Fii Sanatos


5 cele mai populare mituri despre alcool

01/03/18 (2448 vizualizari)

Băuturile alcoolice sunt atât de preferate de către unii oameni, încât au fost create multe mituri frumoase despre efectele sale, aproape miraculoase, asupra organismului. ”Alcoolul ridică imunitatea, îi face pe oameni mai sociabili, tratează răceala...”. Oameni "işi îmbunătăţesc" starea de spirit, agravând, de fapt, depresia. Iată câteva concepții greșite, dar frumoase, despre consumul de alcool, inventate de însăşi amatorii consumului de alcool.

Alcoolul ajută în caz de raceală

Acest mit are o oarecare justificare medicală, deoarece după consumul de alcool se dilată vasele de sânge, şi astfel, apare o ameliorare pe termen scurt, care durează două sau trei ore. In plus, apare o senzaţie de căldură, care este, de fapt, o iluzie. Vasele subcutanate superficiale se dilată, și oamenii au sentimentul că le este foarte cald. In realitate, alcoolul sporește pierderile de căldură, iar persoana consumătoare de alcool îngheaţă, fără a simţi aceasta. Din cauza acestui mit, mulți oameni şi-au pierdut viața, deseori - amatorii pescuitului în timpul iernii. In acelaşi timp, oamenii care consumă cu regularitate alcool, au o imunitate redusă, ei devin mai sensibili la răceli și gripă, precum și la alte boli.

Alcoolul ridică dispoziţia

Alcoolul nu este remediul cel mai potrivit în cazul unei dispoziţii proaste, deoarece, fiind un depresant puternic, invers, deprimă sistemul nervos și încetineşte reacțiile psihice. Astfel, persoanele devin mai dezinhibate, după ce servesc băuturi alcoolice, întrucât creierul devine atât de deprimat, încât pierde capacitatea de reflecție. Oamenii ce au consumat alcool îşi controlează acțiunile sale într-o măsură mai mică sau pierd completamente controlul. Iată de ce, ridicarea dispoziţiei şi creşterea încrederii în forţele proprii, pe fundalul consumului de alcool, este o concepţie greşită. După ieşirea din starea de ebrietate, persoana începe să sufere pentru consecinţele faptelor sale, adesea jenante şi ruşinoase. Băuturile alcoolice nu salvează nici de senzaţia de frică, ci doar pot face ca o persoană să acţioneze nesabuit.

Băuturile slab alcoolizate pot fi consumate în cantități mari

După părerea multora, pot fi considerate ca alcool doar băuturile tari, în timp ce băuturile cu conținut scăzut de alcool – un deliciu. Totuşi, alcoolul etilic, în orice caz, este alcool etilic, indiferent în ce proporții este diluat. De exemplu, consumul tradițional al berii pentru ”bărbaţi adevăraţi” pornește de la trei sticle de jumătate de litru. Este deja cunoscut de către toți, termenul de "alcoolism prin consum de bere", acesta fiind nu mai puțin periculos și nu mai puțin dăunător, doar pentru că berea ”are mai puține grade” decât vodca. Cocktailurile alcoolice par inofensive la prima vedere, datorită conținutului redus de etanol, dar efectul acestora este şi mai toxic din cauza combinării mai multor tipuri de alcool.

Alcoolul mărește potența

Acest mit este răspândit în rândul bărbaţilor, dar, în același timp, este unul înşelător, deoarece este imposibil de prezis impactul unei doze de alcool asupra funcţiei erectile. În unele cazuri, erecţia dispare şi conduce amatorul unui astfel de doping la un fiasco complet, dar sunt momente când erectia este bună, dar actul final de ejaculare devine dificil, motiv din care apare o stagnare de sânge în organele genitale, ceea ce poate provoca inflamaţia. Uneori, datorită vasodilatării superficiale, alcoolul poate crește potența, dar în cele mai multe cazuri, alcoolul afectează producerea de testosteron și majoritatea alcoolicilor suferă de impotenţă.

Alcoolul  îmbunătățește imaginaţia şi abilitățile creative  

Este o iluzie primejdioasă. Studiile au constatat că consumul de alcool, precum și de droguri, după o perioadă scurtă de timp, ucide capacitatea de a gândi creativ. La început, alcoolul  provoacă un val creativ, care nu poate dura mult timp, deoarece alcoolul ucide neuronii creierului, reducând astfel nivelul de abilități mentale și conduce la degradare completă. Fiți cu noi pe facebook: