Fii Sanatos


Îndulciți copiii cu stafide? – gândiți-vă de două ori!

17/03/18 (1096 vizualizari)

Bomboane – ”nu-i voie”! Prăjituri – ”nu se poate”! Sucuri – ”dăunător pentru sănătate”! Stafide și fructe uscate – nici acestea! Dacă țineți la dantura sănătoasă a copilului, va trebui să vă gândiți de două ori, chiar atunci când alegeți stafidele pentru a îndulci copiii, afirmă stomatologii.

Dar, de ce nu stafide și fructe uscate? Ele sunt o sursă bună de vitamine și aminoacizi! – este adevărat, și aceasta deseori duce în eroare părinții, care nu sunt atenți la cantitatea excesivă de zahăr conținut în produse. Astfel, cantitatea de zahăr a unui pachet mic de stafide este echivalent cu 8 lingurițe de zahăr.

NB! Doza zilnică recomandată de zahăr pentru copiii cu vârsta de la patru până la șase ani, este de 19 g (cinci cubulețe). Pentru copii cu vârsta de la șapte până la zece ani – nu mai mult de 24 g (șase cuburi).

Utilizarea frecventă a produselor alimentare și băuturilor dulci între mese, duce la menținerea unui mediu acid în cavitatea bucală – ideal pentru apariția cariilor. Un alt motiv pentru care fructele uscate reprezintă pericol pentru dantură, este consistența lor lipicioasă. Urmele de stafide sau alte fructe uscate rămân lipite între dinți, prin urmare, bacteriile, și ele amatoare de dulce, au condiții bune pentru dezvoltarea cariilor dentare.

Cariile dentare afectează un număr foarte mare de copii și pot duce la pierderea dinților de lapte. Unul din opt copii au semne de carii dentare. Dinții de lapte încep să se schimbe la vârsta de șase ani, dar nu și măseluțele, acestea se schimbă la vîrsta de 10-12 ani. Deci, copii care de la o vârstă fragedă suferă de carii dentare netratate, vor suferi durere și risc sporit de infecție pentru o perioadă destul de lungă de timp. Aceasta va afecta dezvoltarea dinților permanenți.

Cu toate acestea, având în vedere valoarea nutritivă a fructelor uscate, nu înseamnă că trebuie să le excludem din alimentație. Se recomandă ca stafidele să înlocuiscă un desert sau să fie servite ca parte a unei mese, dar nu ca o gustare aparte. Zahărul ca parte componentă a unei mese, nu este dăunător pentru dinți, așa că utilizarea fructelor uscate în locul desertului din timpul mesei, nu provoacă carii dentare.

Dar ce se poate? Care altă gustare poate fi recomandată, pentru a face copiii fericiți și să nu dăuneze sănătății? Brânzeturile! Ele neutralizează mediul acid din cavitatea bucală și previn apariția cariilor dentare.

Cariile dentare complicate reprezintă o cauză majoră de adresare la spital, o bună parte necesitând tratament spitalizat. Nu ezitați să le tratați la timp! Fiți cu noi pe facebook:

Dar Dvs. cât de des serviți copiii cu fructe uscate?
2 persoane și-au expus părerea sa