Fii Sanatos

Zona zoster este o boală dermatologică cauzată de reactivarea virusului herpes zoster (virusul varicelo-zosterian), care se caracterizează de apariția unei erupții cutanate dureroase, de obicei acoperită cu vezicule.

Termenul de zona zoster este derivat din latină, cu sensul de centură, ceea ce reflectă distribuția erupției cutanate sub forma unei benzi. Această bandă este de obicei numai pe o parte a corpului și reprezintă un dermatom - teritoriul cutanat inervat de fibrele senzitive ale unui singur nerv spinal.

Virusul varicelo-zosterian este același virus care determină apariția varicelei în perioada copilăriei. El persistă timp îndelungat (probabil toată viața) în organismul persoanelor care au suferit de varicelă (aparentă clinic sau nu). Se realizează astfel o infecție persistentă, localizată în ganglionii nervoși spinali sau cei omologi ai nervilor cranieni (virusul rămâne în stare latentă în ganglionii nervoși timp de mai mulți ani). După varicelă, sistemul imunitar este suficient de puternic pentru a împiedica o recidivă, dar insuficient pentru a suprima persistența virusului în ganglioni sau rădăcinile nervoase. Astfel, în condițiile scăderii imunității (stres, efort fizic mare, infecții respiratorii, traumatism), infecția se poate reactiva, determinând apariția zonei zoster.

Majoritatea pacienților care suferă de zona zoster au vîrsta peste 60 de ani, rareori zona zoster apare la persoanele mai tinere. Frecvența bolii este mai mare la adulți și bătrâni (90%), iar la copii apare foarte rar (5% din totalul cazurilor). Aproximativ 90% din populația adultă la nivel mondial este purtătoare a virusului varicelei, iar 20% din aceste persoane vor fi afectate de zona zoster într-un moment al vieții. Incidența zonei zoster este egală la femei și bărbați. Persoanele vârstnice (peste 50 de ani), cei cu cancer, HIV sau transplant de organe au un risc mai mare de a prezenta zona zoster. Cu toate acestea, majoritatea persoanelor cu zona zoster sunt persoane sănătoase.

Cauzele și factorii de risc

Cauzele reactivării virusului varicelo-zosterian după o perioadă prelungită de inactivitate sunt necunoscute.

Factori de risc sunt:

• Persoanele cu vârsta mai mare de 50 de ani. Riscul de apariție a zonei zoster crește odată cu înaintarea în vîrstă. Un studiu a estimat că o persoană care ajunge la vîrsta de 85 de ani are un risc de 50% de a avea zona zoster. Riscul pentru nevralgie postherpetică este, de asemenea, mai mare la persoanele în vîrstă și crește dramatic după 50 de ani. Nevralgia postherpetică este persistentă durerii de-a lungul unuia dintre nervi și este complicația cea mai de temut a zonei zoster.
• Sistemul imunitar slăbit (imunosupresie). Persoanele la care sistemul imunitar este afectat de boli, cum ar fi SIDA sau cancerul, au un risc mult mai mare de a dezvolta zona zoster decît persoanele cu sistem imunitar normal. Anumite medicamente utilizate pentru tratamentul SIDA, numite inhibitori de protează, poate crește, de asemenea, riscul de zona zoster.
• Cancer. Persoanele cu cancer au un risc crescut de zona zoster. Cel mai mare risc îl prezintă pacienții cu boala Hodgkin (13-15% dintre acești pacienți dezvoltă zona zoster). Aproximativ 7-9% din pacienții cu limfom și 1-3% din pacienții cu alte tipuri de cancer au zona zoster. Chimioterapia și radioterapia utilizate în tratamentul cancerelor mărește riscul de zona zoster.
• Medicamentele imunosupresoare. Pacienții care iau anumite medicamente care deprimă sistemul imunitar au un risc crescut pentru zona zoster (precum și alte infecții). Acestea includ: azatioprina, clorambucil, ciclofosfamida, ciclosporina, cladribine, infliximab, adalimumab, corticosteroizii (metilprednisolon, prednison),etc. Aceste medicamente sunt folosite pentru pacienții care au fost supuși transplantului de organe sau pacienții care suferă de bolile autoimune severe ( artrita reumatoidă, lupusul eritematos sistemic, diabetul zaharat, scleroza multiplă, boala Crohn, colita ulcerativă).
• Infecția cu virusul varicelo-zosterian (varicela) în primul an de viață.
• Expunerea în uter la varicelă. În cazul în care o femeie însărcinată are varicelă, copilul ei are un risc crescut de dezvoltare a zonei zoster în timpul primilor 2 ani de viață.
• Stres, oboseală sau traumatisme.
  
  

Contagiozitate

Zona zoster este o afecțiune contagioasă. Virusul varicelo-zosterian se poate transmite de la persoana cu zona zoster la copiii sau adulții care nu au avut varicelă, dar, în loc de a dezvolta zona zoster, aceste persoane dezvoltă varicelă. După ce o persoană a avut varicelă, aceasta nu poate contacta virusul de la altcineva. Odată infectate cu virusul varicelo-zosterian, persoanele au un risc potențial de a dezvolta zona zoster mai târziu în viață.

Zona zoster este contagioasă ata timp cât se formeaza noi vezicule (lichidul din interiorul veziculelor cutanate conține particule virale) și în timpul cât se usucă veziculele mai vechi. Similar cu varicela, pacientul cu zona zoster este contagios pe toată durata bolii, până la apariția crustelor. După ce toate veziculele sunt acoperite de cruste, virusul nu mai poate fi răspîndit.

Pacienții cu zona zoster trebuie să evite contactul fizic cu persoanele care nu au avut varicelă și în cazul cărora infecția ar putea antrena consecințe grave - cum este cazul femeilor însărcinate (infecția poate fi periculoasă pentru făt), persoanelor imunodeprimate și nou-născuților. Fiți cu noi pe facebook:

• Erupție cutanată

Zona zoster se caracterizează printr-o erupție cutanată dureroasă, acoperită cu vezicule. Aceasta poate afecta diferite părți ale corpului, în funcție de dermatoamele implicate. Erupția cutanată în zona zoster tinde să fie mai dureroasă și produce mai puțin prurit decât în cazul varicelei. În majoritatea cazurilor, simptomul principal este sensibilitatea sau durerea de-a lungul traiectului unui nerv, de obicei unilateral. Uneori este însoțită de alte simptome, cum ar fi amorțeli, furnicături și prurit. În unele cazuri zona zoster este nedureroasă (mai frecvent la copii).

După 2-5 zile de la apariția sensibilității sau durerii, la suprafața pielii se observă o erupție constând în eritem acoperit de vezicule. Ulterior veziculele se sparg, formând mici ulcere, care se usucă și se acoperă cu o crustă. Erupția cutanată durează, de obicei, aproximativ 2-3 săptămâni.

Erupția cutanată cel mai adesea apare de-a lungul unui singur dermatom și pe o singură parte a corpului, cu toate că 2 sau 3 dermatome adiacente pot fi ocazional implicate. Dermatomele toracice și lombare sunt cel mai adesea afectate de zona zoster. De asemenea, dermatoamele cervicale și oftalmice sunt frecvent afectate. Unii pacienți pot prezenta vezicule răspândite pe suprafața pielii corpului la distanță de erupția cutanată. Acest lucru se produce atunci când mici cantități de virus varicelo-zosterian sunt eliberate din zonele afectate în sânge. În general veziculele tind să fie mai profunde la pacienții vîrstnici.

• Febra și frisoane
• Dureri de cap
• Sensibilitate la lumină
• Inflamarea ganglionilor limfatici determină marirea de volum a ganglionilor și durere.
• Slăbiciune musculară
• Tulburări gastrice

Herpes zoster geniculat (sindromul Ransay-Hunt) afectează ganglionul geniculat și se manifestă prin dureri auriculare, paralizie facial și uneori vertije. Erupția auriculară se produce în canalul auditiv extern.

Herpes zoster oftalmic, când este afectat ganglionul trigeminal (Gasser), se manifestă prin durere și erupții veziculare în vecinătatea ochilor. Apariția veziculelor pe marginea vârfului nasului (semnul Hutchinson) indică implicarea ramului nazo-ciliar al nervului oftalmic, deseori cu consecințe grave.

Examenul clinic

Examenul clinic este cel mai frecvent mod prin care se stabilește diagnosticul de zona zoster. Pentru a diagnostica zona zoster, medicul va efectua un examen fizic complet. Inspecția erupției cutanate acoperite de vezicule este de cele mai multe ori suficientă pentru stabilirea diagnosticului. Deși la debut zona zoster este uneori confundată cu urticaria (papule sau plăci albe sau roșiatice,ușor proeminente la suprafața pielii , însoțite de prurit) sau scabia (papule ,vezicule și leziuni datorate gratajului), durerea și apariția veziculelor cu distribuție în " bandă", pe o singură parte a corpului sunt sugestive pentru stabilirea diagnosticului de zona zoster.

Cu toate acestea, uneori medicul poate alege să efectueze teste de confirmare, inclusiv:

Frotiul Tzanck

Frotiul Tzanck constă în deschiderea unei vezicule și colectarea lichidului și a celulelor pielii pentru analiza la microscop. Un frotiu Tzanck poate pune în evidență modificări virale în interiorul celulelor, deși nu poate distinge virusul varicelo-zosterian de virusul herpes simplex.

Culturile virale și determinarea anticorpilor specifici

Culturile virale și determinarea anticorpilor specifici (prin imunofluorescență directă) din lichidul din interiorul veziculelor pot pune în evidență virusul varicelo-zosterian. Rezultatele imunofluorescenței directe sunt adesea disponibile în cîteva ore. Acest test permite diferențierea între virusul varicelo-zosterian și virusul herpes simplex. Culturile virale poate dura pînă la 2 săptămîni sau mai mult pentru a obține rezultatele.

Biopsia cutanată

Biopsia cutanată presupune recoltarea unui fragment de piele afectată pentru analiza microscopică. Se pot realiza, de asemenea, culturi din țesutul de biopsie în cazul în care nu există vezicule disponibile. De asemenea, ADN-ul viral poate fi detectat cu ajutorul PCR (reacția de polimerizare în lanț) din fragmentul de biopsie. Acest test este costisitor și nu este utilizat în mod obișnuit. Fiți cu noi pe facebook:

Tratamentul medicamentos

Unii medici recomandă numai tratamentul simptomelor, cum ar fi durerea, atunci cînd boala este diagnosticată dupa mai mult de 72 de ore de la apariția erupției cutanate. Pentru ameliorarea durerilor pot fi utilizate paracetamol, aspirina, ibuprofenul sau antidepresivele triciclice. Cremele aplicate la nivelul erupției pot ajuta la reducerea pruritului. Nevralgia postherpetică poate necesita medicamente suplimentare, cum ar fi opioidele (de exemplu, oxicodona, morfina).

Medicamentele antivirale, cum ar fi aciclovir, famciclovir sau vidarabina, pot reduce durata erupției cutanate și ameliorează durerea, inclusiv durerea din nevralgia postherpetică. Aceste medicamente trebuie să fie administrate precoce (pînă la aproximativ 24-72 de ore de la apariția erupției cutanate) pentru a fi benefice. În cazuri speciale (de exemplu pacienții imunodeprimați) medicamentele antivirale pot fi administrate intravenos.

Uneori, corticosteroizii (administrați local sub formă de creme) sunt utilizați pentru a reduce inflamația. Se poate administra interferon pentru întărirea sistemului imunitar sau corticosteroizi pentru a împiedica formarea de noi vezicule și pentru a diminua durerea. Interferonul este o proteină a organismului, ce participă la răspunsul imunitar împotriva virusilor. Corticosteroizii pot de asemenea reduce incidența nevralgiilor post-herpetice.

Tratament chirurgical

Tratamentul chirurgical este rar utilizat, în special în cazurile severe și prelungite de nevralgie postherpetică. Această nevralgie poate fi o problemă continuă, care slăbește mai ales persoanele în vîrstă. Cînd toate celelalte tratamente eșuează, reducerea și controlul durerii se poate obține cu ajutorul chirurgiei. Tratamentul chirurgical constă în întreruperea transmiterii semnalelor dureroase la creier, prin secționarea nervilor în craniu sau la nivelul coloanei vertebrale.

Tratamente alternative

Nevralgia postherpetică este dificil de tratat. Medicul poate recomanda și alte tratamente în paralel cu medicația, pentru a ține durerea sub control: acupunctura, o terapie chinezească folosita de secole pentru reducerea durerii, biofeedback, o metodă de control a funcțiilor organismului, care în mod normal sunt automate

• stimulare electrică nervoasă transcutanată, o terapie ce utilizează curent electric de intensitate mică
• diatermia, terapie ce folosește căldura pentru a crește fluxul sangvin, astfel reducîndu-se durerea
• terapia psihologică, ajută în tolerarea durerii pe termen lung.

Aceste terapii învață să se abată atenția de la durere, prin folosirea unor tratamente ca tehnici de relaxare și consiliere. Se poate consulta și un specialist în managementul durerii, atunci cînd activitatea zilnică este afectată. Fiți cu noi pe facebook:

Profilaxie

Două vaccinuri pot ajuta la prevenirea zonei zoster - vaccinul antivaricelă și vaccinul împotriva zonei zoster.

• Vaccinul antivaricelă este des folosit pentru prevenirea varicelei la copii. Este recomandat pentru copii cu vîrsta cuprinsă între 12 și 18 luni. Vaccinul este, de asemenea, recomandat pentru adulți care nu au avut niciodată varicelă. Deși vaccinul nu garantează că persoana nu va face niciodată varicelă sau zona zoster, el reduce șansele apariției complicațiilor și reduce severitatea bolii.
• Vaccinul împotriva zonei zoster poate ajuta la prevenirea zonei zoster la adulți cu vîrsta peste 60 de ani și care au avut varicelă. La fel ca vaccinul antivaricelă, acest vaccin nu poate garanta faptul că persoana nu va face zona zoster, însă reduce durata și severitatea bolii și riscul de apariție a nevralgiei postherpetice. Este recomandat pentru toți adulții cu vîrsta peste 60 de ani, indiferent dacă au avut sau nu zona zoster în antecedente. Vaccinul este folosit doar ca o strategie de prevenire. Nu este destinat pentru tratamentul persoanelor care au boala. 

Vaccinul împotriva zonei zoster nu se recomandă dacă: Fiți cu noi pe facebook:

• Persoana a avut reacții alergice la gelatină, neomicină sau orice alt component al vaccinului
• Persoana are un sistem imunitar slăbit cum ar fi pacienții cu HIV / SIDA
• Persoanele care primesc tratamente medicale, cum ar fi steroizii, radioterapia și chimioterapia
• Persoanele cu istoric de cancer de măduvă osoasă sau limfatic.
  
  

Complicații

• Nevralgia postherpetică. Unele persoane continuă să acuze dureri la nivelul erupției cutanate mult timp după ce veziculele au dispărut. Această afecțiune este cunoscută sub numele de nevralgie postherpetică și apare atunci cînd fibrele nervoase deteriorate trimit semnale exagerate de durere la nivelul creierului. Aceasta este puțin frecventă la tineri, însă jumătate dinte persoanele peste 50 de ani cu zona zoster acuză dureri cîteva luni după dispariția semnelor de pe piele. Se manifestă prin senzația de arsură, durere înțepătoare în zona afectată, sensibilitate crescută la atingere. Afectează cel mai des fruntea și toracele.
• Pierderea vederii. Zona zoster oftalmic (erupția apare pe frunte, obraz, nas și in jurul unui ochi) poate provoca infecții oculare dureroase, care pot duce la pierderea vederii.
• Probleme neurologice. În funcție de nervii care sunt afectați, zona zoster poate provoca encefalită, tulburări de auz sau echilibru, paralizie facială.
• Infecții ale pielii. În cazul în care zona zoster nu este tratată în mod corespunzător, se poate produce suprainfecția cu bacterii.

Fitoterapia

• Produse apicole, în special propolis și lăptișor de matcă, intern, de 2-3 ori/zi, tinctura de propolis se poate intercala cu tinctura de muguri de plop.
• Să se bea zilnic sucuri de legume (morcovi, țelină, sfeclă, pătrunjel etc.) cu măr.
• Să se facă tamponări ale pielii, mai ales seara, la culcare, cu talc mentolat care răcorește și calmează, dar nu în faza de început cînd papulele au lichid.
• Să se bea ceaiuri de plante cu rol depurativ și care să ajute la refacerea pielii: urzica, gălbenele, semințe de in (pentru intestine), scumpie (pentru piele și stomac), trei-frați--pătați, dragaica (pentru piele) și ceaiuri calmante, ceai de coajă de măr.
• Se întărește imunitatea luînd de 3 ori/zi spirulină și tinctură de echinaceea.. Se ia tinctură de propolis de 2 ori/zi cîte 30 picături, iar seara se pune pe locul afectat compresă cu foaie de varză crudă zdrobită. Dimineața se curăță locul și se unge cu alifie de gălbenele.
• Decoct de cimbru (100 g/l 1 apă fiartă 15 min.) - comprese din decoct.
• Spălături și comprese cu macerat de tătăneasa.
• Aplicații de frunze de pătlagină, proaspete, strivite. Comprese și spălături cu:
  • mușețel 10 g, rozmarin 20 g, levănțică 20 g, cimbru 10 g, busuioc 20 g, salvie 20 g. Se face infuzie cu 1-2 linguri amestec de plante la 1 cană apă.
  • ulei volatil de Citronella 1 g, ulei de levănțică 1 g, ulei de busuioc 2 g, ulei de salvie 2 g, ulei de cimbru 1 g, ulei de rozmarin 2 g, ulei de jneapăn 1 g, 90 ml alcool de 90.
• Se badijonează locul dureros de 2-3 ori/zi, alternativ cu comprese cu infuzie obținută din plante.
• Sucul urechelniței înlătură durerile provocate de zona zoster. Se despică tăind de-a lungul 4-5 din frunzele cărnoase. Cu seva care iese se ung de cîteva ori pe zi locurile suferinde.
• Amestecul din: 25 g scoarță de stejar, 10 g crețișoară, 20 g ovaz, 10 g mușețel, 25 g salvie, 10 g sulfină-albă (trifoi-mare). Se pun într-un litru de apă rece 4 linguri plante, se lasă pe foc pîăa aproape de fierbere; se ia de pe foc și se lasă să stea 3 min. Cu infuzia călduță se tamponează locurile bolnave de mai multe ori pe parcursul zilei. Resturile plantelor se aplică peste noapte, ușor încălzite și puse pe o bucată de pînză pe locurile afectate.