Fii Sanatos


”Vaccinurile nu sunt mai periculoase decât boala”, spune Dr. Gheorghe Plăcintă, șef catedră Boli infecțioase

07/09/18 (5463 vizualizari)

Vaccinarea previne între două şi trei milioane de decese în fiecare an, asigură protecţie faţă de 25 de boli - nu doar faţă de patologia clasică (difterie, tetanos, poliomielită, etc.) ci şi faţă de pneumonie sau bolile diareice cauzate de rotavirus (cu mortalitate mare în rândul copiilor sub 5 ani) sau faţă de unele boli posibil fatale la vârsta adultă (gripă, meningită).

Vaccinarea este o metodă de imunizare activă, profilactică, împotriva unor boli, prin inocularea unui vaccin. Astfel, vaccinurile reprezintă preparate biologice dotate cu proprietăţi antigenice, care declanşează apariţia răspunsului imun la organismele supuse vaccinării.

Se estimează că, în fiecare an în Europa, 32.000 de copii încă mor din cauza bolilor care pot fi prevenite prin vaccinare. Fără vaccinuri, eradicarea globală a variolei şi eliminarea poliomielitei şi a rujeolei în multe zone ale lumii ar fi fost imposibile. Vaccinuri noi şi îmbunătăţite sunt disponibile în prezent, nu doar pentru a proteja copiii, ci şi adolescenţii şi adulţii. Cu toate acestea, unul din cinci copii şi mulţi adulţi, nu sunt vaccinaţi corespunzător.

Lipsa cunoştinţelor privind vaccinarea este un motiv cheie pentru care, mulţi adulţi decid în mod conştient, să-și vaccineze sau nu copiii. 

Implementarea pe scară largă a programelor de vaccinare în ultimii 30 de ani a condus la realizări remarcabile. Regiunea europeană a OMS este declarată „polio free”/fără poliomielită încă din 2002. Un exemplu elocvent este şi în Republica Moldova, unde morbiditatea prin difterie a atins cifre considerabile în anii 1994-1995, iar ca urmare a imunizării active începînd cu anul 2001 nu se mai înregistrează cazuri în prezent. Cu toate acestea, mai sunt multe de făcut. Lacune în acoperirea vaccinală persistă în toate ţările.

Unii părinți se tem de faptul că vaccinurile făcute copiilor lor ar putea fi în număr prea mare, la o vârstă prea fragedă, încărcate cu substanțe toxice pentru organism ce ar putea produce efecte negative pe termen lung. În plus, există un mit, de care părinții se tem, conform căruia ar exista o corelație între vaccinare și autism, acesta fiind infirmat de către instituțiile din domeniu, cu atât mai mult că autismul are un component genetic în etiologia sa.

Nu poate fi negat faptul că, în literatura de specialitate, sunt descrise câteva cazuri de reacții adverse la vaccinare, posibile în cazuri extrem de rare. În acelaşi timp, prin vaccinare au fost salvate milioane de vieţi şi s-a reuşit eradicarea unor maladii care au provocat în trecut moartea a milioane de oameni. Toate procedurile medicale sunt însoţite de riscuri, la fel şi vaccinarea, dar în instituirea acestor proceduri trebuie luat în seama raportul beneficiu/risc. 

La nivel general beneficiile administrării de vaccinuri sunt imens mai multe şi mai importante în comparaţie cu neajunsurile. În niciun caz vaccinurile nu sunt mai periculoase decât boala, vaccinul produce într-un timp variabil creşterea nivelului de anticorpi faţă de agenţii patogeni şi acestă este un proces care se desfăşoară fără simptome clinice, pe când bolile infecţioase produse de respectivii agenţi patogeni (faţă de care administrăm vaccinurile) produc o simptomatologie clinică individualizată, cu semne de gravitate variabilă adesea cu complicaţii majore, ce afectează populaţia infantilă, familiile şi împovărează sistemul de sănătate. 

Deci, părinţii trebuie să înţeleagă importanţa majoră a vaccinării pentru copilul său, să se documenteze din surse de specialitate (medici, pediatri, imunologi) să vaccineze copii la timp, că doar astfel vor preveni şi proteja copii lor şi celor din jur de numeroase boli. Fiți cu noi pe facebook:

Autor: Gh. Placinta, dr.med., conf.univ., șef catedră Boli infecțioase