Fii Sanatos

Enurezisul la copii

Generalitati

Incontinenţa urinară sau enurezisul reprezintă incapacitatea de a controla urinarea; pierderea inconştientă a urinei, în timpul somnului. În 90% din cazurile de enurezis nocturn nu există stări patologice sau comportări intenţionate. Doar 10% din cazuri pot fi puse pe seama unor anomalii fiziologice sau unor stări emoţionale, de anxietate sau de stres, apărute din nemulţumirile de la grădiniţă, şcoală sau în familia. Există două forme distincte:

  • incontinenţă parţială, cu evacuarea unei mici cantităţi de urină sub efectul unei uşoare presiuni abdominale, când persoana respectivă tuşeşte, râde sau strănută;
  • incontinenţă totală, când se descarcă întreaga cantitate de urină, din cauza unei inactivităţi funcţionale totale a vezicii.


Tipuri de enurezis

  • primar, cînd copilul nu a avut niciodată control sfincterial (nu a existat niciodată un interval de cel puțin cîteva luni sau ani în care copilul să nu fi udat patul sau lenjeria);
  • secundar, cînd apare după o perioadă în care copilul a avut control sfincterian;
    • nocturn, cel mai frecvent, cînd emisiile involuntare de urină apar numai noaptea
    • diurn, cînd emisiile involuntare de urină apar numai ziua
    • mixt (nocturn și diurn).

Criterii actuale DSM–IV–TR

  1. Pierderea repetată de urină în pat sau în haine (atît voluntar, cît și involuntar).
  2. Comportamentul trebuie să fie semnificativ clinic, manifestîndu-se fie printr-o frecvență de 2 ori pe săptămînă pentru cel puțin 3 luni consecutive sau prezența stresului semnificativ clinic sau inadaptarea socială, ocupațională etc..
  3. Vîrsta cronologică este de minimum 5 ani sau echivalentul nivelului de dezvoltare.
  4. Comportamentul nu se datorează în mod exclusiv efectului fiziologic direct al unei substanțe (de exemplu diuretic) sau al unei afecțiuni medicale generale (diabet, spina bifida etc.). Pentru a pune un diagnostic pozitiv, trebuie să fie prezente toate aceste criterii.

Prevalența și caracteristici

Prevalența se modifică semnificativ cu vârsta, mai exact aproximativ 33% din copiii de 5 ani, 25% - copiii de 7 ani, 15% - copiii de 9 ani, 8% - copiii de 11 ani, 4% - copiii de 13 ani și 3% din adolescenții cu vîrste cuprinse între 15 și 17ani. Procentele arată că enurezisul diurn este mult mai puțin comun. În ansamblu, aproximativ 60% din cei care suferă de această afecțiune, sunt de sex masculin. Totuși, chiar și acest aspect depinde de vîrstă. Între 4 și 6 ani, numărul de băieți și fete afectați este aproximativ egal, rata schimbîndu-se astfel încît la vîrsta de 11 ani, sunt de două ori mai mult afectați băieții decît fetele. Incidența variază cu clasa socială, cu o incidență mai mare în cazul celor cu statut socio-economic scăzut. Nu s-a demonstrat nici o legătură între diferite etnii.

Trebuie subliniat că incontinenţa nu este o afecţiune periculoasă pentru sănătatea pacientului, dar este foarte neplăcută, întrucât poate duce la izolare din activitatea socială, fiind de neconceput ca persoana care nu îşi poate controla urinările să participe, fără rezerve, la manifestările sociale cotidiene. Incontinenţa urinară poate afecta toate categoriile de vârstă, de la cea mai fragedă copilărie şi până la persoanele cu vârste foarte înaintate.

Cauzele bolii sunt variate

  • genetice – părinții copilului (sau mai rar, rude apropiate) au suferit de această boală
  • întîrzierea în creștere și dezvoltare: copiii cu un sistem nervos mai puțin matur pot să nu fie în stare să simtă faptul că vezica urinară este plină
  • capacitatea mică vezicală: unii copii ce au o vezică mai mică decît normal pot fi predispuși să urineze involuntar noaptea în pat
  • prea puțin hormon antidiuretic (ADH): nivelurile de hormon antidiuretic, o substanță secretată de către creier, ce semnalizează rinichilor să excrete mai puțină apă, cresc în mod normal în timpul nopții
  • factori psihologici și sociali:
  • schimbarea domiciliului sau a școlii
  • conflicte intrafamiliale sau la școală
  • frustrări sau insuccese școlare.

Există și factori favorizanți pentru enurezis:

  • somnul profund
  • ingestia exagerată de apă înainte de culcare.

Întotdeauna trebuie exclusă o cauză organică care ar favoriza apariția emisiilor involuntare de urină:

  • în primul rînd o malformație a aparatului urinar sau o afecțiune renală (ex. infecție de tract urinar, obstrucție de căi urinare, malformație renală, etc.)
  • malformații la nivelul coloanei vertebrale lombare
  • diabet zaharat și diabet insipid, în care există atît ingestie exagerată de apă, cît și eliminare de urină în cantitate importantă
  • epilepsia, în care o criză epileptică neobservată de părinți ar putea fi însoțită de emisie involuntară de urină; este cazul crizelor din timpul nopții la un pacient nediagnosticat cu boala convulsivantă.

Trebuie luate în considerație și tulburările psihice și neurologice care sunt însoțite de enurezis :

  • întîrzierea mintală
  • tulburare de învățare
  • tulburare de adaptare
  • tulburarea de stres posttraumatic
  • sindrom hiperkinetic
  • autismul.

După vârsta de 3 ani, traseele nervoase înregistrează umplerea vezicii urinare şi pot comanda contractarea muşchilor circulari ai sfincterului, ceea ce asigură evitarea urinării în pat. Există şi cazuri cu o maturizare întârziată a scoarţei cerebrale, determinând o continuare a enurezisului nocturn după vârsta de 3-4 ani.

Statisticile arată că 15% din copiii cu vârste cuprinse între 4-12 ani nu au controlul sigur asupra vezicii şi continuă să ude patul. Dacă până la 3 ani fenomenul este acceptat ca normal, după această vârstă intră sub denumirea de enurezis nocturn, care poate să dureze până la pubertate, când dispare spontan. Această afecţiune este posibilă şi după vârsta de 15 ani, întrucât cam 3,5% din adolescenţi continuă să se scape pe ei în timpul nopţii, mai ales băieţii.

Frecvenţa enurezisului nocturn poate fi de 1-2 ori pe săptămână la copiii între 3-6 ani şi o dată pe săptămână la cei peste 6 ani. La ambele categorii de vârstă nu este vorba de o boală, ci este o întârziere a autocontrolului asupra funcţionării vezicii urinare. Sub aspect general, copiii sunt sănătoşi şi au un somn profund.

La copii, pe lângă maturarea insuficientă a centrilor nervoşi şi întârzierea în dezvoltarea autocontrolului asupra vezicii, poate interveni o mare diversitate de factori, în primul rând de ordin psihologic: educaţie prea severă în şcoală sau acasă, bătăi, spaimă, stare de frică, certuri în familie de nevrotici, lipsă de afectivitate şi de protecţie, toate acestea ajungând să provoace «plânsul prin vezică», respectiv urinarea necontrolată. În multe cazuri, copilul bruscat verbal sau în timpul bătăii se scapă pe el, ceea ce va trebui să dea de gândit părinţilor care îl agresează.

Când nu există leziuni organice, enurezisul nocturn la copil este considerat funcţional, iar tratamentul se va baza, în principal, pe psihoterapie, realizând o cooperare amiabilă între copil şi membrii familiei. Copiii vor fi puşi la oliţă după vârsta de 12 luni.

Până la 3 ani, urinatul copilului în pat în timpul somnului poate fi considerat un proces normal, din cauza întârzierii autocontrolului asupra funcţionării vezicii urinare. În cazul când pierderea necontrolată a urinii continuă şi după 3-4 ani, se începe un tratament corespunzător, eficient mai mult după vârsta de 6-7 ani, urmărindu-se formarea deprinderii de a nu urina în cursul nopţii, ci numai dimineaţa. Fiți cu noi pe facebook:

Simptome

Putem vorbi despre enurezis nocturn la copiii cu vîrsta mai mare de 5 ani, care au emisii involuntare de urină în timpul somnului. Poate să apară în orice moment al nopții, dar cel mai frecvent apare în primele ore de somn. Uneori udatul patului noaptea poate să apară doar ocazional și la copii cu vârsta mai mare de 5 ani și nu este considerat patologic. Însă atunci cînd enurezisul se manifestă mai frecvent de 2-3 ori pe lună trebuie consultat medicul pediatru. Fiți cu noi pe facebook:

Tratament


Tratamentul enurezis-ului presupune o serie de măsuri educaționale

  • restricția de lichide cu 2 ore înainte de culcare
  • obligația de a urina înainte de culcare și la o oră jumătate după ce copilul a adormit, moment în care va fi trezit pentru a conștientiza actul micțiunii
  • recompensele: copilul își va face un calendar în care își va nota succesele și insuccesele, va fi recompensat pentru fiecare succes, dar nu va fi pedepsit pentru insuccese
  • va trebui să-și spele lenjeria de pat sau intimă pe care a murdărit-o
  • educația sfincteriană: este importantă în cazul unei “vezici iritabile” sau cu capacitate mică, copilul va învăța să urineze la intervale regulate, în prima zi din jumătate în jumătate de oră, a doua zi din oră în oră, a treia zi la o oră jumătate și astfel treptat să micționeze la 3-4 ore
  • pentru copii mai mari de 6 ani se folosește “alarma” — o sonerie care anunță că s-a udat un contact electric așezat pe cerșaf; treptat, copilul va învăța să se trezească înainte de a sa goli vezica; este mai eficent la fete.

NB! Studiile arată că tratamentul cu dispozitive de alarmă este cel mai eficient tratament singular al enurezisului nocturn.

Intervenția psihoterapeutică: aceasta va identifica unele cauze care au dus la apariția enurezis-ului, probleme de suflet ale copilului, oferind sfaturi atît pacientului, cît și părinților.

Reuşita tratamentului va depinde, în mare măsură, de cooperarea strânsă cu copilul, atât în familie, cât şi la şcoală. Părinţii şi rudele vor discuta calm cu copilul care îşi udă aşternutul sau cu cel care face pe el ziua, asigurându-l că nu este bolnav şi că această suferinţă este trecătoare şi se va rezolva în curând. Niciodată nu va fi certat, acuzat de nesimţire, ironizat sau pedepsit atunci când continuă să se ude accidental. Dimpotrivă, va fi înconjurat cu multă înţelegere şi dragoste părintească, va fi lăudat după primele semne de îmbunătăţire a situaţiei şi chiar va fi premiat, simbolic, pentru nopţile fără accidente.

Tratament medicamentos

În cazuri mai acute, for fi utilizate medicamentele prescrise de specialist. Incontinența nocturnă ar putea fi tratată prin creșterea nivelului de hormon antidiuretic. Acest hormon poate fi stimulat prin intermediul unor medicamente: desmopresinei (DDAVP), imipraminei, dar care, din nefericire, acționează doar la aproximativ 20% din pacienți.

NB! Medicamentele nu sunt folosite în tratarea enurezisului nocturn la copiii mai mici de 8 ani, doar dacă se știe că medicamentul este sigur pentru acești copii Fiți cu noi pe facebook: