Fii Sanatos


Apa plată și cea carbogazoasă la fel de hidratante?!

21/08/18 (200 vizualizari)

Vești bune: apa minerală carbogazoasă (inclusiv cea aromată) este la fel de hidratantă ca apa minerală necarbogazoasă sau plată.

Ronald Maughan, profesor la School of Medicine de la St. Andrews University, din Scoția, este autorul unui studiu recent care a comparat efectele hidratante ale băuturilor, inclusiv apa minerală plată, apa minerală carbogazoasă, lapte, cola, suc și cafea. El afirmă că atât timp cât compoziția apei este aceeași, carbonatarea nu influențează gradul de hidratare a organismului. Doar că, poate scădea cantitatea de apă băută pe parcursul zilei, dat fiind faptul că apa gazată duce la acumularea gazelor în stomac și absorbția lor în intestinul subțire, contribuind la balonare și senzație de plenitudine.

Tot specialiștii susțin că apa îndulcită și aromată sau îmbogățită cu diferiți nutrienți și electroliți este mai hidratantă decât apa plată sau carbogazoasă. Acestea încetinesc golirea gastrică, iar sodiul acționează ca un burete reținând apa în organism. Astfel, sportivilor, care transpiră foarte mult, le sunt recomandate băuturile ușor îndulcite sau cele cu electroliți. Iar în timpul exercițiilor fizice se recomandă servirea apei plate, astfel fiind preîntâmpinată balonarea. Tot apa plată este cea mai potrivită în perioada de reabilitare după intervenții chirurgicale pe tractul gastrointestinal sau pentru pacienții cu meteorism. Fiți cu noi pe facebook:

Sursa:www.edition.cnn.com