Fii Sanatos


Zooterapia – cea mai plăcută metodă de tratament

02/12/18 (562 vizualizari)

Ce este zooterapia?

Zooterapia (sau pet-terapia) reprezintă o metodă de terapie prin intermediul animalelor de companie. Deși nu este inclusă în schemele clasice de tratament, ea devine tot mai populară. Istoria terapiei moderne asistată de animale nu are mai mult de câteva decenii.

Psihologii au fost primii care au “utilizat” animalele de companie ca metodă de terapie. La începutul anilor 1960, psihologul-pediatru american Boris Levinson a comunicat despre o observație curioasă: cel mai bun efect în timpul lucrului cu pacienții cu patologii psihice grave a fost observat atunci, când în timpul sesiunilor participa și câinele acestuia, pe nume Jingle. Inițial nu toți colegii au primit această observație psihologică în serios, dar deja în anul 1977, în clinica de la Universitatea din Ohio a fost deschis primul program permanent de terapie cu animalele de companie. În anul 1980, în SUA erau utilizate în jur de 20 astfel de programe, iar până în anul 2000 - mai mult de o mie. Astăzi, în cadrul terapiei asistată de animale sunt folosiți nu numai câinii, ci și pisicile, iepurii, caii, chiar și delfinii. Domeniul principal de aplicare a acestora sunt psihologia și psihiatria.

Metode comune de clasificare a zooterapiei nu există. Ele sunt împărțite în trei categorii. Prima - "terapia asistată de animale” (animal-assisted therapy), care este efectuată de către specialiști și mereu își propune să atingă scopuri terapeutice specifice. A doua categorie este "activități asistate de animale” (animal-assisted activities), care nu implică stabilirea unor obiective clare de tratament. Acestea pot fi efectuate atât de profesioniști, cît și de voluntari, și au ca scop îmbunătățirea de ansamblu a stării psihologice a pacienților. Există și "învățarea sau educarea asistată de animale» (animal-assisted education), utilizată, de exemplu, atunci când copiii cu dislexie învață să citească.

Care animale sunt implicate în cadrul zooterapiei?

Câinii

Câinii sunt principalii parteneri ai medicilor în cadrul zooterapiei. Aceste animale sunt cunoscute prin capacitatea lor de a recunoaște caracterul omului și modificarea stării de spirit, doar uitîndu-se la expresia feței omului.

Terapia cu ajutorul cîinilor este folosită pe larg și implică lucrul cu copii emoțional labili, copii cu autism, pacienți care suferă de depresie și tulburări de stres post-traumatice, persoanele cu handicap, persoanele cu demență, boala Alzheimer ș.a.. Terapia asistată de câini este o direcție importantă în procesul de reabilitare psihologică a victimelor violenței și a dezastrelor naturale. Un exemplu de aplicare a zooterapiei este implicarea câinilor în ajutorul elevilor școlii "Sandy Hook" din Newtown (Statele Unite ale Americii), unde în decembrie 2012, a avut loc o crimă în masă. Faptul că prezența unui câine are un efect calmant asupra copilului aflat în stres, a fost menționat și într-un studiu efectuat la Universitatea din Nebraska.

Există programe care învață copiii cu dislexie să citească. Astfel, în timpul lecțiilor, copilul trebuie să citească câinelui un fragment din text, ceea ce îl ajuta să câștige încredere în forțele proprii. Copiii nu se emoționează atât de mult, atunci când fac greșeli citind unui animal, decât citind unei persoane. Ca rezultat, copiii obțin de multe ori rezultate semnificativ mai bune decât în cadrul ședințelor tradiționale.

Unul dintre liderii zooterapiei este organizația The North Star, care a dezvoltat un program special de terapie asistată cu animale pentru copiii cu autism. Potrivit unor lucrări științifice, “comunicarea” cu câinii duce la regresia simptomelor autismului.

Terapia asistată de câini reprezintă o direcție importantă și în lucrul cu persoanele în vârstă. Conform datelor științifice disponibile, comunicarea cu animalele de companie ajută la combaterea demenței și îmbunătățește statutul emoțional. Par să aibă un efect pozitiv nu numai ședințele efectuate în mod specific în cadrul zooterapiei, dar și prezența constantă a câinelui în casa unei persoane în vârstă.

Există o mulțime de dovezi științifice ce justifică beneficiile câinilor ca animale de companie. De exemplu, s-a constatat că, prezența câinilor în casă, face ca proprietarul să ducă un stil de viață mai activ, iar acest lucru, la rândul său, reduce riscul bolilor cardiovasculare. În plus, există dovezi că, în timpul plimbărilor cu câinii, proprietarii lor comunică cu un număr mai mare de trecători, decât în timpul plimbărilor obișnuite. Acesta este un avantaj important pentru bătrînii singuri.

Pisicile

Programele de terapie asistată de animale de companie care implică pisici sunt, în general, similare cu cele care folosesc câinii. Pisicile însă, din cauza unui caracter mai individual, sunt utilizate mult mai rar. Cu ele mai frecvent lucrează psihoterapeuții. Există date care indică faptul că, prezența unei pisici în casă reduce stresul proprietarilor și indirect reduce riscul de deces prin boli cardiovasculare.

Caii

Caii sunt animale frecvent folosite în zooterapie. Mai mult decât atât, caii sunt cei mai asociați cu această metodă de terapie.

Hipoterapia (astfel se numește metoda terapiei asistată de cai) este utilizată pe scară largă în multe țări pentru reabilitarea persoanelor cu autism, scleroză, paralizie cerebrală infantilă și alte boli grave. Potrivit unor date, mersul pe cal poate îmbunătăți chiar sensibilitatea la insulină la pacienții cu diabet zaharat și atenua simptomele bolii Alzheimer. Hipoterapia nu implică în mod obligator călăria – în unele cazuri, doar comunicarea pacientului cu caii sau îngrijirea acestora poate avea o influență pozitivă (acest lucru este binevenit pentru persoanele cu autism, de exemplu).

Raidterapia (călăria) este o metodă de reabilitare în cadrul lecțiilor de echitație (mersului-călare). Efectul pozitiv este realizat printr-o mișcare echilibrată a diferitor grupuri de mușchi, ceea ce îmbunătățește recuperarea după diferite traumatisme sau tulburări neurologice pronunțate.

Vorbind de zooterapie și anume prin intermediul cailor, ar trebui marcat și efectul său psihologic benefic. "Când am ore de echitatie, mă simt ca și cum aș avea ambele picioare. Nu mă gîndesc la prejudiciul meu. Simt că pot face lucruri obișnuite, mă simt liberă, "- spune Natasha McKinnon, care se află la etapa de recuperare după un traumatism, în urma căruia și-a pierdut un picior.

Animale de companie mici

În afară de animalele mari, în cadrul zooterapiei, pot fi folosite și animale mai mici, cum sunt iepurii, păsările, cobaii și chiar peștii de acvariu. De exemplu, în literatura de specialitate se descriu observații, conform cărora, după instalarea în spitalele de psihiatrie a acvariumurilor cu peștișori și a cuștilor cu diferite animale, medicii au observat o îmbunătățire semnificativă a stării generale și reducerea agresivității la pacienți.

Delfinii

În ultimul timp, zooterapia propune în mod activ implicarea delfinilor. Aceasta este, probabil, metoda cea mai neobișnuită de tratament cu ajutorul animalelor. Fondatorul "delfinoterapiei" este considerat a fi biologul Betsy Smith și psihologul David Nathanson. Aceștia sunt cunoscuți ca autori ai numeroaselor articole cu privire la eficacitatea înotului cu delfinii în reabilitarea pacienților cu paralizie cerebrală infantilă, autism, dereglări neurologice și psihice.

Zooterapia – pro și contra

Argumente "pentru"

  • teoria biofiliei - conform căreia, sentimentul de "dragoste față de natură" este condiționat genetic: în procesul de evoluție la om s-a dezvoltat abilitatea de a se calma și a-și restabili starea de spirit, admirând natura sau îngrijind animalele.
  • teoria psihologică de învățămînt și afecțiune. Astfel, copiii care merg la psiholog, mai ușor vor vorbi despre problemele sale animalelor, decât direct medicului. Când copiii văd în fața sa un animal prietenos, timiditatea lor se reduce, ei devin mai deschiși. In multe cazuri, acest lucru este valabil și pentru adulți.

Vorbind despre beneficiile animalelor de companie, se poate observa că, uneori oamenii își iau animale de companie, pentru a face față singurătății și depresiei. Unii proprietari tratează animalele ca membri de familie, atribuindu-le un set de calități umane. Animalele de companie au un efect benefic asupra stării psihice a proprietarilor, scutindu-i de stresul cronic.

Argumente "contra"

Principala problemă a zooterapiei este baza științifică slabă. În încercarea de a verifica eficacitatea ei, s-au efectuat observații clinice unice și activități științifice mici. În același timp, studiile ce au cercetat efectele pe termen lung sunt practic absente. O meta-analiză a cercetărilor deja existente duce la concluzii contradictorii cu privire la eficacitatea terapiei cu animale de companie.

În plus, uneori este criticată și securitatea pacienților. Există cazuri de trumatisme în cursul zooterapiei cu delfini, sau hipoterapiei, pericol care depășește uneori beneficiile posibile.

Viitorul zooterapiei

În ciuda problemelor legate de dovezile eficacității sale, zooterapia reprezintă o direcție destul de promițătoare. Aceasta arată cele mai bune rezultate în domeniul reabilitării după stres, boli grave și traumatisme. În cele mai multe cazuri, este utilizată în lucrul cu copiii, și deoarece copiii iubesc animalele, ea combină efecte benefice și o experiența plăcută.

Câini special antrenați ce locuiesc în casa unui bătrân, vor contribui în viitor nu numai la profilaxia depresiei, dar și la diagnosticarea cancerului de prostată, cancerului pulmonar, de colon și altor organe.

Comparativ cu alte metode alternative de tratament, zooterapia pare a fi una dintre cele mai sigure și cele mai avansate metode. Fiți cu noi pe facebook:

Sursa: www.medportal.ru
Foto: http://medicalinsider.ru/