Fii Sanatos

Osteoporoza

Generalitati

Osteoporoza este o afecțiune sistemică scheletală, caracterizată prin scăderea progresivă a rezistenței osoase, care conduce direct la creșterea riscului de apariție a fracturilor, uneori cu consecințe dezastruoase. Până la 50% dintre femei și 30% dintre bărbați vor prezenta o fractură pe fond de osteoporoză în decursul vieții, în special fracturi vertebrale, ale șoldului și ale umărului. Aproximativ 50% dintre fracturile șoldului vor genera deficiențe pe termen lung, iar 25% vor necesita ajutor la domiciliu pe perioade îndelungate. Antecedentele recente de fracturi pe fond de osteoporoză cresc riscul de apariție a unor noi fracturi de aproximativ 5 ori, majoritatea apărând în primul an după fractura inițială.

Osteoporoza înseamnă "os poros". Până nu demult considerată o stare normală a vârstnicului, osteoporoza este considerată în prezent o boală, caracterizată prin reducerea densității minerale osoase, asociată cu compromiterea structurii osoase trabeculare, ceea ce predispune osul la fractură în urma unui traumatism de mică intensitate sau chiar în lipsa acestuia. Oasele osteoporotice nu arată, la prima vedere, altfel decât oasele normale. Ele sunt însă mai puțin dense, prin pierdere de substanță osoasă, ceea ce se reflectă în structura lor internă, care este profund afectată. În mod obișnuit, osul se găsește într-o permanentă activitate de resorbție și formare, iar după 30-35 de ani densitatea osoasă începe să scadă. La femei, pierderea osoasă se accelerează după menopauză, cînd scade dramatic secreția de hormoni estrogeni și progesteron, care au un rol protector.

În organismul uman sunt hormoni care accelerează remodelarea (hormonul paratiroidian, tiroxina, vitamina D, hormonul de creștere) și alții care o diminuează (calcitonina, estrogenii). Rezultatul este creșterea riscului de fractură, fie printr-o cădere obișnuită, ca în cazul încheieturii mâinii sau șoldului, fie printr-un efort moderat de ridicare, ca în cazul vertebrelor. Osteoporoza sau “hoţul tăcut”, cum o numesc medicii, afectează anual circa 200 de milioane de femei la nivel mondial.

Numărul cazurilor este însă mult mai crescut, mai ales din cauza lipsei diagnosticului şi a tratamentului adecvat. Specialiştii OMS estimează că până în anul 2020, numărul bolnavilor de osteoporoză va creşte la 1 miliard de locuitori. Osteoporoza este cea mai frecventă afecțiune metabolică osoasă. Conform criteriilor OMS, aproximativ o treime dintre femeile de rasă albă peste 65 ani au osteoporoză. Aproximativ 20% dintre femeile albe de peste 50 ani prezintă osteoporoză la nivelul șoldului, iar 16% - osteoporoză la nivelul corpilor vertebrali. Femeile hispanice și de rasă neagră prezintă procente mai mici ale osteoporozei. Dintre pacienții cu osteoporoză, un procent de până la 50% dintre femei și 30% dintre bărbați vor suferi în cursul vieții cel puțin o fractură osteoporotică. Osteoporoza este o boală care afectează peste 40 la sută din femei și 20 la sută din bărbații cu vârste de peste 50 de ani. Aproape oricine poate face osteoporoză, dar sunt predispuse la acest lucru mai ales persoanele de sex feminin (aprox.80% dinte pacienții cu osteoporoză sunt femei), mai ales dacă au avut deja menopauză, și chiar și mai mult dacă au avut-o înainte de vârsta de 45 de ani.

Alți factori de risc: Fiți cu noi pe facebook:

  • vârsta peste 65 de ani
  • tratament cronic cu corticosteroizi
  • aport inadecvat de calciu alimentar
  • activitate fizică insuficientă
  • greutate corporală prea mică


Clasificare

Clasificarea clasică:

  1. osteoporoza postmenopauză (tip I)
  2. osteoporoza senilă (tip II).


Clasificarea bazată pe fiziopatologia afecțiunii (Krane și colab.):

  • Forme comune, neasociate altor afecțiunii
    1. idiopatică (forma juvenilă și adultă)
    2. osteoporoza de tip I
    3. osteoporoza de tip II

  • Osteoporoza ca manifestare comună în alte afecțiuni

    1. hipogonadism
    2. hipercorticism
    3. tratament cronic cu glucocorticoizi
    4. hiperparatiroidism
    5. hiperprolactinemie
    6. porfirie
    7. tireotoxicoza
    8. malabsorbție
    9. carența de calciu
    10. scorbut
    11. tratament cronic cu heparină
    12. imobilizare
    13. mastocitoza sistemică
    14. hipofosfatazia adultului
    15. osteoporoza asociată cu alte boli osoase

  • Osteoporoza ca manifestare a bolii ereditare a țesutului conjunctiv

    1. osteogeneza imperfecta
    2. homocistinuria
    3. sindrom Ehlers-Danlos
    4. sindrom Marfan

  • Osteoporoza asociată altor afecțiuni, prin mecanism patogenic necunoscut

    1. poliartrita reumatoidă
    2. malnutriție
    3. alcoolism
    4. epilepsie
    5. ciroza biliară primară
    6. diabet zaharat
    7. BPOC
    8. sindrom Menkes

Simptome

Boala afectează în principal oasele de la şolduri și coloana vertebrală. Într-un organism sănătos, ţesutul osos se erodează constant şi apoi se reconstruieşte; totuşi acest proces este perturbat odată ce osteoporoza începe. Acest dezechilibru duce la fragilitate şi un risc crescut de fracturi. Pentru cei cu osteoporoză, chiar şi activităţile banale pot provoca fracturi, care pot lua mult timp să se vindece. Această afecţiune prezintă un risc important din cauza naturii asimptomatice în faza incipientă.

 

Distrugerea ţesutului osos poate începe chiar în tinereţe. Masa osoasă descreşte cu 0.3 procente pe an la indivizii în vârstă de 35 de ani sau mai mult. Femeile care au ajuns la menopauză se pot aştepta la o descreştere a densităţii osoase cu 1-2 procente anual.

Primele simptome observabile includ:

  • pierderea în înălţime
  • dureri de spate şi de gât, precum şi aşa numita „cocoaşa văduvei”.

Cu toate acestea, deseori pacienţii merg la medic numai după ce au suferit o fractură din cauza osteoporozei. Primele oase care suferă sunt vertebrele. Datorită acțiunii forței gravitaționale asupra lor, vertebrele fragilizate ale persoanei osteoporotice pot suferi microfracturi, ce determină tasarea acestora și durere. Așadar, primele semne de osteoporoză sunt durerile vertebrale, mai ales după fracturi recente și, odată cu trecerea timpului, tasările vertebrale ce determină deformări ale coloanei vertebrale (cifoza sau gheb) și scădere în înălțime. Pe măsură ce oasele se fragilizează, pot apărea fracturi ale oaselor lungi, în urma unor traumatisme mici (căderi de la înălțimea corpului). Căderea pe mînă determină apariția de fracturi ale încheieturii pumnului (ale osului radial, sau Pouteau-Colles). Acestea se întilnesc mult mai frecvent la femei în perioada postmenopauzală și indică existența unor oase fragilizate de osteoporoză.

La persoanele mai în vîrstă de 70 ani, poate apărea o altă fractură de temut - cea de șold, cînd se rupe "gîtul" sau "colul femural", ce se îmbină cu oasele bazinului. Această fractură apare de obicei după cădere în genunchi și este extrem de invalidantă, putînd fi o cauză de deces prin imobilizare la pat și complicații adiacente (escare de imobilizare, pneumonie etc.) Fiți cu noi pe facebook:

Diagnostic

Diagnosticul de osteoporoză nu se poate pune doar prin examinarea persoanei respective, cu excepția situației în care aceasta are o deformare caracteristică dobândită a coloanei vertebrale sau dacă a scăzut evident în înălțime. Examinarea sângelui este de regulă normală, iar radiografia nu poate diagnostica boala decât într-o fază avansată, de exemplu evidențiind una sau mai multe fracturi vertebrale. Singura modalitate prin care se poate pune diagnosticul de certitudine pentru o densitate osoasă redusă este densitometria.

Aceasta se poate face prin: Fiți cu noi pe facebook:

  • tomografie computerizată cantitativă
  • absorbțiometrie duală (DEXA - Dual Energy X-ray Absorptiometry) - este o examinare radiologică cu doză mică de iradiere, care vizualizează șoldul, coloana vertebrală sau ambele, și reprezintă în prezent "standardul de aur" în diagnosticul osteoporozei și în urmărirea eficienței tratamentului.


OMS a stabilit o definiție a osteoporozei bazată pe determinarea densității osoase, exprimată prin scorul Z, care reprezintă numărul de deviații standard (DS) sub media valorii obținute la adultul tânăr normal. Scorul Z reprezintă numărul de deviații standard față de media corespunzătoare subiecților de același sex și aceeași vârstă. Osteoporoza este definită de OMS ca o scădere a densității minerale osoase cu mai mult de 2,5 deviații standard față de media persoanelor tinere de același sex, măsurată cu DEXA. DEXA cu cea mai mare valoare predictivă pentru riscul de fractură este cea efectuată la nivelul șoldului și al coloanei vertebrale lombare. DEXA regiunii calcaneene are valoare orientativă, iar în caz de osteoporoze localizate se poate practica investigația și în regiunile afectate.

Scor Z Gradul osteoporozei
>- 1 DS Normal
-1- -2 DS Osteopenie
< -2,5 DS Osteoporoză (măsurată)
< -2,5 DS + fractură Osteoporoză (manifestă)

 

  • densitometria ultrasonică - măsoară atât densitatea osoasă, cât și calitatea osului (arhitectura și elasticitatea); este practic un tip specializat de ecografie; fără a fi atât de precisă ca DEXA, metoda este utilă în evaluarea riscului de fractură, la un preț de cost mai redus și fără iradiere, dar nu poate servi la urmărirea eficienței tratamentului.

Tratament

Persoanele diagnosticate cu osteoporoză pot face destul de multe lucruri pentru a opri evoluția bolii și a evita fracturile:

  • pot utiliza medicație specifică
  • pot să-și asigure un aport adecvat de calciu și vitamina D
  • pot să-și crească nivelul de activitate fizică
  • pot să prevină căderile
  • pot folosi protectoare de șold


Aportul de calciu și vitamina D

Calciul este necesar pentru edificarea osului. Un aport generos de calciu nu este suficient pentru a preveni osteoporoza. Aportul inadecvat de calciu poate însă accentua tendința de demineralizare a osului. Pentru absorbția calciului și fixarea sa în os, este necesară vitamina D. Un adult are nevoie zilnic de 1000-1500 mg calciu și 400-800 UI vitamina D. Dacă aportul alimentar de calciu și vitamina D este insuficient, se indică utilizarea unui supliment nutritiv. Recomandabil 1000 mg calciu/zi la persoanele sub 50 de ani și 1200 mg calciu/zila persoanele peste 50 de ani. Vitamina D 51-70 de ani 400 UI/zi si la varstnicii peste 70 ani 600 UI/zi. Daca absorbția este inefecienta se administreaza tratament adjuvant cu bifosfonați.(Epidemiology, Diagnosis Prevention and Management of Osteoporotic Fractures Kenneth A. Egol, MD NYU-Hospital For Joint Diseases Created March 2004; Revised May 2006)

Activitatea fizică

Nu orice tip de activitate fizică protejează față de osteoporoză - munca depusă acasă sau la serviciu este de regulă ineficientă. Activitățile fizice care protejează față de osteoporoză sunt cele de tip "portant" sau "de impact" - baschet, volei, jogging, aerobic, săritul corzii, mersul rapid. Aceste exerciții trebuie adaptate posibilităților fiecărui individ în parte și efectuate sistematic.

Medicație specifică

Tratamentul medicamentos al osteoporozei cuprinde tratamentul profilactic al osteoporozei, tratamentul curativ al osteoporozei instalate și tratamentul consecutiv leziunilor traumatice. Tratamentul profilactic al osteoporozei are ca scop îmbunătățirea calității osoase. Tratamentul curativ are ca scop refacerea masei osoase pierdute.

Înainte de a folosi oricare din medicamentele de mai jos, trebuie consultat un medic pentru a lămuri avantajele și riscurile fiecăruia dintre ele.

  • substituția hormonală - în principal are indicație la femeile aflate la menopauză, care au simptome specifice acestei perioade
  • modulatorii selectivi de receptori estrogenici - cresc densitatea minerală osoasă și reduc riscul de fractură vertebrală
  • bifosfonații - cresc densitatea minerală osoasă și reduc riscul de fractură vertebrală, de radius și de șold
  • calcitonina - nu reduce riscul de fractură, dar poate fi utilă la pacienții cu fracturi vertebrale dureroase
  • parathormonul - introdus recent în tratamentul osteoporozei.


Tratamentul consecutiv leziunilor traumatice:

Fracturile apărute la pacienții cu osteoporoză implică în special regiunile metafizare, care conțin o mare cantitate de os spongios. 80% dintre pacienții cu osteoporoză sunt femei. 50% dintre femeile cu osteoporoză și 18% dintre bărbații cu osteoporoză vor suferi cel puțin o fractură pe parcursul vieții. Fracturile apărute la pacienții cu osteoporoză necesită o abordare specială, care să permită o osteosinteză stabilă și o recuperare funcțională cât mai precoce, pentru a evita riscurile imobilizării prelungite la pacienții vârstnici (complicații tromboembolice, pulmonare, escare de decubit, atrofie musculară etc.). Astfel, principalul obiectiv trebuie să fie recuperarea funcțională cât mai rapidă. Dacă nu există contraindicații legate de starea generală de sănătate sau de boli asociate, intervenția chirurgicală trebuie efectuată cât mai rapid după producerea fracturii (în primele 48 ore). Echilibrarea preoperatorie a pacientului și corectarea deficitelor biologice apărute ca urmare a traumatismului duce la ameliorarea prognosticului. Tratamentul chirurgical trebuie să țină cont de calitatea redusă a țesutului osos, precum și de capacitatea de vindecare mai redusă. Intervenția chirurgicală trebuie să aibă o durată cât mai redusă, trebuie folosit un abord cât mai puțin invaziv, iar pierderea intraoperatorie de sânge să fie cât mai mică. Țesuturile moi trebuie manipulate cu grijă și trebuie evitată devascularizarea fragmentelor de fractură, precum și evacuarea hematomului de fractură. În cazul fracturilor metafizare și diafizare este mai importante obținerea unei fixări stabile a fracturii decât reducerea anatomică a acesteia. Cele mai frecvente fracturi ale pacientului geriatric legate de osteoporoză sunt la nivelul membrelor: fractura de epifiză distală a radiusului, cea de epifiză proximală a humerusului (cap/col) și cea de femur proximal (col femural sau trohanteriană), iar la nivelul coloanei vertebrale - tasările de corpi vertebrali lombari.

Prevenirea căderilor și protectoarele de șold

Aceste metode se adresează mai mult vârstnicilor și urmăresc rezolvarea problemelor legate de:

  • iluminat: insuficient, întrerupătoare inaccesibile, lipsa iluminatului "de veghe"
  • podele și holuri: obstrucționări, obiecte plasate pe jos, podele alunecoase, covoare mobile, uzate sau "cu urechi", praguri
  • baie și bucătărie: lipsa mânerelor, cabină de duș sau vană inaccesibile, podea udă
  • scări interioare: balustrade instabile sau cu priză inadecvată, trepte alunecoase sau deteriorate
  • mobilier: scaune prea joase, fără sprijin pentru coate, pat prea jos sau prea înalt
  • acces: rafturi prea joase sau prea înalte


Persoanele vârstnice trebuie să rezolve acele probleme medicale care determină căderi, cum ar fi cele legate de acuitatea vizuală, tensiunea arterială, spondiloza cervicală, etc.

Activitatea fizică, efectuată în mod adecvat, este benefică și pentru vârstnici - prin menținerea tonusului muscular se reduce riscul de cădere.

Protectoarele de șold reprezintă practic niște pernițe din burete care amortizează impactul la acest nivel. Nu sunt foarte populare din motive estetice și de confort, dar s-a demonstrat că sunt eficiente pentru prevenirea fracturilor de șold.

Problema osteoporozei trebuie discutată în primul rând cu medicul de familie. Acesta poate evalua riscul de osteoporoză și, în plus, recomandarea sa este necesară pentru densitometrie DEXA sau densitometrie ultrasonică. Examinarea trebuie însă efectuată de personal calificat, cu un aparat calibrat corespunzător. Nu mai puțin important, rezultatul examinării trebuie interpretat de un medic cu experiență în densitometrie. Fiți cu noi pe facebook:

Evolutie

Prevenirea osteoporozei

Indiferent de sex și vârstă, osteoporoza poate fi prevenită printr-o activitate fizică adecvată și un aport de calciu corespunzător. Fiți cu noi pe facebook:

  1. Calciul, mineralul esenţial pentru prevenirea osteoporozei. Acest mineral este vital în toate etapele vieţii. Încă din burtica mamei, copilul are nevoie de calciu pentru a putea dezvolta ţesut osos. Mai departe, în copilărie şi adolescenţă avem nevoie de calciu pentru a oferi rezistenţă oaselor, pentru a regla funcţia musculară şi pentru a menţine sănătatea dinţilor, părului şi unghiilor. Necesarul de calciu creşte pe măsură ce îmbătrânim, în special atunci când intervine menopauza, iar nivelul hormonului estrogen scade semnificativ. La fel de important este să i se ofere organismului cantităţi suficiente din acest mineral, deoarece organismul pierde calciu în fiecare zi prin piele, unghii, păr, transpiraţie, urină şi materii fecale. Aceste pierderi de calciu trebuie sa fie înlocuite zi de zi prin dietă sau medicamente care conţin calciu. În caz contrar, organismul foloseşte calciul din oase pentru a efectua diverse funcţii, facându-le aşadar mai slabe şi mai predispuse la rupere de-a lungul timpului. Alimente bogate în calciu sunt laptele şi produsele lactate, tofu, peştele, sucurile de fructe, dar şi legumele verzi precum spanacul, mazărea, dovleceii, prazul, broccoli, castraveţii etc. Mare atenţie însă la excesul de sare şi cafeină! Alimentele foarte sărate, ceaiul negru, cafeaua pot reduce capacitatea corpului de a asimila calciul.

  2. Vitamina D3 ajută la absorbţia calciului. Calciul nu acţionează de unul singur, ci are nevoie de susţinători pentru a ajunge acolo unde este nevoie de el. De aceea sunt indicate medicamente care conţin calciu + vitamina D3, un duo imbatabil ce ajută la absorbţia eficientă a calciului în organism. Important de precizat este faptul că vitamina D3 nu poate fi sintetizată prin alimentaţie, ci numai prin expunerea la soare timp de 10-15 minute sau prin suplimentele alimentare. La pacienții care un tolerează dozele recomandate de calciu este necesară administrarea de doze mai mici (500 mg/zi) și administrarea suplimentară de vitamina D (400- 800 μi ). Ergocalciferolul (vitamina D2) și colecalciferolul (vitamina D3) sunt vitamine liposolubile cu rol esențial în absorbția calciului. La pacienții la care nivelurile de vitamina D sunt scăzute, suplimentarea aportului va duce la creșterea masei osoase și îmbunătățirea calității țesutului osos. Un studiu a arătat că aportul adecvat de calciu și vitamina D la pacientele vârstnice a dus la scăderea frecvenței fracturilor de șold cu până la 25%. Nu este încă stabilit dacă aportul crescut de vitamina D la persoanele fără deficit de vitamina D duce la îmbunătățirea calității osoase și creșterea masei osoase. Se recomandă administrarea a 400–800 u/zi, în special la persoanele cu aport scăzut alimentar de vitamina D sau la cele cu factori de risc pentru osteoporoză. La pacienții la care s-au administrat mai mult de 50000 u/săptămână s-au observat manifestări de hipercalcemie. Alți metaboliți activi ai vitaminei D sunt 1,25 dihidro-xivitamina D (calcitriol) și 1α-hidroxivitamina D.

  3. Exerciţiile fizice întăresc oasele. Pentru oase rezistente, nu este suficientă o alimentaţie ca la carte, ci este nevoie de un echilibru pe toate planurile. Mişcarea zilnică, evitarea obiceiurilor nocive (fumat, exces de alcool) şi odihna corespunzătoare sunt alte elemente ce contribuie la menţinerea în parametri optimi a sistemului osos. Mersul pe jos, joggingul moderat, dansul, tenisul, urcatul scărilor, aerobicul, stretchingul şi yoga sunt indicate atât pentru a preveni osteoporoza, cât şi pentru menţinerea greutăţii corporale, redobândirea energiei şi o stare psihică excelentă.