Fii Sanatos

Leucemia poate fi vindecată?!

Leucemia acută limfoblastică tip B, una dintre cele mai crunte boli la nivel mondial, în special în rândul copiilor, ar putea fi vindecată. Cercetătorii Şcolii Medicale Universitare Stanford au descoperit, în urma unor observări accidentale în laborator, o metodă prin care pot forţa celulele leucemice, imature şi denumite limfoblaste, să se maturizeze în celule imunitare inofensive, numite macrofage. Constatările sunt descrise într-un articol publicat online pe 16 martie 2015, în Proceedings of the National Academy of Sciences.

Leucemia acută limfoblastică tip B, cu o mutaţie numită cromozomul Philadelphia, este unul dintre cele mai agresive tipuri de cancer, afirmă d.m., profesorul Ravi Majeti, din cadrul Şcolii Medicale Universitare Stanford și autorul articolului. Astfel, găsirea unor potenţiale tratamente este una dintre priorităţile medicilor.

Ravi Majeti şi colegii săi, au făcut descoperirea după colectarea celulelor leucemice de la un pacient. ”Încercăm acum, prin intermediul unui vas de cultură, să le menţinem viabile, prin orice mijloace posibile,“ spune Majeti, care este și membru al Stanford Cancer Institute și Stanford Institute for Stem Cell Biology and Regenerative Medicine.

O parte din celulele canceroase din cultură şi-au schimbat forma şi dimensiunile în cele caracteristice unor macrofage, menționeză Scott McClellan, d.m. și coautor. Motivul acestei transformări a fost iniţial un mister, până când Majeti nu şi-a amintit de o veche lucrare ştiinţifică, prin care se demonstra că celulele B progenitoare ale puilor de şoareci, deveneau macrofage atunci când erau expuse la anumiţi factori de transcriere – proteine care se ataşează anumitor secvenţe ADN.

“Celulele de tip B bolnave de leucemie sunt, în multe feluri, celule progenitoare forţate să rămână într-o stare imatură “, afirmă Majeti. Astfel, Majeti, împreună cu colegii săi McClellan și C. Dove, au făcut mai multe experimente, confirmând că metoda prezentată în lucrarea menţionată ar putea fi folosită pentru a transforma limfoblastele umane în macrofage, care pot digera celulele canceroase. Echipa lui Majeti crede că atunci când celulele canceroase vor deveni macrofage, nu doar le vor neutraliza, ci vor detecta semnalele chimice ale limfoblastelor, ajutând astfel la identificarea lor şi lansarea unui atac imunitar.

În continuare, cercetătorii vor încerca să descopere un medicament care să determine acelaşi tip de reacţie şi care ar putea servi ca bază a unei terapii antileucemice. Un precedent în acest sens îl reprezintă acidul retinoic, folosit pentru tratarea unui alt tip de cancer – leucemia promielocitică. În acest caz, acidul retinoic are rol în transformarea celulelor canceroase în celule mature numite granulocite. Este singura terapie bine stabilită care maturizează sau diferenţiază celulele canceroase, dar cercetătorii din toată lumea speră să identifice mai multe astfel de tratamente. Fiți cu noi pe facebook:

Sursa: Stanford Medicine