Fii Sanatos


Scăpați inteligent de kilogramele în plus

04/04/18 (198 vizualizari)

Atunci când vine vorba să pierdem câteva kilograme, deseori apelăm la diete extremale și rapide, chiar dacă știm că am putea suferi un eșec. Totuși, studiile recente afirmă că o pierdere lentă și constantă a kilogramelor excesive, dar și menținerea rezultatului obținut, rămâne cea mai sănătoasă modalitate de a gestiona greutatea.

Astfel, cercetările spun că, dietele populare și fluctuațiile masei corporale au fost asociate cu un risc mai mare de accident vascular cerebral, infarct miocardic și moarte precoce la persoanele cu boli cardiovasculare. Aceste date au fost relatate într-o publicație din New England Journal of Medicine, și au fost primele care au măsurat efectele ciclului de greutate (pierderea și recâștigarea repetată a greutății corpului) asupra persoanelor cu boală coronariană preexistentă.

Participanții la studiu au fost urmăriți timp de cinci ani, cu evaluarea greutății la fiecare șase luni. S-a observat că fluctuațiile repetate ale greutății corporale au fost asociate cu mai multe probleme cardiovasculare, deși legătura a fost semnificativă doar la persoanele obeze sau supraponderale. Astfel, persoanele cu cele mai mari devieri ale greutății (3,5-4 kg) au prezentat cu 136% mai multe accidente vasculare cerebrale, cu 117% mai multe atacuri de cord și cu 124% mai multe decese în timpul studiului, decât cele cu modificări mai mici în greutate. Pentru fiecare fluctuație de 1,5-2 kilograme, riscul pentru orice eveniment coronarian sau cardiovascular a crescut cu 4%, iar riscul de deces a crescut cu 9%. 

Autorul principal al studiului, Dr. Sripal Bangalore, NYU Langone Medical Center, afirmă că aceste cifre au fost surprinzătoare. El susține că se așteptau la o oarecare relație, dar nu atât de intensă. Studiul nu a putut determina cauza pierderii sau adaosului ponderal – fie că acesta a fost în mod intenționat, neintenționat, sau ca urmare a unei boli. Astfel, nu a putut fi stabilită o relație cauză-efect între ciclul de greutate și problemele cardiace. Fiți cu noi pe facebook:

Aceste concluzii sugerează că medicii trebuie să fie preocupați de ciclurile de greutate ale pacienților, în special la persoanele cu boli cardiovasculare. Cu atât mai mult că ele nu provoacă simptome imediate, din care motiv pacienții nu realizează cât de periculoase sunt. Specialiștii afirmă că cardiologii care consultă pacienți obezi cu boală coronariană, trebuie să recomande acestora nu doar să piardă în greutate, ci și să păstreze rezultatul obținut, evitând astfel complicațiile cardiovasculare, dar și altele metabolice.