Fii Sanatos

Toamna se numără bobocii sau cum să pregătim copilul pentru “primul sunet“

Fiecare copil este o fiinţă unică, cu potenţial mare, care aşteaptă să fie descoperit şi pus în valoare. Copilul nu este un adult în miniatură. El are propriul său stil de a gândi, a acţiona și a simţi. El este un embrion spiritual, un tezaur de resurse, care prin sprijin și îndrumare, îşi va putea pune în valoare personalitatea, dezvoltând conduite agreate de societate, dând dovadă de fantezie şi iniţiativă.

Educaţia nu vine să-l încorseteze în reguli, ci îi oferă puncte de sprijin și repere. Regulile nu se impun, ci se argumentează.

O dată intrat în grădiniţă, în colectivitate, copilul pătrunde în jocul social. El învaţă să se respecte şi să-i respecte şi pe ceilalţi. Învaţă că ceea ce pentru el părea să fie bun, poate fi rău prin prisma celorlaţi.

Grupa pregătitoare are scopul de a finaliza dezvoltarea psihică (gândirea, memoria, imaginaţia,…), jocul didactic fiind cel prin care se realizează sarcini de învăţare, modalităţile de învăţare a silabelor şi literelor fiind atractive, recreative, dezvoltând la copii interesul şi motivaţia pentru activitatea de învăţare. Preşcolaritatea se poate caracteriza printr-o dezvoltare intensă a vieţii interioare a copilului, printr-o gamă largă de emoţii şi sentimente. Acestea se dezvoltă în legătură cu cerinţele de cunoaştere şi observare, de satisfacerea curiozităţii. Etapa preşcolarităţii înseamnă dezvoltarea sociabilităţii, generalizarea sentimentelor de ataşament, simpatie, admiraţie. Acum se conturează sentimentele intelectuale, estetice, educatorul creând situaţii care să favorizeze conturarea acestor sentimente.

Clasa I - a este cea mai grea pentru că reprezintă începutul. Copilul învaţă să scrie, să citească şi să socotească, cele mai importante abilităţi pentru toţi anii de şcoală. Dacă acum rămâne în urmă va avea probleme din ce în ce mai mari şi va rămâne tot mai în urma celorlalţi elevi, pănă când va ajunge să nu mai poată recupera. Începerea şcolii este un moment încărcat de emoţie şi foarte importat şi pentru familie. „Copiii au şi ei curiozitatea lor, unii de-abia aşteaptă, alţii sunt speriaţi, alţii nemulţumiţi şi, uneori, nu pot exprima în cuvinte ceea ce simt sau ce ar vrea să ştie. Din această cauză, pot apărea diferite manifestări somatice (greaţă, durere de cap, de burtă) sau psihologice (dezinteres, enervare). În plus, unii copii au schimbări mari de comportament înainte de şcoală şi în primul semestru”. Astfel că părinţii trebuie să-şi pregătească copilul din punct de vedere psihologic, pentru această schimbare.

Pentru că micuţul nu are nici o reprezentare despre cum va fi la şcoală, părinţii pot merge cu acesta să vadă şcoala, clasele, vor alege drumul spre şcoală, poate afla care este orarul, cât timp va sta la şcoală, va afla despre pauze, despre învăţătoare şi ceilalţi colegi şi, nu în ultimul rând, cum se desfăşoară o oră de curs. Aceste discuţii este indicat să înceapă cu aproximativ o lună înainte. De asemenea, este bine ca părinţii să meargă împreună cu copilul să cumpere rechizitele necesare pentru şcoală, viitorul elev având timp astfel să poată pune întrebări şi să se pregătească.

La intrarea în şcoală copilului i se solicită să se încadreze în activităţi comune care solicită stăpânirea de sine, autocontrol, maturizare psiho-socială. Formarea deprinderilor de comportare civilizată şi de adaptare socială, rezolvarea sarcinilor care necesită perseverenţă, cooperare, dezvoltarea motivaţiei pozitive faţă de şcoală şi muncă, educarea sentimentelor morale şi estetice, a deprinderilor de conduită moral-civică sunt sarcini care revin chiar în etapa grupelor pregătitoare din grădiniţă.

Deşi sarcinile ce revin grupei pregătitoare sunt de importanţă covârşitoare pentru viitoarea adaptare şcolară, părinţii trebuie să se implice în formarea copilului lor. Există mai multe stiluri parentale ce pot fi catalogate în efortul educaţional. Fiți cu noi pe facebook:

• Stilul indulgent, având drept deviză „Copiii vor înflori singuri la timpul potrivit”, elimină restricţiile, dezvoltă creativitatea copilului şi capacitatea acestuia de a lua decizii, uneori rezultatul acestui tip de educaţie fiind copilul-problemă, adultul putând fi „depăşit” de situaţii.
• Opus acestui stil este cel autoritar. ”Nimic nu e mai presus de lege” ar suna deviza acestui stil. Acest stil învaţă copilul să fie ordonat, disciplinat, perfecţionist, dar şi inhibat, lipsit de iniţiativă, cu o stimă de sine scăzută.
• În stilul indiferent copilul se simte lipsit de importanţă, neglijat, lipsa de afecţiune conducând la stilul copilului de a fi: fie insensibil, fie apatic, fie pragmatic, cu un suflet de gheaţă.
• Stilul protector oferă copilului securitate, învăţându-l să fie precaut, neîncrezător în ceea ce vine din afara mediului familial. La aceşti copii crescuţi într-un stil hiperprotector pot să apară stări de nelinişte sau frică nejustificate, treptat având tendinţa să scape de acest mediu care îl sufocă.
• Stilul democratic are drept reper respectarea drepturilor copilului, fără a omite stabilirea unor reguli. Părintele este suficient de deschis noului, dar şi autoritar, protector, dar şi înţelegător, iar copilul va trăi într-un echilibru emoţional, va dezvolta deprinderi de comunicare eficientă, va avea un nivel ridicat al stimei de sine.
  
  

Să aveți mare succes!

Sursa