Perioada postpartum – preocupări și recomandări
24/01/21
(6310 vizualizari)
Perioada postpartum este una frumoasă, dar și dificilă. Este perioada în care trebuie să ai grijă nu doar de nou-născut, ci și de sănătatea ta. Îngrijirea adecvată este importantă pentru o recuperare mai rapidă și accelerarea restabilirii mușchilor rectali și pelvieni.
Durerea și inflamația
Inflamația, disconfortul și durerea în zona perineului sunt simptome obișnuite după o naștere naturală. Ele apar din cauza întinderii mușchilor în timpul expulziei fătului. Pentru a reduce aceste neplăceri, poți recurge la unele șiretlicuri:
- Aplică în zona perineului o pungă cu gheață, învelită într-un prosop sau material absorbant moale. Nu se recomandă aplicarea directă a acesteia pe o perioadă mai îndelungată.
- Poți face băi de șezut cu apă călduță (cada umplută până la 2-3 centimetri) timp de 15 minute. Dacă ai simțit durere în timp ce stai în baie, folosește o pernă sau un prosop aranjat în formă de gogoașă.
- Medicul îți poate prescrie preparate analgezice sub formă de soluții locale, spray-uri sau spume. Poți evita apariția durerii dacă respecți doza și perioada de administrare recomandată (de exemplu la fiecare 4 ore).
Hemoroizii
Hemoroizii pot apărea imediat după naștere, la fel în rezultatul relaxării mușchilor și expulziei fătului, sau efortului suplimentar în timpul expulziei. Pentru calmarea arsurii sau pruritului poți utiliza bile de bumbac sau tampoane, dar numai după o igienă corespunzătoare.
Dacă suferi de constipație, modifică regimul alimentar, optând pentru mai multe cereale și legume. Bea mai multă apă.
Sângerarea vaginală
Sângerarea vaginală (lohii) poate dura până la 3-4 săptămâni după naștere. Modificările sângerării vorbesc despre viteza vindecării. Inițial, timp de 3-6 zile postpartum, fluxul sanguin va fi mai abundent și de culoare roșu închis, cu mici cheaguri de sânge. Apoi debitul încetinește și capătă o culoare mai deschisă. La începutul celei de a 2-a săptămâni eliminările capătă o nuanță maro sau gălbuie.
Dacă crește fluxul sângerării, evită efortul fizic, odihnește-te și masează abdomenul. Alăptarea stimulează contracțiile uterine, micșorând cantitatea de sânge pierdută. Majoritatea femeilor prezintă lohii timp de aproximativ 3-4 săptămâni, dar este normal ca aceste eliminări să continue intermitent până la 6 săptămâni. Dacă sângerarea a devenit iarăși de culoare roșu aprins, a reapărut durerea abdominală sau febra, consultă imediat medicul. Fiți cu noi pe facebook:
Igiena corectă a perineului:
- Spală-te întotdeauna pe mâini înainte de toaletă, schimbarea absorbantelor.
- După toaletă, clătește cu apă caldă întreaga zonă vaginală.
- Usucă ușor zona cu hârtie igienică, din față spre spate, pentru a evita răspândirea bacteriilor din rect spre vagin.
- După uscarea zonei, folosește șervețele, spray-uri sau spume, pentru a ameliora durerea. La necesitate – aplică punga cu gheață.
- Păstrează absorbantele într-un loc sigur și uscat, pentru a evita umezirea acestora și multiplicarea bacteriilor.
- Spală-te întotdeauna pe mâini după igiena perineului.
Sfaturi:
- Fii precaută la temperatura apei folosite pentru igiena zonei perineale. Această zonă este fină și apa care pare caldă pentru mâini, poatea fi fierbinte pentru perineu.
- Nu utiliza dușul și nu aplica tampoane, cu excepția recomandărilor medicului. Majoritatea medicilor recomandă ca nimic să nu fie aplicat în interiorul vaginului, până la următoarea examinare postpartum.
- Dacă persistă pruritul sau apare vreun miros neplăcut, consultă medicul.
- Nu utiliza pulberi, parfumuri sau loțiuni pe perineu.
- Dacă simți că suturile nu s-au reabsorbit în decurs de 3 săptămâni sau dacă zona suturilor pare a fi inflamată sau iritată, consultă medicul.
- Sunt recomandate exercițiile Kegel – contractarea ritmică a mușchilor pelvieni – câte15-20 exerciții, de cel puțin 3-4 ori pe zi.