Generalitati
Herpesul ocular constituie una dintre cele mai severe infecţii oculare şi reprezintă cauza esenţială în scăderea vederii şi în cecitatea corneană. Este indus mai frecvent de virusul herpetic, tipul I, sau în asociere cu tipul II.
Sursa de infecţie este omul bolnav cu infecţie herpetică manifestă şi purtătorul de virusuri.
Transmiterea virusurilor are loc:
- pe cale aerogenă, mai frecvent;
- prin contact direct;
- habitual;
- genital;
- transplacentară;
- transfuzională;
- autoinoculare prin intermediul degetelor;
- prin intermediul obiectelor contaminate: batiste, prosoape, periuţe de dinţi, lingerie intimă şi de pat etc.
Reactivarea virusului cu recidive clinice e cauzată de: boli febrile, traumatisme, stări de stres, răceală, insolaţie puternică, afecţiuni metabolice, radiaţie etc.
Herpesul ocular la copil poate fi: congenital, primar şi recurent.
Particularităţile HO la copil: Fiți cu noi pe facebook:
- Decurge mai sever, în comparaţie cu adulţii:
- scăderea esenţială a AV;
- declanşarea astigmatismului cornean;
- acutizări/recidive frecvente.
- Recidivele HO se depistează la 1/3 dintre pacienţi.
- Severitatea manifestării primare corelează cu gradul de afectare a organului vizual.
Simptome
Semnele clinice frecvente ale infecţiei herpetice oculare: Fiți cu noi pe facebook:
- Prezenţa elementelor veziculelor herpetice pe pleoape, buze, semne de infecţie respiratorie acută.
- Prezenţa sindromului inflamator cornean: fotofobie, lăcrimare abundentă, blefarospasm, injecţia globului ocular, dureri oculare (ochi roşu, dureros, lăcrimos); infiltrate sau ulceraţii pe cornee.
Tratament
Scopul tratamentului în infecţia herpetică oculară:
- Reducerea severităţii maladiei şi scăderea contagiozităţii.
- Reducerea riscului de complicaţii oculare.
- Formarea unei apărări imune, creşterea rezistenţei organismului.
Tratamentul se va efectua de către oftalmolog în colaborare cu infecţionistul.
Se aplică tratamentele antiherpetice, sistemic şi local, tratamente antiinflamator, analgezic, terapia imunomodulatoare, vitaminoterapia etc.
Evolutie
Măsurile de profilaxie
Este necesar de ţinut cont de contagiozitatea şi de căile de transmitere a infecţiei herpetice:
- izolarea copilului cu infecţie virală;
- respectarea cu stricteţe a regulilor de igiena personală;
- aerisirea încăperilor;
- curăţenie generală cu dezinfectare;
- respectarea regimului sanitar-antiepidemic în grădiniţe, şcoli, spitale pentru copii etc.
Concluzii
Măsurile profilactice efectuate corect şi sistematic pot preveni sau pot reduce numărul de pacienţi cu infecţie herpetică oculară şi dezvoltarea de recidive.
La apariţia primelor semne de inflamaţie a ochiului cu lăcrimare abundentă, fotofobie, înroşirea globului ocular cu acuze de înţepături şi dureri oculare, este obligatoriu de a se adresa urgent la medicii specialişti pentru stabilirea diagnosticului şi a tratamentului precoce.
Protocol clinic naţional „Herpesul ocular la copil”, Chişinău 2008