20/10/17 (3902 vizualizari)
World Humanitarian Day
2015 Theme: Inspiring the World's Humanity
Ziua Mondială Umanitară (Asistenţa Umanitară) a fost instituită de Adunarea generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite în 2008 şi comemorată pentru prima dată în 2009, pentru a contribui la sensibilizarea opiniei publice cu privire la acţiunile umanitare şi la importanţa cooperării internaţionale pentru a-i comemora pe toţi lucrătorii umanitari, tot personalul Organizaţiei Naţiunilor Unite şi tot personalul asociat, care au lucrat pentru promovarea cauzei umanitare, precum şi pe cei care şi-au pierdut viaţa la datorie.
World Humanitarian Day a fost stabilită pe 19 august, iar această dată marchează ziua în care reprezentantul special al Secretarului General al Irakului, Sergio Vieira de Mello și 21 de colegi ai săi, au fost uciși în atentatul de la sediul ONU din Bagdad.
Desemnarea din 19 august ca Ziua Mondială Umanitară este rezultatul eforturilor neobosite ale lui Vieira de Mello, Fundația Sergio și a familiei sale, care lucrează în colaborare cu ambasadorii din Franța, Elveția, Japonia și Brazilia, cît și Geneva și New York.
Tema de anul acesta este Inspiring the World's Humanity - Inspirînd Umanitatea Lumii. Această zi dorește să ateste faptul că sacrificiul făcut de ei nu a fost în zadar.
Sergio Vieira de Mello și-a dedicat o viață întreagă, peste 30 de ani, în activități umanitare, în Organizația Națiunilor Unite, deservind unele dintre cele mai dificile situații umanitare din lume, pentru a ajunge la victimele din conflictele militare, a alina suferința acestora și a atrage atenția asupra stării deplorabile în care se află. Moartea sa și a celor 21 de colegi pe 19 august 2003, în Bagdad, a lipsit victimele conflictelor militare din întreaga lume de un lider umanitar cu un curaj unic și neegalat, care a militat fără teamă pentru cauza lor și a gravat situația lor pe harta lumii.
Conștientă de acest exemplu, în 2006, familia Vieira de Mello și un grup de prieteni apropiați, au fondat Fundația Vieira, dedicată continuării misiunii neterminate a lui Sergio Mello de a încuraja dialogul între comunități și alinarea situației victimelor crizelor umanitare. Fundația este dedicată inițiativelor de sprijin și eforturilor de promovare a dialogului de reconciliere pe cale pașnică și coexistența între popoare și comunități distruse de conflicte. Fundația consideră Ziua Mondială Umanitară realizată în scopul de a face lumea un loc mai bun pentru toate victimele crizelor umanitare și o încurajare pentru toți colegii celor care servesc pentru a realiza acest obiectiv lăudabil. Fiți cu noi pe facebook: