19/07/19 (4074 vizualizari)
Puțini oameni pot rezista zâmbetului unui nou-născut, mai ales proaspeții părinții.
Un studiu a constatat că 80% dintre proaspetele mămici își admiră cu atenție nou-născutul și le zâmbesc în 34 la sută din timp, într-o perioadă de 16 ore după naștere. Uneori, nou-născuții răspund zâmbetului mamei, creând un moment magic între cei doi. Dar, este acest zâmbet un simplu reflex sau o reală expresie a bucuriei și fericirii, ne spun cercetătorii.
Până nu demult comportamentul nou-născuților a fost considerat, în mare parte, reflexiv. Se presupunea că ei zâmbesc numai ca răspuns la contracțiile musculare ale vezicii urinare sau mișcările intestinale, sau fără motiv. Oamenii de știință susțineau că capacitatea limitată de a simți și de a exprima emoții, experiență socială insuficientă, limita interacțiunea micuților cu cei din jur. Drept dovadă au fost rezultatele unui studiu din 1959, care a definit "zâmbetul social" drept căutarea unui contact vizual înainte de a zâmbi, a constatat că niciunul dintre cei 400 de copii examinați nu a zâmbit în prima săptămână. Doar 11% au arătat un zâmbet social la vârsta de două săptămâni. 60% au avut un zâmbet social la trei săptămâni și aproape toți au zâmbit în prima lună.
Încă în 1872, nu altcineva decât Charles Darwin, a demonstrat că expresiile emoționale sunt universale și înnăscute, și a documentat primul zâmbet real al propriului său copil la vârsta de 45 de zile.
Totuși, datele, acumulate pe parcursul mai multor ani sugerează că acțiunile nou-născuților sunt mai mult decât simple reflexe. Ei sunt suficient de competenți pentru a-și regla activ propriile acțiuni. Același zâmbet a fost observat chiar și fetușii în a 23-a săptămână de gestație, vizualizați în uter prin metoda ultrasonografică 4D.
S-a presupus că zâmbetele nou-născuților pot semnala, într-o oarecare măsură, emoții pozitive. Ele au fost remarcate în primele zile de viață, ca răspuns la mângâierea obrazului sau a burții, sau ca răspuns la gusturile și mirosurile dulci.
Totdată, analizând mai minuțios mișcările faciale provocate de zâmbetul nou-născutului, s-au observat și mișcări ale obrajilor și ochilor – mușchii care asigură mimica ”zâmbetului real”, numit și zâmbetul Duchenne. Progresele actuale în scanarea cu ultrasunete au arătat că bebelușii zâmbesc, plâng și clipesc încă din uter.
Cu toate acestea, perceperea sentimentelor precum fericirea și bucuria și redarea acestora prin zâmbet de către nou-născut, mai rămân o dilemă pentru cercetători.
Profesorul Stuart Campbell susține că imaginile capturate, folosind un scanner 4D, sugerează că feții prezintă expresii faciale ca reflex la pregătirea pentru naștere. El susține că nu cunoaște exact ce se află în spatele zâmbetului, dar posibil este un semn de mulțumire, într-un mediu lipsit de stres.
Scanerul 4D, care produce imagini detaliate în timp real, a arătat că bebelușii încep să facă mișcări ale degetelor la 15 săptămâni, cască la 18 săptămâni și zâmbesc, clipesc și plâng la 26 de săptămâni.
Din ce în ce mai multe studii au sugerat că nou-născuții zâmbesc când sunt în stare de veghe și că aceste zâmbete se aseamănă foarte mult cu zâmbetele sociale. În starea de veghe ei zâmbesc de două ori mai mult decât atunci când dorm – mai multe dovezi că pot fi implicați factorii sociali. Mai mult, bebelușii încep de multe ori să-și miște obrajii și sprâncenele înainte să zâmbească, parcă și-ar îndrepta atenția asupra feței părintelui. Deci este posibil ca acesta să fie un zâmbet real.
Iar pentru părinți, aceste zâmbete, cu siguranță, sunt mai mult decât un reflex!
Sursa: https://www.dailymail.co.uk/ Fiți cu noi pe facebook: