24/09/18 (5835 vizualizari)
Vezica biliară reprezintă rezervorul unde este depozitată și concentrată bila, o substanța produsă de ficat pentru digestia și absorbția grăsimilor alimentare din tubul digestiv.
În cazul colecistitei acute, este indicată o dietă fără grăsimi, cât mai puţin condimentată. Se exclud legumele şi leguminoasele care produc flatulenţă (gaze) – acestea din urmă cauzând accelerarea peristaltismului şi iritaţie. Se recomandă mese frecvente şi reduse cantitativ.
În cazul colecistitei cronice, este recomandată o dietă în care atât aportul de grăsimi, cât şi cel de calorii sunt bine controlate, aceasta favorizând drenarea vezicii biliare fără dureri prea mari. Este recomandat, de asemenea, consumul de carbohidraţi nerafinaţi şi în special fibre, precum pectina (din mere şi fructe, în general) care leagă excesul de acizi biliari. Mese de 3 ori pe zi.

În cazul colelitiazei, este recomandată o dietă bogată în fibre şi redusă în calorii (la cei cu un surplus de greutate), cu grăsimi sănătoase. Se pot consuma fructe, zarzavaturi şi cerealele integrale, nerafinate. În perioada acută, dureroasă, dieta trebuie să conţină o cantitate redusă de grăsimi. Alimentele consumate trebuie să conţină grăsimi nesaturate şi o cantitate foarte mică sau zero colesterol. Se vor evita în această etapă alimente colecistokinetice, care contractă vezica biliară şi pot provoca durerea. Acestea sunt: carnea, ouăle, laptele, brânza, smântâna, ciocolata, nucile, germenii de grâu, uleiurile, untul, zahărul şi sarea.
Necesarul de vitamine solubile în grăsimi (vitaminele A, D, E, K) trebuie asigurat prin suplimente.
Se va asigura un aport suficient de vitamina C şi calciu.
Nu săriţi peste mese şi respectaţi un orar regulat al meselor în fiecare zi. Săritul meselor şi postul pot creşte riscul de litiază biliară, dar şi un orar cu mese frecvente poate face acelaşi lucru.

Evitaţi alimentele şi condimentele picante, alimentele prăjite, produsele de patiserie, mezeluri, care pot irita vezica biliară şi accelera simptomele.
Menţineţi greutatea optimă. Excesul ponderal creşte riscul de a face pietre şi polipi în vezica biliară. Pentru a ajunge la greutatea normală, trebuie redus aportul caloric şi crescut nivelul activităţii fizice. Odată ajunşi la greutatea dorită, aceasta se va menţine prin continuarea unei diete sănătoase şi exerciţiu fizic regulat. Fiți cu noi pe facebook: