Fii Sanatos

Ce este insuficienţa cardiacă?

Insuficienţa cardiacă (IC) este o afecţiune în care inima este incapabilă atât să pompeze sângele spre organe şi ţesuturi, astfel încât acestea primesc o cantitate mai mică de oxigen şi produse nutritive din sânge, cât şi să primească sângele de la organe. În consecinţă, ţesuturile primesc mai puţin sânge ca urmare a incapacităţii inimii de a pompa, iar pe de altă parte sângele stagnează şi se acumulează în organe, ca urmare a incapacităţii inimii de a-l primi. IC poate avea mai multe cauze (boli) care o pot determina. Cele mai frecvente sunt: Cardiopatia ischemică se manifestă când apar îngustări (stenoze) la nivelul arterelor care irigă inima. În consecinţă, inima va fi mai prost irigată, fapt ce îi va afecta funcţia de pompă.

Infarctul miocardic acut reprezintă distrugerea unei anumite părţi din muşchiul cardiac, ca urmare a astupării arterei ce asigură hrănirea acelui teritoriu. În mod evident, pierderea unei părţi din muşchiul cardiac afectează funcţia inimii. Hipertensiunea arterială (HTA) determină creşterea presiunii sângelui în vase şi, ca atare, inima trebuie să depună un efort suplimentar pentru a putea pompa sângele.

Bolile valvelor cardiace fac ca inima să depună un efort mai mare ca să împingă sângele printr-un orificiu îngustat (valva nedeschizându-se), sau să pompeze sânge atât în vase cât şi înapoi în camerele cardiace (valva neînchizându-se). Cardiomiopatiile sunt boli specifice ale muşchiului cardiac. Fibra musculară cardiacă nu se poate contracta, şi în consecinţă apare IC. Bolile congenitale cardiace sunt boli ce apar de la naştere. Pot apărea găuri la nivelul pereţilor ce separă camerele cardiace, dezvoltarea insuficientă a unor camere cardiace, afectări ale valvelor cardiace şi ale vaselor mari, toate acestea determinând tulburări majore, ale funcţiei inimii.

Pentru evaluarea severităţii clinice a IC, medicii folosesc o clasificare bazată pe relaţia dintre apariţia simptomelor şi gradul de efort (numită clasificarea NYHA, „New York Heart Association”, deoarece a fost concepută de către cercetătorii americani).

Aceasta este o clasificare simplă şi foarte utilă. Sunt 4 clase de severitate:

• NYHA I: fără simptome (oboseală sau sufocare);
• NYHA II: fără simptome în repaus, dar apar simptome când faceţi o activitate fizică moderată;
• NYHA III: fără simptome în repaus, dar apar simptome când faceţi o activitate fizică uşoară (îmbrăcat, spălat, mers, etc.);
• NYHA IV: simptomele sunt prezente şi în repaus.

IC poate fi agravată ca urmare a mai multor factori. Aceştia se numesc factori agravanţi sau precipitanţi ai IC. Cei mai frecvent întâlniţi sunt: Fiți cu noi pe facebook:

• nerespectarea regimului de viaţă;
• nerespectarea tratamentului;
• apariţia unei infecţii pulmonare;
• lipsa de control a cauzelor IC (menţionate mai devreme).

Pacienţii cu IC descriu frecvent apariţia simptomelor. Acestea diferă în funcţie de severitatea bolii şi variază de la pacient la pacient. Trebuie amintit că aceste simptome nu sunt specifice IC, putând fi întâlnite şi în alte boli.

Simptomele cel mai frecvent întâlnite sunt:

• oboseala sau scăderea capacităţii de a face efort;
• dispneea (senzaţia de sufocare sau de respiraţie grea). Poate apărea şi ortopneea (nevoia de a respira doar stând în şezut) sau sufocarea în timpul nopţii.
• tusea, de obicei seacă şi, în special, la efort sau noaptea. Edeme (umflarea picioarelor ca urmare a reţinerii de lichide în organism); acestea se asociază de obicei cu creşterea în greutate.

Ori de câte ori aveţi unul sau mai multe dintre aceste simptome, prezentaţi-vă cât mai repede la medicul dumneavoastră. Fiți cu noi pe facebook:

Diagnosticul de IC se face de către medic pe baza examenelor clinice şi a testelor medicale. Medicul va încerca să afle prin anamneză (discuţia cu dumneavoastră) care sunt simptomele, de când au apărut, în ce condiţii apar, ce alte boli mai aveţi, factorii care v-au agravat boala. Urmează apoi examenul fizic, prin care medicul încearcă să identifice prezenţa semnelor clinice de IC. Astfel, medicul poate identifica mărirea inimii prin percuţia toracelui, poate observa edemele, poate palpa un ficat de dimensiuni crescute (hepatomegalia), poate observa dilatarea venelor jugulare (venele de la nivelul gâtului). Cu ajutorul stetoscopului poate asculta ritmul cardiac accelerat (tahicardia) şi prezenţa de sufluri sau zgomote cardiace anormale, precum şi apariţia de zgomote anormale (raluri) la nivelul plămânilor. Pe baza anamnezei şi a examenului fizic medicul identifică semnele de IC, evaluează severitatea lor, şi stabileşte planul investigaţiilor ulterioare.

Rolul testelor medicale este a preciza diagnosticul de IC, severitatea IC, eficacitatea şi posibilele reacţii adverse ale tratamentului.

Testele medicale uzuale pe care medical dumneavoastră s-ar putea să vă solicite să le faceţi sunt: Fiți cu noi pe facebook:

• Teste de sânge uzuale. Acestea includ dozarea hemoglobinei (anemia poate agrava IC); numărarea şi formula leucocitară (infecţia poate agrava IC); probele renale -ureea, creatinina (afectarea funcţiei renale poate apărea în stadiile avansate ale IC, poate limita administrarea anumitor medicamente, sau poate fi consecinţa administrării unor medicamente); ionograma - sodiu, potasiu, calciu, magneziu (aceste minerale se pot pierde prin urină ca urmare a administrării de diuretice); dozarea glicemiei; dozarea lipidelor plasmatice. Recolta rea probelor de sânge se face în mod obişnuit dimineaţa. Este necesar să nu mâncaţi în dimineaţa respectivă. Medicaţia o luaţi la orele stabilite, nefiind influenţată de recoltarea probelor de sânge. 
• Electrocardiograma (ECG) - este o analiză obligatorie şi oferă date importante privind creşteri sau scăderi ale ritmului cardiac, prezenţa blocajelor impulsului electric, mărimea inimii, prezenţa ischemiei cardiace sau a unui infarct miocardic etc. Păstraţi electrocardiogramele şi prezentaţi-vă de fiecare dată cu ele la medic. Prezenţa la Electrocardiograma (ECG) chiar şi a unor mici variaţii ale acestora ajută foarte mult medicul în a înţelege şi trata boala dumneavoastră.
• Radiografia cutiei toracice - vizualizează cu ajutorul razelor X cordul (inima), vasele mari (aorta şi artera pulmonară) şi plămânii. Pentru a obţine radiografia cutiei toracice este necesară expunerea la radiaţii X. În general, nivelul radiaţiilor este mic, dar trebuie evitată expunerea prea des la radiaţii prin repetarea frecventă a radiografiilor. Radiografia dă informaţii cu privire la mărimea inimii, a vaselor mari şi oferă date importante în ceea ce priveşte starea plămânilor.
• Ecocardiografia (EcoCG) - este o analiză importantă pentru pacienţii cu IC. Ea contribuie la diagnosticul de IC, oferind date anatomice şi funcţionale ale inimii, cum ar fi funcţionarea valvelor cardiace, contracţia inimii, mărirea camerelor inimii, îngroşarea pereţilor cardiaci, prezenţa lichidului în jurul inimii, aspectul arterelor mari etc. Această analiză este total neinvazivă şi se bazează pe diagnosticul cu ultrasunete. Discutaţi cu medicul dumneavoastră rezultatul ecocardiografiei. Întrebaţi-l la ce interval de timp trebuie repetat.
• Testul „mers plat timp de 6 minute” - este un test simplu care măsoară distanţa parcursă de un pacient în 6 minute de mers obişnuit pe loc drept (plat). Are valoare pentru a evalua severitatea IC şi răspunsul la tratament.
• Testul de efort - presupune înregistrarea continuă a ECG, a ritmului cardiac şi a tensiunii arteriale în timp ce faceţi un efort standardizat, pe bicicletă sau pe un covor rulant. În timpul efortului inima consumă mai mult sânge oferit prin arterele coronare. Dacă arterele coronare au stenoze (îngustări) pe traiectul lor, acestea nu pot să ofere un flux de sânge mai mare necesar unei inimi la efort. Acest lucru e observat pe ECG unde apar modificări. Este un test foarte util la pacienţii cu cardiopatie ischemică. Oferă în acelaşi timp informaţii importante legate de capacitatea de efort a dumneavoastră.
• Tomografia computerizată (TC) - este o tehnică radiologică (se bazează pe expunerea la radiaţii), fiind necesară uneori şi administrarea unei substanţe injectabile (substanţă de contrast). Poate fi utilă pentru depistarea unor cauze ale IC. Recent, prin aplicarea unui protocol special (numit „TC cu secţiuni multiple“), TC poate vizualiza arterele coronare.
• Coronarografia - este o analiză invazivă (realizată de obicei prin puncţionarea arterei femurale – artera principală de la baza membrului inferior) care permite vizualizarea arterelor care irigă inima (arterele coronare). Coronarografia se poate completa cu angioplastie, adică cu dilatarea prin umflarea unui balon la nivelul leziunii care îngustează vasul, urmată de implantarea unui tub metalic care menţine vasul deschis (numit stent). Uneori, vasele sunt afectate în mai multe locuri şi/sau sever îngustate nefiind posibilă intervenţia de dilatare. În aceste condiţii, este posibil să vi se propună intervenţia chirurgicală – by-pass aorto-coronarian. 

La ora actuală nu există un tratament care să vindece definitiv IC, dar există medicamente, dispozitive speciale şi proceduri chirurgicale care prelungesc în mod real viaţa pacienţilor cu IC şi cresc calitatea vieţii acestora.

Regimul de viaţă

Este foarte important, contribuind la prevenirea agravărilor şi la creşterea calităţii vieţii pacienţilor cu IC.

• Fumatul trebuie interzis cu desăvârşire.
• Dieta trebuie să fie una echilibrată, din care să nu lipsească fructele şi legumele proaspete şi peştele. Câteva sfaturi deosebit de importante:
  • Evitaţi mesele abundente; este de preferat să aveţi 4-5 mese pe zi decât una singură.
  • Evitaţi să vă îngrăşaţi; surplusul de kilograme este un efort suplimentar pentru inima dumneavoastră.
  • Evitaţi alimentele care conţin multă sare; sarea în exces reţine apa în ţesuturi şi agravează IC. Aportul de sare zilnic nu trebuie să depăşească 3 g. Citiţi etichetele fiecărui produs alimentar pentru a vedea concentraţia de sare.
  • Evitaţi alimentele conservate şi mezelurile, care conţin multă sare.
  • Evitaţi bucatele prăjite sau cele cu un conţinut ridicat în colesterol.
  • Consumul zilnic de lichide necesită a fi măsurat de către pacienţii cu IC. Lipsa consumului de lichide este la fel de dăunătoare ca şi excesul de lichide. La temperaturi normale, raţia zilnică este de aproximativ 1,5-2 litri pe zi. Dacă sunteţi sub tratament diuretic, reţineţi că acesta ducela eliminarea urinară de potasiu şi magneziu; în consecinţă se cere să consumaţi alimente care conţin aceste substanţe (peşte, cartofi, prune, abricoşi, piersici, mere, banane, portocale).
  • Alcoolul trebuie consumat cu moderaţie şi prudenţă deoarece este un factor care poate agrava IC; consumul de alcool nu trebuie să depăşească 100-125 ml vin sec pe zi sau o bere.
• Efortul uşor, practicat zilnic, îmbunătăţeşte activitatea cardiovasculară şi face ca simptomele (sufocarea, oboseala) să nu mai fie atât de dese. Mersul grăbit este unul din cele mai bune tipuri de efort pentru sistemul cardiovascular.
• Sunt câteva mici reguli pe care le recomandăm: evitaţi temperaturile extreme (canicula, gerul, vântul), aşteptaţi 1-2 ore după mese, nu începeţi brusc efortul (faceţi o scurtă perioadă de încălzire cu eforturi foarte mici), nu terminaţi brusc (scădeţi uşor intensitatea efortului înainte de a vă opri).
• IC nu este o boală în care trebuie să staţi la pat. Numai în decompensările severe ale IC este recomandat repausul la pat. Cereţi sfatul medicului cu privire la programul şi tipul de efort.
• Pacienţii cu IC pot avea o viaţă sexuală normală. Nu evitaţi să întrebaţi medicul despre continuarea activităţii sexuale.

Situaţiile speciale în care vă puteţi afla şi în care trebuie să ştiţi cum să procedaţi sunt:

• Zborul cu avionul: discutaţi cu medicul dacă vă este permis zborul. Pe parcursul zborului consumaţi lichide suficiente, dar nu băuturi alcoolice. Dacă zborul e lung, e bine să vă mişcaţi, pentru a evita formarea edemelor. Evitaţi să staţi în aceeaşi poziţie pe o durată lungă. În cazul în care aveţi risc de formare a cheagurilor de sânge, discutaţi cu medicul oportunitatea de a administra înaintea zborului un medicament anticoagulant injectabil.
• Condusul maşinii: este, în general, permis, dar întotdeauna consultaţi-vă medicul. Pacienţii cu tulburări ale ritmului cardiac necontrolate, cei cu simptome severe de IC sau cei care au avut sincope (pierderea conştiinţei) nu au voie să conducă maşina, putând pune în pericol viaţa lor şi a celor din jur.
• Vaccinarea: este o măsură eficientă pentru prevenirea infecţiilor respiratorii care pot agrava IC. Vaccinarea antigripală este recomandată anual pacienţilor cu IC, mai ales dacă sunt vârstnici sau au decompensări frecvente.
  
  

Tratamentul medicamentos

• Tratamentul medicamentos al IC este obligatoriu. Progresele făcute de medicina în acest domeniu sunt impresionante.
• În mod obişnuit tratamentul bolii dumneavoastră se face cu mai multe medicamente.
• Medicamentele trebuie luate zilnic.
• Nu luaţi o doză dublă dacă aţi uitat să luaţi doza precedentă.
• Faceţi o schemă cu orarul administrării medicamentelor. Luaţi schema cu medicamentele la fiecare vizită medicală.
  
  

Ce ar trebui să ştiţi despre medicamentele pe care le luaţi:

• Care sunt efectele lor?
• Care sunt reacţiile adverse şi ce trebuie de făcut când apar?
• Cum se administrează medicamentele, de câte ori pe zi, precum şi relaţia cu mesele?
• Când trebuie să vă prezentaţi la medic pentru analize sau pentru schimbarea medicaţiei?
  
  

Inhibitorii enzimei de conversie ai angiotensinei (IECA) scad mortalitatea, scad nevoia de spitalizare (datorată agravărilor IC) şi îmbunătăţesc calitatea vieţii pacienţilor cu IC. Medicaţia cu IECA se iniţiază cu doze mici, ulterior acestea fiind crescute. IECA pot avea reacţii adverse. Astfel, pot apărea ameţeli datorate scăderii tensiunii arteriale. Pentru a preveni acest lucru trebuie să fiţi hidratat corect, să nu vă ridicaţi brusc în picioare în primele minute de la administrareaIECA, sau puteţi lua prima doză chiar înainte de culcare. O altă reacţie adversă este tusea seacă. Atunci când apare anunţaţi medicul, uneori fiind necesară înlocuirea IECA cu o altă medicaţie (sartane). Foarte rar, IECA pot da modificări ale gustului, mirosului şi extrem de rar o formă severă de roşeaţă însoţită de umflarea feţei, buzelor şi gâtului. Prezentaţi-vă de urgenţă la medic când aceasta apare! Există mai multe preparate (în ordine alfabetică): Captopril, Enalapril, Lisinopril, Perindopril, Ramipril.

Antagoniştii receptorilor de angiotensină (sartane) au efecte similare cu cele ale IECA. Se utilizează de obicei în locul IECA, atunci când apar reacţii adverse la aceştia. Medicamentele din această clasă utilizate în ţara noastră sunt (în ordine alfabetică): Losartan, Eprosartan, Valsartan. 

Antagoniştii de aldosteron (AA - Spironolactona) împiedică reţinerea de sare de către rinichi (retenţie de sare care contribuie la apariţia edemelor şi a congestiei pulmonare). În plus, au efecte benefice la nivelul inimii. Aceste efecte sunt asociate cu scăderea mortalităţii. Ca reacţii adverse, AA pot creşte nivelul potasiului în sânge şi pot determina ginecomastie (umflare şi dureri la nivelul mameloanelor).

Beta-adrenoblocante (BB) protejează cordul de efectele nocive ale excesului de adrenalină şi noradrenalină, făcând ca inima să bată mai încet şi mai lent, conservând rezervele de energie. BB sunt o medicaţie asociată cu o scădere importantă a mortalităţii pacienţilor cu IC. Uneori, mai ales la începutul tratamentului, terapia cu BB poate duce la agravarea simptomelor de IC. Ca urmare, terapia cu BB se iniţiază cu doze mici ce vor fi crescute progresiv. Reacţiile adverse ale BB sunt: scăderea frecvenţei cardiace, răcirea mâinilor şi picioarelor, oboseală, agravarea crizelor de astm şi tulburări de dinamică sexuală. BB utilizate pentru tratamentul IC sunt (în ordine alfabetică): Bisoprolol, Carvedilol, Metoprolol, Nebivolol. Nu întrerupeţi medicaţia cu BB, decât la recomandarea medicului cardiolog. Întreruperea bruscă a BB poate agrava sever starea clinică.

Digoxina îmbunătăţeşte starea clinică a pacienţilor cu IC. Este utilă în special la pacienţii în fibrilaţie atrială, unde scade ritmul rapid al inimii, permiţând acesteia să se umple şi să se golească mai uşor. Poate avea reacţii adverse severe (intoxicaţia digitalică), primele semne ale acesteia fiind cele digestive: greaţa, scăderea poftei de mâncare, vărsături. De asemenea, pot apărea vederea în galben, cefalee, scăderea ritmului cardiac sau palpitaţii. Modul de administrare al digoxinului este stabilit numai de medic. Apariţia semnelor de intoxicaţie digitalică vă poate pune viaţa în pericol, de aceea prezentaţi-vă de urgenţă la medic.

Diureticele ajută la eliminarea surplusului de apă din vase şi ţesuturi, scăzând edemele şi excesul de apă din alte organe (plămâni, ficat, etc). Tratamentul diuretic face ca inima să funcţioneze în condiţii mai bune, împiedicând supraîncărcarea inimii prin excesul de lichide. Efectele diureticelor apar după prima zi de utilizare şi se manifestă în primul rând prin scăderea greutăţii corporale. De aceea este util să vă cântăriţi zilnic. În acest fel puteţi aprecia dacă aţi pierdut lichide ca urmare a diureticelor. Cele mai multe din reacţiile adverse sunt datorate pierderii potasiului prin urină: crampe musculare, parestezii, palpitaţii. Alimentele ce conţin potasiu sau asocierea de Spironolactonă previn apariţia acestor efecte. Diureticul cel mai frecvent utilizat în tratamentul IC este Furosemidul.

Anticoagulantele sunt medicamente care împiedică formarea cheagurilor de sânge în interiorul inimii sau în vasele de sânge. Insuficienţa cardiacă este asociată cu un risc crescut în formarea acestor cheaguri, în special dacă este asociată cu fibrilaţia atrială. Nivelul anticoagulării se verifică obligatoriu printr-o analiza numită INR şi indexul protrombinic.
Este necesar să anunţaţi imediat medicul despre tratamentul cu anticoagulante, atunci cînd se prevede efectuarea vre-unei proceduri chirurgicale, stomatologice, ginecologice etc.
Administrarea anticoagulantelor fără determinarea periodică a INR vă poate pune viaţa în pericol.
În Moldova, medicamentele anticoagulante utilizate pentru administrarea orală sunt Warfarina şi acenocumarolul.

Atenţie!! Reacţia adversă cea mai frecventă a anticoagulantelor este hemoragia. În cazul apariţiei reacţiilor hemoragice, prezentaţi-vă de urgenţă la medic. Întreruperea şi reluarea medicaţiei anticoagulante se face doar sub supraveghere medicală.

Tratamentul cu dispozitive electrice cardiace

În anumite situaţii, starea clinică şi supravieţuirea pacienţilor cu IC poate fi îmbunătăţită de implantarea unor dispozitive electrice. Numai anumite categorii de pacienţi, selectate pe baza unor criterii foarte riguroase, pot beneficia de aceste dispozitive.

Stimulatoarele cardiace sunt utile atunci când ritmul cardiac scade periculos de mult (<30 bătăi/minut), când apar semne EKG că impulsul electric care coordonează activitatea inimii este blocat, sau când apar semne îngrijorătoare ca sincopa (pierderea conştiinţei) sau ameţeli severe.

Anunţaţi imediat medicul dacă aţi constatat una din aceste situaţii!!!

Stimulatorul cardiac are dimensiuni mici (de mărimea unei cutii de chibrituri) şi se implantează printr-o mică incizie efectuată în partea superioară a toracelui sub claviculă, sub anestezie locală. 

Electrodul care conectează cardiostimulatorul cu pereţii cardiaci se introduce printr-o venă situată imediat sub claviculă. Contactul electrodului de stimulare cu camerele cardiace se poate modifica în timp şi impune verificarea parametrilor aparatului. În plus, bateria are o durată de viaţă limitată (dar uzual > 7ani) şi trebuie verificată periodic.
Este obligatoriu să vă prezentaţi la medic pentru controlul periodic al parametrilor stimulatorului.

Terapia de resincronizarea cardiacă constă în utilizarea unui tip special de stimulator cardiac, care face ca diferitele segmente ale inimii să se contracte în mod coordonat, în acelaşi timp, crescând astfel eficienţa muncii inimii. Ea se aplică pacienţilor cu forme severe de IC care nu răspund suficient la tratamentul cu medicamente, au o funcţie cardiacă redusă, şi au o întârziere a propagării impulsului electric (manifestat` pe ECG prin apariţia blocului major de ramură stângă). Această terapie scade mortalitatea şi îmbunătăţeşte calitatea vieţii pacienţilor cu IC.

Defibrilatorul implantabil are capacitatea de a sesiza dacă apar ritmuri rapide ventriculare (fibrilaţie ventriculară şi tahicardie ventriculară) care v-ar putea pune viaţa în pericol. Aceste tulburări de ritm netratate duc în scurt timp la stop cardiac şi moarte subită. De îndată ce depistează aceste tulburări de ritm, defibrilatorul implantabil descarcă un mic şoc electric care opreşte tulburarea de ritm (similar cu ceea ce face defibrilatorul extern, numai că energia eliberată este mult mai mică). Modul de implantare este similar cu cel al stimulatorului cardiac.
De precizat că datorită descărcării şocurilor electrice, viaţa bateriei este mai scurtă şi acest lucru trebuie verificat periodic. Descărcarea unui şoc electric este resimţită de pacient ca o senzaţie neplăcută, şi pacientul trebuie avizat.

Toate aceste dispozitive cardiace pot interfera cu anumite aparate electrice, de aceea: 

Atunci când trebuie să efectuaţi o investigaţie de tipul rezonanţei magnetice nucleare, anunţaţi medicul că sunteţi purtătorul unui dispozitiv cardiac.
La aeroport, anunţaţi personalul de securitate că aveţi un dispozitiv cardiac.
Medicul care v-a implantat dispozitivul electric vă va da un carnet cu datele tehnice ale aparatului şi parametrii obţinuţi la verificarea aparatului. Prezentaţi carnetul cu datele dispozitivului la fiecare vizită medicală.

Chirurgia cardiacă

Poate fi o opţiune pentru pacienţii cu IC. Indicaţia chirurgicală ţine cont de beneficiile, dar şi de posibilele riscuri. Chirurgia cardiacă presupune toracotomie (deschiderea toracelui), anestezie generală şi oprirea temporară a cordului (timp în care fluxul de sânge spre organe este asigurat de un aparat extern ce înlocuieşte funcţia inimii). Chirurgia valvulară presupune înlocuirea valvei care nu funcţionează cu o proteză metalică sau biologică. Chirurgia coronariană restabileşte fluxul de sânge la nivelul arterelor îngustate prin realizarea unor “bypass”- uri (acestea sunt vasece conectează aorta cu vasele coronare afectate, scurt - circuitând îngustările). Transplantul cardiac presupune scoaterea cordului bolnav şi înlocuirea sa cu un cord sănătos, provenind de la un donor (persoană care a murit şi a fost de acord în timpul vieţii să doneze organe). Toate aceste intervenţii au un grad de risc. Fiți cu noi pe facebook:

Când trebuie să contactaţi medicul?

În principiu, orice schimbare bruscă a stării dumneavoastră de sănătate trebuie raportată rapid medicului. Sunt câteva situaţii care ar trebui să vă alarmeze:

• Durerea toracică (orice durere toracică trebuie luată în considerare);
• Accentuarea marcată a oboselii, scăderea capacităţii de efort, agravarea dispneei;
• Pierderea temporara a stării de conştiinţă (sincopa);
• Apariţia de palpitaţii;
• Creşterea edemelor;
• Creşterea în greutate (atunci când depăşeşte mai mult de 2,5-3 kg într-o săptămână).

Este bine ca familia să cunoască diagnosticul, evoluţia, posibilele complicaţii şi tratamentul pacientului cu IC. Membrii familiei trebuie să fie capabili să observe evoluţia clinică a pacientului cu IC. Stilul de viaţă, dieta, programul de efort, orarul de administrare al medicaţiei trebuie plănuite împreună cu familia. Familia trebuie să asigure sprijinul psihologic necesar pacientului cu IC. Fiți cu noi pe facebook:

În loc de concluzii

• Insuficienţa cardiacă este o boală care vă poate influenţa viitorul, dar care poate fi, la rândul ei, influenţată de dumneavoastră;
• Prezentaţi-vă la medic imediat ce au apărut simptomele legate de boală;
• Recunoaşteţi simptomele de agravare a bolii şi solicitaţi ambulanţa sau prezentaţi-vă la cel mai apropiat spital de urgenţă;
• Adaptaţi-vă permanent modul de viaţă;
• Urmaţi tratamentul prescris şi faceţi controale medicale periodice.
• Respectând sfaturile date, veţi putea ţine sub control evoluţia bolii şi veţi putea preveni complicaţiile acesteia.

Protocol clinic naţional ”Insuficienţa cardiacă cronică la adult”, Chişinău 2014