Fii Sanatos


De ce se joacă copiii?

14/03/18 (904 vizualizari)

Oare au nevoie copiii moderni de joacă?

După părerea unor parinți, jocul e frumos, dar nu cea mai necesară ocupație pentru un copil de vârstă preșcolară. Este mai important pentru copil (și, rețineți, pentru părinții săi), ca acesta să fie pregătit pentru viața viitoare de adult, în condiții de concurență.

Dar care este metoda miraculosă, magică, prin care copilul va învăța să trăiască într-o societate modernă?
Răspunsul este paradoxal de simplu. - Desigur jocul!

În timpul jocului se dezvoltă personalitatea copilului, și nu numai în domeniul cognitiv, ci și în toate celelalte domenii - emoțional, social, creativ. Jocul ghidează copiii în lumea adulților într-un limbaj accesibil lor, îi învață regulile care sunt în viață, asistența reciprocă și cooperarea.

Desigur, jocurile care dezvoltă logica sunt un exercițiu foarte demn și util, dar dezvolta numai o parte a personalității. Acestea în nici un caz nu ar trebui să înlocuiască jocurile obișnuite, bine-cunoscute de toți copiii din toate timpurile. Mai ales pentru că aceste jocuri oferă părinților o oportunitate unică de a vedea lumea cu ochii copilului, de a le transmite sistemul său de valori și chiar de a-l ajuta pe copil sa facă față unor probleme de ordin psihologic.

Ce rol au jocurile simple ale copilăriei, modeste la prima vedere?

Jocul ”De-a mama si copilul”

Acest titlu este un pic arbitrar. Nu este neapărat ca jocul să fie anume de-a mama si copilul, deși modelul clasic al familiei este foarte important. În acest joc copiii (apropo, nu numai fetele, dar și băieții) se învață să construiască roluri în familie. Mai mult de atât, în aceste jocuri copiii își determină nu numai locul lor (de altfel, si locul părinților lor), în familie, dar încearcă și o varietate de funcții sociale, profesii, chiar statuturi sociale.

Dacă copilul are vârsta de 2-3 ani, funcțiile regizorului trebuie deocamdată să aparțina adultului. Cu cât copilul este mai mic, cu atât mai simplă trebuie să fie păpușa. Aratați-i micițului jucăria, discutați despre hainele pe care le poartă, cum sunt ochii ei, mâinile, etc .., neapărat oferiți-i un nume de fată sau băiat jucăriei. Apoi, încercați să jucați scene din viața reală - cum hrăniți copilul, îl culcați să doarmă sau mergeți la plimbare. Pentru început e suficient un singur subiect. Chiar dacă nu aveți capacități de actorie, încercați să "intrați în caracter" - schimbați intonația și tonul vocii atunci când vorbiți pentru diferite personaje.

Pentru un joc frumos vor fi binevenite o varietate de accesorii utile - măsuță și scaun pentru păpușă, cadă de baie - jucărie, cărucior, în care să puneți păpușa și multe altele.

Apropo, despre accesorii. Industria modernă, se pare, a hotărât să reproducă viața de adult în miniatură până la ultimul detaliu. Puteți, de exemplu, găsi roboți de bucătărie-jucării, aspirator și chiar pui la grătar din plastic. Toate acestea costă bani și la început aduc o lacrimă de emoție - ah, dacă ar fi existat astfel de jucării pe timpul copilăriei noastre! Dar, de fapt, copii nu au nevoie de jucării foarte detalizate. Mai mult decât atât, nu sunt deloc folositoare. Pentru că acestea închid calea fanteziei și a imaginației. Numai în copilărie o baghetă poate fi și lingură, și pix, și telefon. Această utilizare-substituție a obiectelor e caracteristică pentu copiii mai mari de trei ani, și denotă că dezvoltarea lor este în direcția potrivită. Anume astfel începe gândirea simbolică - și în cele din urmă apare abilitatea de a abstractiza. Deaceea, nu înconjurați copilul cu jucării prea realiste – dați frâu liber imaginației.

Copiii de 4-7 ani deja alcătuiesc scenele desinestătător, parintelui îi va reveni un rol secundar. Încercați să reproduceți diverse situații de viață și veți afla o mulțime de lucruri noi despre sine și familia voastră, despre grădiniță, despre prietenii copilului, educător, etc.

Jocul ”De-a baba-oarba”

Strămoșii noștri de la care am moștenit aceste jocuri au fost înțelepți. În acest fel, ei învățau copiii să înfrunte frica de întuneric și de spațiu închis.

În mod tradițional, unul dintre jucători este legat la ochi cu o batistă sau eșarfă, și prin atingere sau fiind ghidat de sunete trebuie să-i găsească pe alți participanți la acest spectacol de neuitat. Dar, rețineți, în cazul în care copilul dumneavoastră este prea anxios sau are o frică exagerată de întuneric, nu ar fi bine să-l legați la ochi, pentru el e suficient doar să închidă ochii. Toți, cu excepția ”babei-oarba” se mișcă în direcții diferite și la comanda ”stai” rămân nemișcați. După ce a răsunat comanda, jucătorii nu se mai mișca. În cazul în care procesul de căutare durează mult timp, jucătorii bat din palme. Mai multă distracție are versiunea dinamică - se anulează comanda "Stai!" și jucatorii se pot apropia sau îndepărta pentru a fi găsiți mai repede sau mai încet.

Jocul ”De-a v-ați ascunselea”

Jocul ”de-a v-ați ascunselea” e preferat de toți copiii. Nimic nu se poate compara cu bucuria copilului atunci când îsi descoperă părintele drag care s-a ascuns în spatele draperiei, sau care stă ghemuit într-un dulap. Și, apropo, această bucurie nu este întâmplătoare. Jocul de-a v-ați ascunselea ajută copilul să înfrunte singurătatea – un sentiment resimțit de fiecare copil la un moment dat. În timpul jocului, el trebuie să petreacă ceva timp absolut singur într-un loc retras, secret.

Jocul ”Toți într-o grămadă”

Acest tam-tam chiar nu are nici un folos, nu! – veți exclama. Și veți da greș. În primul rând, pentru că psihologii chiar apreciază acest gen de jocuri, considerîndu-l o terapie îndreptată spre corp. Și în al doilea rând, aceasta zbenguială este extrem de convenabilă pentru părinții obosiți după o zi de muncă care cad de pe picioare. Să cadă! Devin astfel un Everest sau Jomolungma, pe care va urca tânărul alpinist.

Jocurile orientate spre corp învăța copilul să-și simtă mai bine propriul corp. Fiecare persoană (adult sau copil), are stilul său în miscari ce îl caracterizează și îl face diferit într-un fel. În plus, în acest joc copilul învață să se simtă într-un cuplu sau într-un grup, se dezvoltă sensibilitatea corporală, stăpînirea propriului corp. Contactul fizic este vital necesar pentru copil din primele zile de viață. Micuții sunt purtați în brațe, îmbrățișați și pupați. Atunci când mai cresc acest lucru nu se mai face. Totuși, pentru preșcolari, chiar și pentru un adolescent este foarte important să simtă contactul apropiat cu părinții sai - și fizic, inclusiv. Prin această comunicare non-verbală este transmis mesajul: "Te iubesc, mă simt bine cu tine." Fiți cu noi pe facebook:

medportal.ru