Fii Sanatos


Vrei un surplus de energie? - Asigură tiroida cu elementele necesare

17/04/18 (346 vizualizari)

 

Uneori indispuși, uneori mult prea obosiți, iar alteori cu exces de energie... Se prea poate că glanda tiroidă ne joacă fiesta. De fapt, nu e chiar complicat să-i ținem acțiunea sub control. Un regim alimentar echilibrat și corect va regla funcția acesteia, care la rândul său va asigura starea de bine a organismului.

Iodul

Celulele tiroidiene sunt singurele celule din organism care pot absorbi iodul, folosindu-l ulterior în sinteza hormonilor tiroidieni – tiroxina (T4) și triiodotironina (T3). Este de remarcat faptul că aportul exagerat de iod are și efecte adverse, din care cauză trebuie să fiți precauți atunci când luați suplimente de iod.

Totodată, persoanele care respectă o dietă vegană sau vegetariană pot suferi din cauza unui deficit de iod, deoarece un regim alimentar pe bază de plante nu poate asigura necesarul zilnic al acestui microelement.

Cantități de iod se găsesc în produsele alimentare precum: pește de apă sărată, fructe și vegetale de mare, inclusiv alge marine, varec (kelp) și nori, ouă, produse lactate, lapte crud, sarea de mare neomogenizată, sarea de masă iodată, ceapă, ridiche, măcriș și alte plante cultivate în soluri bogate în iod.

Tirozina

Tirozina este un aminoacid esențial, care împreună cu iodul asigură formarea hormonilor tiroidieni (T3 și T4). Tirozina este implicată și în producerea substanțelor chimice din creier, inclusiv dopamina, care la fel participă la reglarea activității tiroidiene, dar influențează și dispoziția.

Drept sursă de tirozină servesc produsele alimentare: peștele, carnea de pui, avocado, semințe de dovleac, migdale, fasole albă, brânză, cașcaval (în special parmezan) și ouă.

Seleniul

Seleniul este microelement esențial pentru sănătatea glandei tiroide. Fiind un antioxidant puternic el joacă un rol protector în caz de stres. Pe lângă reglarea conversiei T4 în T3, seleniul ajută la reglarea și reciclarea cantității de iod din organism.

Surse de seleniu: somonul, sardinele, creveții, nucile de Brazilia, produsele lactate, usturoiul, semințele de floarea-soarelui, ciupercile și alte surse de proteine cum sunt ouăle, carnea de pui, curcan și miel.

Puteți asigura o funcționare mai bună a tiroidei folosind în alimentație și legume crucifere precum varza, broccoli, varza de Bruxelles, conopida și varza kale. Acestea reprezintă o sursă excelentă de nutrienți, inclusiv vitamine antioxidante A și C. Dar, fiți precauți în cazul în care suferiți de hipotiroidie, deoarece aportul excesiv de crucifere, asociat cu un deficit semnificativ de iod, poate inhiba absorbția iodului de organism și, prin urmare, vor încetini producerea hormonilor tiroidieni. Fiți cu noi pe facebook: