Fii Sanatos


7 produse alimentare pe care, în mod obișnuit, le consumăm în exces

20/10/17 (1425 vizualizari)

Cu privire la pericolele compușilor aditivi chimici, a coloranților și a aromelor identice cu cele naturale, se vorbește mult și cu voce tare. Dar nu prea se vorbește despre un adevărat pericol, care ne pândește atunci când consumăm inconștient unele alimente în cantități mult mai mari decît ar fi necesar.  Fiți cu noi pe facebook:

Pâinea

Pâine produsă sută la sută din grâu, poate fi găsită doar în supermarket-uri "de lux", și este destul de scumpă. Majoritatea produselor de panificare sunt realizate din așa-numita făină îmbogățită, care conține componente suplimentare și care se face din boabe curățate, lipsite de proprietăți folositoare. Inscripția "Pâine multicereale", de asemenea, nu garantează că boabele nu au fost supuse prelucrării la maxim. In realitate, pâinea din multicereale ar putea avea același indice glicemic ca o pâine feliată obișnuită.

Produse din carne: cârnați, șuncă, salamuri și alte mezeluri.

Un conținut ridicat de săruri și aditivi chimici cu efect negativ asupra sănătății sunt utilizați pentru prepararea produselor din carne. Aspectul apetisant al mezelurilor feliate se datorează nitratului de sodiu, care poate fi cancerigen. Cârnații cresc riscul de cancer pancreatic - cel puțin, de această părere sunt oamenii de știință de la Universitatea Karolinska din Suedia. Un cârnăcior pe zi crește acest risc cu 19 la sută. Guta, hipertensiunea arterială, boala coronariană – toate pot fi rezultatul consumului de cârnați și salam în cantități prea mari. În plus, stabilizatori, coloranți, arome, care intră în componența mezelurilor atât de îndrăgite, pot provoca iritații ale aparatului digestiv.

Ulei vegetal rafinat

 

Uleiul vegetal conține o cantitate de omega-6 acizi grași. Excesul lor cauzează probleme cardiace și crește riscul de dezvoltare a cancerului (în special cancerul de piele). Pentru a fi sănătos, o persoană trebuie să mențină un echilibru între Omega-6 și Omega-3, care se conțin în peștele gras (de exemplu, macrou). În plus, uleiurile rafinate au în componența sa așa-numitele grăsimi Trans. Acestea provoacă adesea probleme precum ateroscleroza și ischemia cardiacă. Fiți atenți! Acest lucru nu înseamnă că uleiurile nerafinate (de ex. de măsline, care este deosebit de util) trebuie urgent eliminate din dietă. Doar mențineți echilibrul și alegeti produsul brut.

Maioneza, ketchup și alte sosuri prefabricate

Maioneza, chiar fiind pregatită din gălbenușuri de ou cu ulei de măsline sau de floarea-soarelui este un produs foarte bogat în calorii. Poate fi făcută acasă pentru a reduce impactul negativ asupra sănătății. Dar și mai bine ar fi să o substituiți cu smântână, cu adaos de usturoi sau verdeață. Ketchup-ul care este produs în masă, în realitate poate fi un amidon modificat, la care se adaugă aromă și culoare de sos de roșii. Toate felurile de sosuri pentru salate, de care sunt pline rafturile supermarketurilor, în mod constant conțin zahăr, chiar dacă acestea nu au un gust dulce. Nu vă leneviți să citiți etichetele!

Sucul de fructe

Sucul ambalat, care are un termen mare de păstrare, aproape că nu conține substanțe folositoare, iar gustul este obținut prin adaos de arome. Cu toate acestea, nici chiar sucul 100% natural nu este cea mai bună alegere: acesta nu conține fibre, iar cantitatea de fructoză (carbohidrat, de asemenea), dimpotrivă, este mare. Consumați fructe, iar dacă sunteți însetat - beți apă!

Zahărul

Zahărul este aproape ca un drog. La această concluzie au ajuns nutriționiștii. Glicogenul, în care este transformat în cele din urmă zahărul, se depozitează în ficat. Dar, dacă ficatul este supraîncărcat cu glicogen, carbohidrații sunt transformați în grăsimi. Mai mult decât atât, glucoza în cantități mari este toxică pentru organism.

Sarea

Consumul de sare are o corelație directă cu tensiunea arterială, deoarece reține apa în organism. Dacă cantitatea de sare este crescută - tensiunea arterială crește. În consecință, inima, arterele și rinichii suportă sarcini mai mari. Verificați întotdeauna cantitatea de sare pe etichetă, iar în cazul în care sarea se conține deja în produs (și, de obicei, se conține mereu, cu foarte puține excepții), nu mai adăugați sare.

Să fiți sănătoși!

Cernelev Veronica, Laboratorul de endocrinologie USMF ”Nicolae Testemitanu”