Fii Sanatos

Infecția urinară este o patologie extrem de frecventă la copii și ocupă locul trei în medicina de familie, după infecțiile respiratorii și digestive. Are simptome mascate, mai ales în cazul bebelușilor, cînd în afară de creșteri ale temperaturii și o eventuală indispoziție asociată cu inapetență, uneori vărsături, nu putem identifica alte modificări; mai mult, aceste simptome pot fi foarte bine atribuite erupției dentare, ducând la întîrzierea diagnosticului, cu agravarea stării generale și creșterea riscului apariției complicațiilor pe termen scurt, dar și lung.

Ca și frecvență se apreciază o medie de 1,5 – 2% la populația pediatrică, cu o frecvență mai mare, de aproximativ 5% în primii doi ani de viață; în perioada de nou-născut și bebeluș frecvența este mai mare în rîndul băiețeilor, pentru ca, la vîrsta școlară și la adolescență raportul să se modifice în favoarea fetițelor.

Ce este infecția urinară?

Se impune o clasificare clară, deoarece termenul de infecție urinară este foarte vag, semnificând practic existența unei infecții la nivelul tractului urinar de la simple uretrite, cistite (infecții joase, ale uretrei, respectiv vezicii urinare) pînă la pielonefrite (infecție la nivelul rinichiului) care, netratate corespunzator pot duce la formarea de cicatrici renale cu risc de hipertensiune arterială, insuficiență renală cronică la vîrste mai mari. Astfel:

• uretrita – infecție localizată strict la nivelul uretrei, fără afectarea vezicii urinare; frecvent evoluează fără febră, eventual usturimi la urinare și urinări mai dese.
• cistita – infecție la nivelul vezicii urinare cu inflamație consecutivă și simptome caracteristice: usturimi la urinare, urinări dese, durere sub ombilic, uneori chiar colorarea urinii în roșu pal (hematurie macroscopică); de cele mai multe ori febra este absentă.
• pielonefrita – infecție la nivelul parenchimului renal; este o infecție gravă ce afectează rinichii: evoluează cu febră, dureri lombare, simptome urinare specifice, uneori chiar simptome digestive (grețuri, vărsături).
• bacteriuria asimptomatică – urocultura pozitivă (frecvent descoperită cu ocazia unor analize de rutină) în absența oricăror simptome; apare aproape exclusiv la sexul feminin. 

De ce apare infecția urinară?

Sunt două categorii de factori care intervin:

• factori determinanți - cel mai frecvent bacterii, dar pot fi și virusuri, fungi (ciuperci) sau paraziți.

Dintre bacterii, cel mai frecvent implicată este Escherichia coli (75 – 90%), dar și alți germeni cum ar fi Enterobacter (5-10%), Klebsiella, Proteus, iar dintre fungi primul loc este ocupat de Candida.

Calea de infectare este cel mai frecvent ascendentă (bacteriile “urcând” pe traseul urinar) dinspre uretră, vezica urinară spre rinichi. Mult mai rar infecția se produce descendent, în cazul unor infecții grave generalizate, microbii ajungînd pe calea sîngelui la nivelul rinichiului (apar la nou-născuți, prematuri, copii cu alterări ale sistemului imun sau cu alte probleme grave de sănătate). Fiți cu noi pe facebook:

• factori favorizanți sunt cei care permit bacteriilor să invadeze tractul urinar “dotat” cu sisteme complexe de apărare; persistența lor duce la apariția unor infecții recurente, cronice, crescând astfel riscul complicațiilor; de aceea este important de identificat acești factori și acolo unde este posibil - înlăturarea acestora.

Cei mai frecvenți factori favorizanți sunt:

• sexul feminin (particularități anatomice - uretră mai scurtă)
• igiena perineală deficitară
• prezența fimozei la băieței
• fuziunea labiilor la fetițe, vulvo-vaginita
• reflux vezico – ureteral (“întoarcerea” urinii din vezica urinară spre uretere)
• malformații congenitale ale rinichilor (rinichi polichistic, displazii renale, hidronefroza), uropatii obstructive (diferite “obstacole” care favorizează staționarea urinii cu risc crescut de infecție)
• litiaza urinară (”pietre” la rinichi)
• afectare renală secundară altor boli (glomerulonefrite)
• deficite imunologice (congenitale sau dobîndite) care interferă cu mecanismul de apărare
• constipația cronică
• diabet zaharat și alte boli metabolice

Cum se manifestă?

Modul de manifestare diferă foarte mult în funcție de vîrstă, localizare și, eventual prezența unuia sau mai multor factori favorizanți care pot crea premise pentru recurența, cronicizarea infecției.

Nou – născut :

• predominant afectați copilașii de sex masculin
• frecvent nu există factori favorizanti
• caracteristic este lipsa oricăror simprome urinare, pe primul loc aflîndu-se cele digestive cu inapetență, vărsături, diaree cu iminența instalării unui sindrom de deshidratare acută deosebit de periculos la această vîrstă.
• febra; creșteri mari ale temperaturii, uneori sunt prezente subfebrilități (temperatura sub 38°C), după cum pot exista și valori mai reduse ale temperaturii (hipotermie).
• particular pentru această vîrstă este persistența icterului sau accentuarea acestuia după o remisie anterioară; apare datorită efectului toxic al bacteriilor asupra ficatului.
• sunt posibile complicații severe amenințătoare de viață cum ar fi diseminarea infecției la nivelul meningelui, plămînilor.

Sugari și copiii sub 3 ani:

• la sugari simptomele urinare încă lipsesc, dar apar cele generale și aici un loc important îl ocupă febra, aparent fără o cauză; uneori pot să apară chiar și convulsii febrile, de aceea dacă copilașul prezintă temepratură fără nici un alt simptom, adresați-vă medicului, deoarece poate fi vorba de o infecție urinară, care necesită investigații suplimentare și tratament specific.
• poate fi prezentă disuria (usturimea la urinare), care declanșează crize de plîns ce nu pot fi explicate de anturaj.
• simptomele de ordin digestiv sunt minore, dar se pot exterioriza sub forma refuzului mîncării, al vărsăturilor și, mai rar al diareei; cu pericolul deshidratării, mai ales la copilașii sub 1 an.
• pe măsura creșterii, apar și simptomele urinare, acestea devenind o componentă obligatorie; cel mai frecvent este vorba despre disurie (usturimi la urinare), polachiurie (urinări dese și reduse cantitativ) sau chiar instalarea globului vezical (nu se mai elimină urina, aceasta stagnînd în vezica urinară, a cărei capacitate este depășită).

Copiii peste 3 ani : Fiți cu noi pe facebook:

• simptomele se aseamăna mult cu ale adultului și locul principal este ocupat de cele urinare: disurie, polachiurie, enurezis nocturn (eliminare involuntară de urină noaptea, în pat, la un copil la care anterior se instalase controlul sfincterian), modificarea aspectului urinii, aceasta devenind tulbure și cu un miros pătrunzător, stare generală alterată, febră mare cu frison, dureri lombare, inapetență, grețuri, vărsături. Prezența factorilor favorizanți duce de cele mai multe ori la recurența acestor episoade de infectii urinare, cu efecte negative asupra rinichilor, cu afectarea funcției acestora, în cazuri severe ajungîndu-se la insuficiența renală cronică, cu iminența dializei.

Criteriile Academiei Americane de Pediatrie pentru diagnosticul unei infecții urinare la copilul între 2 și 24 luni :

• prezența piuriei și/sau bacteriuriei la analiza microscopică a urinei
• prezența a cel puțin 50.000 de colonii bacteriene/ml la urocultură

În general, la copilașii peste 3-4 anișori este mai ușor, suspiciunea ridicîndu-se în urma acuzelor acestora, din ce în ce mai tipice pentru o infecție urinară. Probleme ridică însă cei sub 3 anișori și în special sugarii, la care simptomatologia poate de multe ori conduce spre diagnostice eronate, cel mai frecvent puse pe seama simptomelor digestive sau a erupției dentare; astfel orice febră inexplicabilă la un bebeluș trebuie să includă, printre investigații, și un examen de urină, eventual chiar urocultura.

Se insistă asupra corectitudinii recoltării urinei, de multe ori existînd rezultate fals pozitive datorită contaminării în procesul de recoltare.

• în cazul bebelușilor și copiilor sub 3 anișori, urina se recoltează cu ajutorul unor colectoare (pungulițe) sterile, care se aplică în jurul meatului urinar, după o prealabilă toaletă locală; dacă în decurs de 30 minute nu se elimină urina sau bebelușul are scaun, se schimbă “pungulița”; după recoltare se transportă la laborator, timp de 30-60 minute; dacă totuși nu este posibil acest lucru, urina se poate păstra la frigider maxim 24 ore la 4°C.
• copiii peste 3 ani colaborează astfel încat urina se poate recolta ca și în cazul adulților; după o prealabilă toaletă locală cu apă caldă și săpun, din prima urină de dimineață se recoltează din mijlocul jetului urinar, cu mare grijă, pentru a nu contamina proba și se transportă la laborator.

Examenul de urină poate identifica prezența :

• leucocitelor, eventual cilindrii leucocitari (specifici pentru diagnosticul de pielonefrită); absența leucocitelor nu infirmă diagnosticul, mai ales dacă copilașul a beneficiat de tratament antibiotic înaintea recoltării urinii;
• hematiilor – mai frecvent în cistita hemoragică;
• proteinelor

Urocultura precizează tipul microbului, prezența sa cuantificîndu-se în UFC (unități formatoare de colonii); în general este vorba despre un singur microb; prezența a 2-3 microbi sugerează o contaminare a probei în momentul recoltării.

Se mai efectuează teste din sînge pentru a “controla” funcția rinichilor (uree, creatinină, acid uric), la care se adaugă alte teste, vizînd sindromul inflamator (VSH, fibrinogen, PCR (proteina C, un indicator foarte sensibil și fidel), la care se adaugă alte examinări decise de medic, în funcție de simptomatologia copilului și eventualele boli asociate.

Este obligatorie efectuarea unei ecografii a aparatului renal, metodă neinvazivă, care poate evidenția precoce prezența unor factori favorizanți (anomalii ale rinichilor, căilor urinare, prezența refluxului vezico-ureteral (cel mai frecvent factor favorizant) sau a litiazei renale), evitînd astfel multiple episoade de infecții urinare.

Alte investigații: cistografie mictională, radiografie abdominală, uretero-cistografie.

Obiectivul principal este identificarea microbului și tratamentul antibiotic administrat conform antibiogramei, cu o durată de 1-14 zile (în medie 10 zile).

• Tratamentul antibiotic se inițiază după recoltarea probelor, în absența antibiogramei, ajustîndu-se pe parcurs în funcție de evoluție și de rezultatul antibiogramei (dacă evoluția este favorabilă se continuă tratamentul început, cu conditia ca microbul respectiv să fie sensibil la terapia de prima intenție).

Este obligatorie urmărirea evoluției prin repatarea uroculturii în timpul tratamentului (ziua 5-8), precum și la 10 zile de la incheierea tratamentului, chiar dacă starea generală este foarte bună. Sunt situații cînd se impune o profilaxie a recidivelor, mai ales acolo unde se identifică prezența unuia sau mai multor factori favorizanți.

Tipul antibioticului, doza, durata tratamentului este decis de medicul curant.

• Regim igieno-dietetic:
  • aport crescut de lichide, pentru a realiza “lavajul” căilor urinare
  • alimentație în funcție de toleranța digestivă
  • educarea micțională cu evacuare ritmică și completă a vezicii urinare (urinarea la fiecare trei-patru ore)
  • igiena, care trebuie asigurată atât sugarilor, cât și copiilor mai mari. În cazul sugarilor scutecele trebuie schimbate des, iar copiii de vârstă mai mare, trebuie învățați să se șteargă corect. Zona genitală trebuie curățată din față în spate, pentru a nu infecta urina cu germeni din flora fecală. Fetițele de vîrstă școlară trebuie să evite folosirea spumelor de baie și săpunurilor cu foarte mult parfum, deoarece ele pot cauza iritații ale organelor genitale externe. Se preferă folosirea lengeriei intime din bumbac și nu din poliester, care determină creșterea transpirației și favorizează dezvoltarea bacteriilor.
    
    
• Tratament simptomatic: antitermice; corectarea sindromului de deshidratare (aport suplimentar de lichide pentru a înlocui pierderile, săruri de rehidratare); la sugari uneori este necesară internarea pentru perfuzii endovenoase.

În concluzie, se subliniază importanța diagnosticării corecte a infecției urinare, primul pas fiind investigarea unei febre inexplicabile, în special la sugari.

Adresați-vă întotdeauna medicului atunci cînd apare febra și nu puneți aceste ascensionări termice doar pe seama erupției dentare etc. Majoritatea infecțiilor urinare sunt necomplicate și pot fi tratate complet. În caz contrar, pot duce la leziuni permanente ale rinichilor. Deci, orice infecție urinară, deși este o boală ușor de tratat și inofensivă, trebuie luată în serios, mai ales în cazul recidivelor. Fiți cu noi pe facebook: