Fii Sanatos

Denumirea de „astm” provine din limba greacă şi indică respiraţia grea, şuierătoare, sufocare. Astmul bronşic este o inflamaţie cronică (care decurge timp îndelungat) a căilor respiratorii, condiţionată de o sensibilitate sporită a bronşiilor faţă de diferite substanţe.

FACTORII DE RISC PREDISPOZANŢI 

Factorii cu risc predispozanți se referă la ereditate, la maladiile alergice din familia copilului. Copilul din astfel de familii se naşte cu predispoziţie la boli alergice. Predispoziţia familială la alergie − atopia este factorul de risc cel mai important în dezvoltarea bolilor alergice 1a copil. Atopia la copil poate fi presupusă în cazul în care se constată:

• boli alergice la părinţi (dacă unul dintre părinţi suferă de alergie riscul de astm la copil este 40-50%, care sporeşte pînă la 66% dacă ambii părinţi sunt alergici);
• nivelul imunoglobilinei E majorat la părinţi şi la copiii lor (dacă IgE > 100 Un/l riscul de boli alergice creşte considerabil).

In perioada copilăriei, persoanele de sex masculin sunt predispuse la alergie respiratorie. Astfel, băieţii suferă de astm de 2 ori mai frecvent decît fetiţele.

FACTORII CAUZALI

• Praful de casă (este o combinaţie complexă de alergeni; principala componentă alergizantă a prafului sunt acarienii şi produsele activităţii lor).
• Acarienii (căpuşe foarte mici care nu se observă cu ochiul liber; cea mai mare cantitate de căpuşe se găseşte în dormitoare în perne, saltele, plapume, lengerie).
• Insectele şi alergenii lor (la copii alergici pot provoca reacţii locale şi sistemice severe – şoc anafilactic, edem Quinke).
• Alergenii fungici (mucegai).
• Alergenii epidermali (includ particule de piele, mătreaţă şi păr de animale, precum şi alergenii pielii şi ai părului omenesc).
• Fumatul (tabagismul): activ şi pasiv.
• Factorii ecologici (nocivităţi habituale, casnice; nocivităţi industriale atmosferice; fum, gaze de eşapament).
• Condiţiile meteo (aer rece, ceaţă).
• Polenul.
• Produsele alimentare (laptele de vacă, peştele, icrele, miere de albini, cocao, ciocolată, ouă, nuci etc.). 
• Medicamente şi vaccinuri (antibiotice – peniciline, cefazoline, tetracicline etc.; sulfanilamide – Sulfametoxazol+Trimetoprim; antiinflamatorii nesteroidiene – Diclofenac, Indometacin, Ibuprofen, Piroxicam etc.; Iod; comprimate în oblate colorate; siropuri de medicamente ce conţin coloranţi, aromatizanţi; vaccinurile produse pe embrion de ou – vaccin antigripal).
• Infecţiile virale, bacteriene şi parazitate.
• Factorii de stres.
• Efortul fizic.
  
  

MODUL DE EVITARE A FACTORILOR DECLANŞATORI (PROVOCATORI DE CRIZE DE ASTM)

• Reduceţi contactul copilului dvs. cu praful de casă.
• Renunţaţi la obiectele mai puţin utile (bibelouri, tablouri, scrumiere), carpete, draperii groase, covoare, mochete care acumulează praf.
• Utilizaţi un covor din plastic, lavabil.
• Folosiţi mobila cît mai puţină (tapiţate eventual doar cu piele sau cu înlocuitori).
• Aplicaţi măsurile de mai sus cel puţin pentru camera în care copilul îşi petrece cel mai mult timpul.
• Folosiţi saltele şi pernele fără puff sau fără pene şi feţele de pernă şi husele pentru saltele din materiale sintetice, impermeabile.
• Spălaţi lenjeria de pat în apă fierbinte şi uscaţi-o la soare.
• Evitaţi curăţenia prin scuturare, periere, măturare; folosiţi aspiratorul (ideal cel cu filtru de apă!).
• Ventilaţi corespunzător locuinţa, în special, baia şi bucătăria, pentru a împiedica formarea mucegaiului.
• Dacă copilul prezentă crize după expunerea la polen, încercaţi pe cît este de posibil, ca el să stea în casă în perioadele de polenizare (mai ales, în lunile mai–iunie), cu ferestrele închise, în special, în zilele senine, cu vînt.
• Renunţaţi la animalele de casă, păsări, peşti, plante de apartament.

Măsuri cu caracter general care pot îmbunătăţi condiţia respiratorie a copilului: Fiți cu noi pe facebook:

• Evitaţi fumatul activ şi cel pasiv. Pentru copiii cu astm bronşic, abandonarea fumatului sporeşte considerabil şansele de vindecare!
• Educaţia sportivă: copilul astmatic poate şi trebuie să facă exerciţii fizice!
  • Elaborarea şi realizarea unui program individual de exerciţii fizice va influenţa benefic starea fizică şi evoluţia astmului.
  • Copilul astmatic, care este corect tratat şi ia medicamentele sistematic, duce o viaţă normală ca şi alţi copii. Un copil astmatic, care nu se antrenează, poate avea o criză de astm la un efort fizic minim. În acest caz mulţi dintre părinţi consideră logică interzicerea oricărei activităţi fizice, iar aceasta este o atitudine eronată!
  • Exerciţiile efectuate sistematic antrenează copilul astmatic să facă eforturi fizice fără probleme, ameliorează starea sănătăţii.
  • Jocurile sportive cu risc redus în provocarea astmului, cu episoade scurte de efori fizic: fotbal (portar), volei, atletica grea, ciclismul, tenis (în perechi), lupta, înotul, gimnastica (exerciţii la bară, inele).
  • Jocurile sportive cu risc mărit în provocarea astmului: alergări, schi la distanţe mari, aerobic, fotbal în încăperi. 
• Trataţi energic infecţiile respiratorii virale şi afecţiunile ORL (rinite, sinuzite) ale copilului dvs.
• Evitaţi pe cît este de posibil stresurile de orice fel la copil (stresurile pot agrava boala şi genera (favoriza) la evoluţia nefavorabilă a sindromului bronhoobstructiv; problemele emoţionale pot diminua răspunsul la tratament sau chiar pot declanşa crizele).
• Evitaţi alergia medicamentoasă: NU luaţi fără prescripţia medicului nici unul dintre următoarele medicamente, care pot agrava astmul copilului: 
  • antibiotice (peniciline, cefalosporine);
  • anestetice (Procaină, Lidocaină, Xicain);
  • antiinflamatoare (Acid acetilsalicilic, Diclofenac, Indometacin, Sulindac, Ibuprofen, Naproxen, Piroxicam, Acid mefenamic);
  • Iod (substanţe roentgencontraste, Iodură de potasiu, soluţie Lugol, Tiroxină, Triiodtironină);
  • soluţii proteice (Albumină, Plasmă, imunoglobuline antibacteriene).
• Renunţaţi la medicamentele în formă de sirop, preferaţi formele tabletate!
• Evitaţi medicaţia fitoterapeutică (tratamentul cu plante medicinale).
• Dacă vă puteţi alege oraşul de domiciliu, preferaţi oraşele cu altitudine mai ridicată sau chiar în cadrul aceluiaşi oraş, cartierele situate pe platouri, unde concentraţia de poluanţi este mai mică.
• Concediile la munte pot fi benefice (la altitudine concentraţia de acarieni este minimă).
• Evitaţi deplasările la ţară cu cazări în casele bătrîneşti sau nelocuite, care au mult mobilier vechi, covoare de lînă, perne de puf, plapume neaerisite etc.

• Respiraţie şuierătoare − sunete şuierătoare, de intensitate înaltă, la expiraţie. Se percepe la auscultaţie sau la distanţă, deseori este menţionată de bolnav. Pentru astmul bronşic sunt caracteristice episoadele repetate de respiraţie şuierătoare. 
• Dispneea − respiraţie dificilă. Dispneea în astm este expiratorie (se manifestă în expiraţie), însoţită de participarea muşchilor respiratorii accesorii (gît, abdomen). 
• Sufocarea − înăduşeală. Pe măsură ce creşte bronhoconstricţia (îngustarea bronhică) aerul este prins în aceasta „capcană”, devenind tot mai dificilă şi inspiraţia, aşa încît, dacă iniţial bolnavul avea senzaţia că nu poate da aerul afară din piept, ulterior apare şi senzaţia că nu poate nici să-l mai tragă în piept, adică senzaţia de sufocare (asociată adesea cu impresia că va muri în curînd). În acelaşi timp se secretă în exces un mucus vîscos, care nu poate fi eliminat şi „clocoteşte” în interiorul bronhiei.

• Tusea reprezintă un act reflex de protecţie, care are drept scop evacuarea secreţiilor bronsice din căile respiratorii. Deoarece aceste secreţii bronşice sunt foarte lipicioase, vîscoase şi nu se pot „rupe” uşor, tuşea este puternică şi prelungită; abia cînd criza ia sfîrşit, secreţiile bronhice devin mai fluide, se elimină (expectorează) sub formă de spută („scuipat”) albicioasă, în cantităţi mici, ca nişte monede. Uneori tusea este singura manifestare a astmului bronşic. 
• Poziţia copilului în timpul accesului este forţată − bolnavii nu pot sta culcaţi, preferă să se aşeze. 
• Toracele este mărit în volum „ca un butoi”, bombat. Se vizualizează „bătaia” aripilor nazale, umplerea şi dilatarea vaselor gîtului. 
• Tegumentele (pielea) palide, transpirate cu pete roşii sau cu erupţii, uneori cu cianoză (înălbăstrirea) triunghiului nazal, acrocianoză (înălbăstrirea degetelor, a vîrfului nasului şi a urechilor) − schimbări, care sunt datorate insuficienţei oxigenului în sînge. 
• Respiraţia nazală dificilă, cu sau fără eliminări apoase, prurit nazal, senzaţie de zgîrietură, corp străin în gît.
• Neliniştea, agitaţia, senzaţia de frică de moarte, instabilitatea emoţională, slăbiciunea generală, indispoziţia, copilul poate fi moleşit sau poate deveni agresiv. 
• Durata crizei este, în general, de 1-2 ore, cu un maxim de intensitate de 20-30 de minute. 
• Criza cedează spontan sau sub tratament. 
• Apariţia şi agravarea manifestărilor clinice ale astmului la copil mai des se desfăşoară noaptea.
  
  

Criteriile de severitate în astm bronşic la copii

 

Pentru a ajuta părinţii să se informeze despre cu particularităţile de evoluţie a astmului, să recunoască precoce simptomele de agravare şi semnele de pericol, pentru administrarea tratamentului adecvat, a fost elaborat sistemul semaforului. Acest sistem prevede aprecierea gradului de severitate a astmului bronşic corespunzător culorilor semaforului, în funcţie de frecventa şi de severitatea simptomelor şi a indicilor PEF. Fiecare treaptă de severitate are culoarea şi schema respectivă de tratament.

Zona verde – totul este bine. Astmul este sub control, simptoamele lipsesc şi nu reduc activitatea copilului. Este indicat tratamentul de control cu remedii antiinflamatoare.

Zona galbenă – atenţie! Sunt prezente simptome uşoare de astm. Doi indici ai PEF timp de 48 de ore în zona galbenă impune consultaţia medicului pentru fortificarea tratamentului. Recidive dese în zona galbenă indică că astmul nu este suficient controlat şi necesită corecţia măsurilor curative conform programului terapeutic din zona galbenă. Un control eficient al astmului se va obţine atunci cînd în perioada de remisiune parametrii bolii vor corespunde zonei verzi.

Zona roşie – pericol! Simptomele astmului se agravează progresiv şi persistă în repaus, afectînd sever activitatea copilului bolnav. Administraţi un bronhodilatator şi adresaţi-vă urgent la medic! Este indicat tratament în spital.

În remisiune parametrii bolii trebuie să corespundă indicilor zonei galbene sau verzi. Tratamentul de control este obligatoriu şi se efectuează conform gradului de severitate.  Fiți cu noi pe facebook:

Semnele ce necesită consultaţia urgentă a medicului: 

1. Intensitatea respiraţiei zgomotoase este în creştere după administrarea medicamentului necesar. Efectul terapeutic pentru preparatele inhalatoare se produce 15-20 de minute, iar pentru Eufilină − în 1-1,5 ore.
2. Creşte frecventa respiraţiei.
3. Respiraţie dificilă.
4. Vorbirea şi mersul copilului sunt forţate.
5. Lipseşte interesul copilului pentru jocuri, nu se poate concentra la ceva anume.
6. Mîinile, picioarele, buzele sunt cianotice (albăstrui, vinete).
7. Valorile PEF sunt sub 60%.

! La depistarea unuia dintre aceste semne, este necesară consultaţia urgentă a medicului sau a serviciului de urgenţă!

! Dacă valorile PEF corespund zonei roşii, este necesar tratamentul de urgenţă (internarea în spital).

MĂSURAREA FUNCŢIEI RESPIRATORII

Determinarea funcţiei respiratorii, în special, a gradului de obstrucţie bronşică, este foarte importantă pentru a cunoaşte şi a trata un astm bronşic. Mulţi dintre pacienţi suportă bine o obstrucţie bronşică medie, iar medicul nu o poate înregistra, numai cu ajutorul stetoscopului. 
În spital aparatul care măsoară funcţia respiratorie se numeşte spirometru. Datele obţinute cu acest aparat permit să apreciem severitatea bolii, severitatea unei crize, răspunsul la tratament etc. 
La domiciliu este foarte utilă măsurarea funcţiei respiratorii zilnice. Acest lucru se poate realiza acasă cu ajutorul unui dispozitiv accesibil numit peak-flow-meter.

 

Ce este peak-flow-metrul?

PEAK-FLOW-METRUL (engl. peak-flow-meter) este un dispozitiv portativ, care înregistrează valorile debitului expirator maxim (peak expiratory flow-PEF) l/minut, adică cea mai mare valoare a fluxului de aer în cursul unei expiraţii forţate. 

De ce este importantă peak-flow-metria? 

• Măsurarea respiraţiei cu ajutorul peak-flow-metrului permite sesizarea apropierii accesului de astm bronşic înainte de apariţia manifestărilor clinice. 
• Măsurarea sistematică a funcţiei respiratorii poate prognoza dezvoltarea accesului. 
• Nivelul funcţiei expiratorii de vîrf poate fi un indiciu pentru administrarea precoce a medicamentelor antiastmatice şi pentru prevenirea crizelor severe de astm. 
• Permite aprecierea eficienţei tratamentului. 
• Se poate efectua la domiciliu.

Cum se foloseşte PEAK-FLOW-METRUL 

1. Măsurările funcţiei respiratorii efectuaţi-le în picioare sau şezînd, ţinînd pickfloumetria întotdeauna în aceeaşi poziţie (mai bine orizontal), clătiţi cavitatea bucală, în gură nu trebuie să fie alte obiecte (gume de mestecat etc.)! 
2. Convingeţi-vă că cursorul pickfloumetriei indică zero. 
3. Ţineţi peak-flow-metrul orizontal, nu vă atingeţi de gradaţiile aparatului. 
4. Faceţi o inspiraţie profundă, pune-ţi în gură muştiucul peak-flow-metrului şi strîngeţi-l strîns cu buzele. Convingeţi-vă că nu astupaţi cu limba sau cu dinţii orificiul muştiucului. Expiraţi repede şi forţat în aşa fel, ca să expulzaţi tot aerul din plămîni.
5. Forţa aerului expirat deplasează cursorul pe scara de gradaţie. Înregistraţi rezultatul obţinut. 
6. Repetaţi procedura de trei ori. Dacă măsurările au fost îndeplinite corect, cele trei cifre înregistrate nu diferă mult. 
7. Rezultatul obţinut maxim introduceţi-l în Graficul măsurărilor PEF din CARNETUL COPILULUI CU ASTM. 

Măsuraţi PEF-ul în fiecare zi. Măsurările se efectuează: 

• dimineaţa la trezire (700- 800); 
• seara (1900- 2000); 
• înainte de inhalarea medicamentului bronhodilatator; 
  • peste 30 de minute după inhalarea remediului antiastmatic (pentru determinarea ameliorării funcţiei respiratorii). Este important să efectuaţi măsurările corect, la aceeaşi oră în fiecare zi cu acelaşi pickfloumetru. 

Completaţi Agenda copilului astmatic din CARNETUL COPILULUI CU ASTM şi analizaţi rezultatele obţinute cu medicul dvs. Fiți cu noi pe facebook:

Astmul poate fi tratat şi controlat astfel încît cei mai mulţi pacienţi pot: 

• preveni simptomele astmatice de zi şi de noapte; 
• preveni crizele severe; 
• reduce consumul de medicaţie bronhodilatatoare cu acţiune rapidă; 
• menţine o funcţie pulmonară normală; 
• menţine o viaţă productivă şi fizic activă.

Există două tipuri de medicamente utilizate în tratamentul astmului bronşic: 

1. Remedii bronhodilatatoare pentru reducerea sindromului bronhoobstructiv. 
2. Remedii antiinflamatorii pentru reducerea inflamaţiei bronşice.
   
   

TRATAMENTUL BRONHODILATATOR 

Medicamentele care lărgesc căile respiratorii sunt numite bronhodilatatoare. 
Aceste medicamente nu au efecte în evoluţia bolii şi se administrează pentru tratamentul acceselor de astm. Acţionează rapid în jugularea crizelor sau ameliorează simptomele de astm. 

ß2-AGONIŞTII 
Cele mai eficiente remedii bronhodilatatoare în tratamentul de urgenţă al acceselor de astm sunt ß2-agoniştii cu durata scurtă de acţiune administraţi inhalator: Salbutamol, Fenoterol, Terbutalină. Acestea sunt preparate antiastmatice de primă intenţie care asigură o relaxare rapidă şi deschiderea căilor respiratorii spasmate în accesele de astm:

• efectul bronhodilatator apare în 3-5 minute după inhalarea lor; 
• durata acţiunii terapeutice este de 4-6 ore. 

Ţineţi minte! Dacă necesitatea de a administra bronhodilatatoare de scurtă durată depăşeşte 3-4 inhalaţii în 24 de ore, astmul bronşic devine sever. Consultaţi medicul!

ß2-agonişti cu durata lungă de acţiune: Salmeterolul, Formoterolul se administrează pentru prevenirea acceselor de astm bronşic. Aceste medicamente produc efecte bronhodilatatoare prelungite pînă la 12 ore. Este suficient de utilizat 1-2 inhalaţii în 24 de ore. Datorită instalării mai lente a efectului bronhodilatator (10-20 min). Salmeterolul nu se utilizează pentru tratamentul de urgenţă a accesului de astm.

Folosirea frecventă şi necontrolată a ß2 agoniştilor poate provoca următoarele efecte adverse: nervozitate, dereglări de somn, dureri de cap, bătăi de inimă neregulate.

ANTICOLINERGICELE
Anticolinegicele (Ipratropiu, Oxitropiu) au un loc aparte în arsenalul antiastmatic al copilului. Acest grup de medicamente sunt folosite ca bronhodilatatoare suplimentare, dar nu ca medicamente principale. Efectul bronhodilatator apare peste 30 min de la inhalare. 
Anticolinergicele în combinaţie cu ß2-agoniştii (Berodual) au acţiune sinergică şi sunt recomandate în cazurile efectelor terapeutice insuficiente la administrarea Salbutamolului, Fenoterolului. 

TEOFILINELE 
Bronhodilatatoare gentile sunt administrate de peste 30 de ani în tratamentul astmului bronşic (Aminofilină, Theo-dur, Spofyllin retard, Teopec, Durofyllin, Theo-300). Aminofilina se utilizează sub formă de comprimate sau injectabil. 
Începutul acţiunii bronhodilatatoare a tabletelor este peste 30-60 minute de la administrare: 

• Aminofilina acţioneză 5-6 ore 
• Teofilina acționează 8-12 ore.

Efectele adverse ale metilxantinelor: 

• afectarea sistemului nervos (dereglări de comportament, dispoziţie şi memorie, cefalee, insomnie, tresăriri, tremur, convulsii) 
• afectarea sistemului cardiovascular (creşterea frecvenţei bătăilor de inimă, scăderea tensiunii arteriale) 
• simptome dispeptice (greaţă, vomă, dureri de stomac, diaree) 
• urinări frecvente.

Riscul efectelor adverse este minim la administrarea exact în dozele prescrise de medicul Dumneavoastră!

TRATAMENTUL ANTIINFLAMATOR 
Tratamentul antiinflamator al astmului se realizează cu două grupe principale de medicamente: 

• glucocorticosteroizi
• cromone (Inhibitorii degranulării mastocitelor) 

Glucocorticosteroizii
Glucocorticosteroizii sunt cele mai puternice remedii antiinflamatoare, sunt preparate hormonale (GSI: Beclometazonă, Fluticazonă, Flunisolid). 
Glucocorticosteroizii inhalatori sunt medicamente foarte eficiente pentru profilaxia acutizărilor de astm. Administrarea inhalatorie a hormonilor pe timp îndelungat, prin metode corecte, contribuie la ameliorarea stării copilului, reducerea semnelor de boală şi uneori vindecare completă.

Observaţii: 

1. Efectul benefic al glucocorticosteroizilor inhalatorii va apărea la sfîrşitul primei săptămîni de tratament. 
2. Pentru obţinerea efectului dorit, pacientul trebuie să respecte doza şi numărul de administrări, indicat de medic. Durata tratamentului este determinată doar de medic. 
3. Este inadmisibilă întreruperea bruscă a tratamentului. După obţinerea efectului terapeutic doza se micşorează treptat.

Riscurile mici de la folosirea glucocorticosteroizilor inhalatori trebuie comparate cu riscul mare pe care îl comportă astmul necontrolat!

Efecte adverse: răguşirea vocii, tuse postinhalatorie, uscăciunea gurii, candidoză bucală (mărgăritărel), subţierea pielii, reducerea densităţii oaselor.

Memoraţi!

Folosirea camerei de inhalare şi clătirea gurii cu apă după administrarea fiecărei doze de medicament, reduce frecvenţa efectelor adverse locale şi sistemice prin micşorarea cantităţii reziduale de medicament în gură şi în gît. 
Frecvenţa efectelor adverse ale glucocorticosteroizilor inhalatori de ultima generaţie (Fluticazonă) nu depăşeşte riscul efectelor secundare ale cromoglicatelor utilizate în tratamentul astmului.

Cromone (inhibitori ai degranulării mastocitelor) 
Cromonele (Cromoglicat disodic, Nedocromil de sodiu) produc o acţiune antiinflamatoare prin: 

• stabilizarea celulelor implicate în reacţiile alergice; 
• inhibarea eliberării substanţelor inflamaţiei alergice. 

Remedii combinate: cromone + ß2-agonişti (Ditec, Intal-plus) sunt eficiente în caz de manifestări bronhoobstructive de severitate. Sunt indicate cu scopul profilaxiei bronhospasmului înainte de contactul cu alergeni sau înainte de efortul fizic. 

ANTILEUCOTRIENELE 
Antileucotrienele includ: Zafirlucast*, Montelucast, Zileuton şi Pranlucast. 
Antilecotrienele sau antagoniştii de leucotriene sunt remedii, care blochează activitatea leucotrienelor – sistem puternic de factori imuni, care produc inflamarea şi spasmul căilor respiratorii la pacienţii cu astm. 
Indicaţii: profilactic în perioada de remisiune a bolii; terapeutic în tratamentul de lungă durată a astmului; astmul indus de exerciţii fizice; astmul aspirinic.

METODE DE ADMINISTRARE INHALATOARE A MEDICAMENTELOR

Medicaţia inhalatoare în tratamentul astmului bronşic la copil este preferată datorită faptului că se administrează concentraţii maxime de medicament direct în căile respiratorii, cu efecte terapeutice mari şi cu efecte secundare sistemice minime. 
Dispozitivele pentru eliberarea medicaţiei inhalatoare sunt: 

• inhalatorul cu dozatorul de puff-uri (aerosol);
• inhalatoare cu pulbere; 
• nebulizatoare.

Inhalatorul 
Inhalatorul este format dintr-un flacon cu medicament antiastmatic (bronhodilatator sau antiinflamator), care se eliberează dozat sub formă de puff-uri. Administrarea inhalatoare din flacon se face prin intermediul camerei de inhalare, în cazuri excepţionale − direct în gura copilului. 
Etapele folosirii flaconului inhalator:

1. Scoateţi capacul şi agitaţi bine inhalatorul.
2. Ţineţi inhalatorul între degetul mare şi arătător.
3. Expiraţi lent şi profund atît cît simţiţi că este necesar.
4. Ridicaţi capul. Puneţi piesa bucală în gură şi strîngeţi buzele in jurul ei.
5. Imediat după ce începeţi inspiraţia pe gură apăsaţi partea superioară a flaconului continuînd să inspiraţi adînc pe gură.
6. Scoateţi flaconul din gură şi reţineţi respiraţia 10 sec.
7. Expiraţi liniştit pe nas.
   
   

Greşelile în folosirea inhalatorului:

• Apăsarea de mai multe ori a flaconului în cursul unei singure inspiraţii.
• Apăsarea flaconului înainte de a începe respiraţia, majoritatea substanţei se va depune pe pereţii cavităţii bucale.
• Apăsarea flaconului spre sfîrşitul respiraţiei.
• Inspiraţia insuficient de adîncă, superficială, presupune o cantitate inhalată redusă a medicamentului în bronhii este redusă.
• Deseori copiii nu pot coordona inspiraţia cu eliberarea puff-ului din flacon.

Camera de inhalare 

Pentru eliminarea acestor greşeli, reducerea efectelor adverse şi majorarea efectului terapeutic, administrarea inhalatoare a medicaţiei copilului cu astm se face cu ajutorul camerei de inhalare.

Camera de inhalare este o cameră din plastic sau din metal la care se uneşte inhalatorul. Aceste camere fac dispozitivele de inhalare mai uşor de utilizat. Medicamentul rămîne în această cameră timp de 3-5 sec. În camera de inhalaţie se reduce viteza iniţială a particulelor medicamentului, mărimea lor, proprietăţile excitante ale aerosolului, ca urmare, dispare tuşea post-inhalatorie. Copii trebuie să utilizeze inhalatoare cu cameră şi mască bucală. Şcolarii cu astm pot utiliza camere de inhalare fără mască.

 

Etapele folosirii flaconului inhalator cu cameră de inhalare 

1. Scoateţi capacul, agitaţi flaconul şi introduceţi-l in camera de inhalare.
2. Aplicaţi masca strîns pe faţa copilului (se acoperă nasul şi gura).
3. Apăsaţi flaconul o dată pentru a elibera doza de medicament în camera de inhalare.
4. Copilul va trage aer adînc şi încet în piept.
5. Copilul va retine respiraţia timp de 10 secunde sau cît este posibil.
6. Copilul va da aerul afară prin mască.
7. Copilul va trage din nou aer în piept fără a mai apăsa flaconul şi va retine respiraţia pentru 10 secunde sau cît este posibil.
8. Scoateţi camera de inhalare.
9. Copilul mic face cîteva inspiraţii din camera de inhalare timp de 1 minut. Se permite să fie neliniştit, să plîngă (în acest timp se produc respiraţii profunde şi medicamentul pătrunde în bronhiile mici).

Observaţii: 
Camera de inhalare trebuie menţinută curată, pentru a nu introduce microbi în căile respiratorii. Săptămînal ea va fi demontată şi spălată în interior sub jet de apă, iar piesa bucală se va curăţa zilnic cu detergent şi se va clăti sub jet de apă. Apoi se va şterge cu o cîrpă moale şi se va lăsa să se usuce la aer.

Inhalatorul cu pulbere (turbuhaler, diskhaler) 

Turbuhaler-ul seamănă cu un munştuc de saxofon. În interior este o magazie ce conţine circa 200 de doze de pulbere medicamentoasă. O cantitate fixă de medicament (o doză) este adusă în camera de livrare şi de acolo este inhalată împreună cu aerul.

Diskhaler-ul este un aparat ce conţine în interior un disc pe care se găsesc gropiţe umplute cu medicamente antiastmatice în formă de praf, acoperite cu un strat de staniol. Medicamentele se eliberează prin perforarea ambalajului. La o inspiraţie profundă pulberea pătrunde în bronhii odată cu aerul inhalat.

Nebulizator-ul este un dispozitiv portativ, el este compus din compresor şi însuşi nebulizatorul – o cameră specială unde se toarnă soluţia de medicament. Sub presiunea aerului condensat medicamentul este dispersat sub formă de particule mici, aerosoli. Doar particulele mici pătrund nemijlocit în bronhii, astfel producînd efectul terapeutic. Particulele mari se depun în nas şi în gură. Există soluţii bronhodilatatoare speciale care se inhalează cu ajutorul nebulizatorului (Salbutamol, Berodual, Berotek).

ORIENTAREA PROFESIONALĂ 

De la o vîrstă fragedă este importantă dezvoltarea intereselor profesionale ale copilului. Astfel, va fi evitată starea de stres provocată de accesul de astm din timpul exercitării ulterioare a profesiei.

Restricţii profesionale pentru copilul cu astm: 

• în caz de alergie la blană de animale, nu sunt sunt recomandabile profesiile care presupun prezența animalelor, blănurilor; 
• în alergia alimentară sunt imposibile profesiile de vînzător, bucătar; 
• în sensibilitatea la praf, profesiile: istorician, bibliotecar, constructor; 
• profesiile unde sunt mirosuri puternice, eforturi fizice majore.

Nu convingeţi copilul că niciodată nu va deveni chimist, biolog, ci încercaţi să-i direcţionaţi interesele spre nişte profesii care nu vor agrava maladia.

Copiii pot frecventa şcoli specializate, în cazul în care se descurcă cu cerinţele propuse. Însă aveţi grijă că ei obosesc mai repede, au nevoie de mai mult timp ca să se afle în aer liber, să respecte recomandările medicale, să viziteze medicul.

Atenţie! Copilul cu astm nu trebuie să se simtă lezat în drepturi, în interese! 
Părinţii nu trebuie să protejeze excesiv copilul de efort fizic, emoţii, sport; să nu permită frecventarea şcolii sau a altor activităţi educaţionale. Aceşti copii maturizîndu-se, sunt mai puţin pregătiţi pentru viaţa independentă.

Profiluri de şcolarizare pentru copilul cu astm bronşic

Învăţămînt mediu şi profesional

Învăţămînt superior

 

Protocol clinic naţional „Astmul bronşic la copil”, Chişinău 2008