Fii Sanatos


Cancerul endometrial

20/10/17 (3548 vizualizari)

Date statistice

Cancerul endometrial este cea mai răspîndită patologie malignă a organelor reproductive feminine în SUA, Societatea Americană de Cancer estimînd apariţia a circa 42,160 cazuri noi de cancer al corpului uterin pe parcursul anului 2009 în SUA. Societatea, de asemenea, estimează un număr aproximativ de 7,780 decesuri în SUA pe parcursul aceluiaşi an.

Patologia rar afectează femeile sub 45 ani. Majoritatea cazurilor fiind depistate la femeile mai în vîrstă de 55 ani, cu o pondere majoră în grupul de vîrstă 55-74 ani. Şansa medie a unei femei de a dezvolta un cancer endometrial este de 1: 41.

În Republica Moldova morbiditatea prin cancer endometrial în 2008 a alcătuit 13,7%ooo (255 cazuri), mortalitatea fiind de 5%ooo (92 cazuri). Supravieţuirea la 5 ani a constituit 50,6% (1143 cazuri).

Simptomatologie

Majoritatea cazurilor de cancer endometrial se dezvoltă la femeile postmenopauzale. Primul indiciu, atesta în circa 90% cazuri, este o hemoragie vaginală anormală. Simptoame:

  • Metroragie în menopauză
  • Menstruaţii prelungite sau hemoragii intermenstruale
  • Eliminări anormale, nesîngeroase din vagin
  • Dureri pelviene
  • Dureri în timpul actului sexual
  • Pierderea în greutatea corpului

Profilaxie

La moment, nu există profilaxie elocventă, însă anumiţi factori ar putea micşora riscul apariţiei maladiei: utilizarea progestinelor, utilizarea contraceptivelor orale, menţinerea în normă a greutăţii corporale, practicarea sportului.

Tratament

  • Chirurgical
  • Combinat (radioterapie)
  • Complex (chimio-, radioterapie)

Pronostic

Dacă e să analizăm toate cazurile cu diverse stadii ale cancerului endometrial,supravieţuirea la 5 ani este de aproape 83%. Majoritatea cazurilor sînt depistate în stadiile incipiente care au pronostic de supravieţuire la 5 ani de circa 95%. Oricum, pronosticul fiecărui caz este strict individual în dependenţă de stadiul şi particularităţile maladiei date.

Cui ne adresăm?

Adresarea pe trepte: medic de familie → ginecolog de sector (sau raional) → policlinica oncologică.
Desinestătător – direct la policlinica oncologică.

Protocol clinic naţional Cancerul endometrial, Chişinău 2014