Fii Sanatos


Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice

20/10/17 (5979 vizualizari)

În anul 1990 la sesiunea a 45-a a Asambleei ONU a fost aprobată Hotărârea de a marca în fiecare an la 1 octombrie – Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice.

Tinerețea fără bătrânețe, rămâne un mit pentru omenire, în special pentru Republica Moldova. Avem o societate îmbătrânită, iar numărul pensionarilor continuă să crească alarmant, astfel că în 2050 aceştia vor constitui 30% din populaţie, spun specialiştii. Și asta în condițiile în care puțini moldoveni ajung la vârsta de pensionare, iar două din trei femei de peste 70 de ani sunt văduve. Demografii şi sociologii trag alarma: numărul persoanelor în vârstă creşte continuu – dacă în 2006 o pătrime din populaţie avea peste 50 de ani, apoi în 2010 procentul acestora a ajuns la 28%. Din cauza migraţiei, va fi tot mai greu de a-i asigura pe cei vârstnici cu pensii, iar povara va fi tot mai mare pe umerii celor care muncesc, se arată într-un studiu. În anul 2050, pensionarii vor reprezenta peste 30% din moldoveni. O altă treime vor fi copii şi tineri care nu sunt angajaţi, iar o bună parte din conaţionalii noştri vor fi plecaţi peste hotare.

Cu această ocazie, vrem să vă felicităm și să ne aplecăm cu respect în faţa părinţilor şi buneilor, pentru tot ce au făcut pentru generația tînără! Fiți cu noi pe facebook: