Fii Sanatos


Mit și adevăr despre cancerul ginecologic

15/12/17 (2352 vizualizari)


Cancerul ginecologic constituie a patra cauză de deces prin cancer la nivel mondial. Dar, cu regret, doar una din cinci femei cunoaște simptomele bolii. În acest articol specialiștii ne vor destăinui miturile și adevărul despre aceste tipuri de cancer, dar și ne vor vorbi despre semnele-cheie de avertizare.

Mit: Există doar două tipuri de cancer ginecologic: cancer de col uterin (cervical) și ovarian.

  • Adevăr: Cancerul ginecologic se dezvoltă la nivelul sistemului de reproducere feminin și poate fi: de col uterin (cervical), ovarian, uterin, vulvar și vaginal.

Mit: Cancerul ginecologic afectează doar femeile în vârstă.

  • Adevăr: Toate tipurile de cancer, inclusiv cel ginecologic, afectează predominant persoanele în vârstă. Dar, în prezent, se observă o creștere tot mai mare a numărului de femei tinere diagnosticate cu cancer de col uterin. Acesta reprezintă cel mai frecvent tip de cancer la femeile sub 35 de ani. Numărul cancerului de col uterin a crescut cu 20%, comparativ cu anul 2008, Tot în rândul femeilor tinere se atestă o creștere a incidenței cancerului vulvar.

Mit: Cancerul ginecologic este un "ucigaș tăcut", fără semne sau simptome.

  • Adevăr: Multe femei prezintă semne de avertizare precoce, dar le minimalizează importanța sau le ignoră. Cele mai comune simptome includ:
      • Sângerări neregulate (între menstruații, după contact sexual sau în menopauză) sau anormale (de exemplu, mai abundente decât de obicei).
      • Presiune abdominală persistentă și/sau balonare.
      • Eliminări vaginale care pot fi sanguinolente sau diferite după consistență.
      • Modificări ale tranzitului intestinal sau urinar, care durează mai mult de o lună.
      • Modificarea aspectului exterior al vulvei.

Mit: Cancerul ginecologic se dezvoltă la persoanele mai active sexual.

  • Adevăr: Fals. De fapt, oricare dintre cele cinci tipuri de cancere ginecologice se poate dezvolta chiar și la virgine. Mitul vine probabil de la cancerul de col uterin, care este cauzat de virusul HPV, virus transmis prin contact sexual. Dar, să nu uităm că acesta poate fi transmis și prin piele. Există o combinație de factori de risc pentru cancerul ginecologic, inclusiv vârsta, fumatul, greutatea corporală și ereditatea.

Mit: Testul Papanicolau poate fi pozitiv și în alte tipuri de cancer ginecologic, de exemplu cel ovarian.

  • Adevăr: Testul Papanicolau nu identifică alte tipuri de cancer ginecologic. Acest test poate aprecia daor starea de sănătate a celulelor colului uterin.

Mit: Nu am nevoie de un test Papanicolau dacă sunt virgină.

  • Adevăr: Marea majoritate a cazurilor de cancer de col uterin sunt cauzate de HPV, care, după cum s-a menționat anterior, nu se transmite obligator printr-un contact sexual cu penetrație. Este esențial să rețineți că HPV nu este singura cauză a cancerului de col uterin. Există și alți factori de risc, cum este fumatul, regimul alimentar sărac sau sistemul imunitar slăbit.

Mit: Contraceptivele pot crește riscul de cancer ginecologic.

  • Adevăr: Contraceptivele pot crește riscul unor forme de cancer, dar această creștere pare să revină la normal odată cu întreruperea administrării. Ce ține de cancerul ginecologic, invers, contraceptivele pot reduce riscul acestor tipuri de cancer, inclusiv uterin și ovarian.

Mit: Modificările aspectului vulvei sunt normale.

  • Adevăr: Majoritatea femeilor vor observa unele modificări la nivelul vulvei. Aceasta poate deveni mai întunecată în timpul excitării sexuale și poate pierde forma odată cu înaintarea în vârstă. Cu toate acestea, dacă observați excrescențe, răni sau îngroșare, pete proeminente, de culoare roșie, sau albă, sau mai întunecată, este important să consultați un ginecolog. Z (simbolul 7 din 10)

Mit: Sângerarea între menstruații este normală.

  • Adevăr: Puteți avea sângerări între menstruații dacă ați schimbat contraceptivele, sau în prezența unui sterilet uterin, sau din cauza unor modificări hormonale. Cu toate acestea, este bine să consultați un ginecolog, deoarece sângerarea intermenstruală este un simptom deseori asociat cu toate cele cinci tipuri de cancer ginecologic.

Mit: Vaccinarea copiilor contra HPV va promova promiscuitatea printre adolescenți. Fiți cu noi pe facebook:

  • Adevăr: Nu există nici o legătură directă între vaccin și activitatea sexuală și nici un motiv pentru a sugera una. Acesta este doar un vaccin pentru prevenirea cancerului de col uterin, provocat de virusul HPV. Toate femeile tinere ar trebui să fie vaccinate, dacă dorim eradicarea virusului.

Sunteți informat – deci, înarmat. Fiți precauți!

Dragi femei, spuneți-ne și nouă dacă știați despre existența celor 5 tipuri de cancer ginecologic?!
11 persoane și-au expus părerea