Fii Sanatos


Chirurgia bariatrică crește riscul dezvoltării fracturilor

20/10/17 (3130 vizualizari)

Un grup de cercetători de la Taiwan National University, sub conducerea lui Kuo-Chin Huang, a constatat că pe lângă beneficiile majore ale chirurgiei bariatrice, apare și un efect care nu este chiar binevenit pentru sănătatea oaselor, favorizând creșterea riscului de fracturi. S-a constatat că în ultimul deceniu frecvența acestor tipuri de intervenții a crescut de 7 ori.

Autorii au studiat datele cu privire la starea de sănătate a 2064 de pacienți supuși intervențiilor bariatrice, în perioada anilor 2001-2009. Ei au analizat, de asemenea și datele cu privire la starea de sănătate a 5027 persoane obeze, care nu au fost supuse intervenției chirurgicale. S-a descoperit că la persoanele care au suferit o intervenție chirurgicală, a crescut cu 21% riscul de fracturi, timp de cinci ani după aceasta. Fracturile au fost mai frecvente la persoanele supuse intervențiilor cu malabsorbție, adică ce împiedică absorbția alimentelor. La acești pacienți, riscul de fracturi este cu 47% mai mare și această cifră a rămas ridicată timp de 12 ani după operație. Cele mai frecvente fracturi sunt cele de os radial, ulnar, humerus, femur și tibie.

Este cunoscut faptul că chirurgia bariatrică reduce riscul de a dezvolta diabet zaharat de tip 2 și hipertensiune arterială. Având în vedere aceste rezultate, autorii menționează să ținem cont de faptul că ele au un efect negativ asupra sănătății oaselor. Medicii trebuie să prescrie pacienților săi vitamina D și calciu, pentru întărirea oaselor. Nu uitați, de asemenea, despre beneficiile exerciților fizice și influența luminii solare asupra producției vitaminei D. Fiți cu noi pe facebook: