20/03/18 (3197 vizualizari)
Sunt diferite modalități prin care sexul ne face mai fericiți, dar aceste 5 sunt destul de motivante!
Dacă credeți că nu sunteți suficient de motivat pentru acțiuni fierbinți în pat, atunci oamenii de știință sunt de altă părere. Ei ne sugerează că sănătatea noastră în mare parte depinde de sex. De fapt, sexul este una dintre puținele plăceri, care este cu adevărat benefică pentru sănătate.
Dovezile sugerează că plăcerea și senzația de bine după un act sexual este asigurată de substanțele chimice eliberate și nu de performanța sexuală. În timpul sexului și orgasmului, se eliberează un cocktail de endorfine, neurotransmițători și hormoni.
Unul din hormonii eliberați în timpul actul sexual este oxitocina. Acest hormon este numit și ”hormonul îmbrățișării”, fiind eliberat peste o perioadă de 20 minute de îmbrățișări. Tot el crește generozitatea față de partenerul sexual și contribuie la inducerea calmului și somnului. La femei el este eliberat într-o cantitate de patru ori mai mare decât la bărbați.
Un alt neurotransmițător cheie este serotonina, care asigură apariția zâmbetului, sentimentului de fericire și relaxare după actul sexual. Potrivit unui studiu, publicat în Archives Of Sexual Behaviour, femeile active sexual, implicate în relații de lungă durată, au avut un risc mai mic de depresie, decât femeile fără relații sexuale. Dr. Gallup, autorul studiului, susține că materialul seminal conține mai mulți hormoni, care fiind absorbiți prin peretele vaginal în circuitul sanguin, ne creează o dispoziție mai bună.
Un studiu efectuat de Universitatea Queens, din Belfast, a constatat că sexul de trei ori pe săptămână poate diminua efectiv riscul de infarct miocardic sau accident vascular cerebral. Tot experții susțin că, ideea că în timpul unui act sexual crește riscul pentru atac de cord la bărbați este o concepție greșită. Profesorul Peter Weisberg, directorul medical la British Heart Foundation, afirmă că nu există dovezi că bărbații cu vârsta cuprinsă între 40-50 de ani, care au relații sexuale în mod regulat, sunt expuși unui risc crescut de atac de cord. Iar dr. Graham Jackson, cardiolog și președinte al Sexual Dysfunction Association, declară că "în ceea ce privește inima, sexul este doar o altă formă de exerciții". În termeni de fitness, actul sexual este echivalentul unei plimbări de un kilometru sau urcarea în sus în jos a două etaje pe scări. Dacă fizic sunteți apt pentru un astfel de efort, riscul în timpul unui act sexual este minim.
O viață sexuală regulată stimulează imunitatea și ne protejează față de viroze și răceli. Sexul o dată sau de două ori pe săptămână a fost asociat cu un nivel mai înalt de imunoglobulină A (IgA), o substanță prezentă în salivă și mucoasa nazală, care ajută sistemul imunitar să facă față afecțiunilor de sezon.
În cadrul unui studiu, oamenii de știință au chestionat 11 voluntari despre frecvența relațiilor sexuale în luna precedentă, apoi au măsurat nivelurile de IgA din salivă. Cei care au avut contacte sexuale o dată pe săptămână sau mai puțin, au avut o ușoară creștere a nivelului IgA, comparativ cu cei care s-au abținut; iar cei care au avut sex mai des – au avut o creștere de 30% a IgA.
Unul dintre cele mai mari studii despre longevitate și sex, realizat cu participarea bărbaților galezi, a constatat că cei care au făcut sex mai puțin de o dată pe lună și-au dublat riscul de moarte prematură, decât cei care au făcut sex de două ori pe săptămână. Efectul protector al activității sexuale față de sănătatea bărbaților poate fi legat de efectele hormonului sexual dehidroepiandrosteron (DHEA), sintetizat de glandele suprarenale. El servește ca verigă de sinteză pentru alți hormoni, precum estrogenul, testosteronul și progesteronul. Nivelul DHEA crește de 3 ori înainte de orgasm și ejaculare, iar unii cercetători afirmă că acesta este motivul pentru care sexul regulat poate prelungi viața.
Ginecologul Dr. Gillian Lockwood, directorul Midlands Fertility Services, susține că unul dintre cele mai mari mituri despre fertilitate este acela că abținerea de la ejaculare stimulează motilitatea și calitatea spermei. Reținerea spermatozoizilor în testicule, de fapt, duce la moartea rapidă a acestora. Deci, cu cât mai activă este viața sexuală, cu atât este mai bună calitatea spermei. Rezultatele preliminare ale unui studiu efectuat de cercetătorii australieni au constatat că ejacularea zilnică a redus cu 12% gradul de deteriorare la nivel cromozomial. Dr. Lockwood afirmă că atunci când este vorba despre corelația sex și fertilitate, atunci e mai bine să fie sex puțin și des, cel puțin o dată pe noapte, decât mult și rar. Fiți cu noi pe facebook: