Fii Sanatos


Zăpadă și temperaturi sub zero – cum să ne protejăm de frig?!

20/10/17 (298 vizualizari)

În sfârșit a sosit iarna multașteptată... Dar, temperaturile scăzute pot fi dăunătoare pentru sănătate, în special pentru persoanele susceptibile – copii, persoane în vârstă, bolnavi cronici, persoane cu handicap, fără adăpost, sau persoanele care lucrează în condiții meteo nefavorabile.

Prin urmare, se recomandă o vigilență crescută față de efectele temperaturilor negative, care deseori sunt subestimate, dar implică un efort suplimentar pentru organism, în special pentru inimă, care își accelerează activitatea pentru a preveni suprarăcelile. Temperaturile sub zero pot duce la hipotermie, atunci când temperatura corpului scade sub 35 °C, sau degerături – din cauza expunerii la frig, extremitățile corpului la început devin roșii și dureroase, mai apoi gri și nedureroase. Fiți cu noi pe facebook:

Sfaturi în caz că vă aflați la aer liber:

  • Dacă faceți parte din grupul de risc, limitați plimbările la aer liber, în special seara, când temperaturile sunt și mai scăzute.
  • Dacă trebuie să vă deplasați, îmbrăcați haine călduroase, care acoperă corpul în mare parte, în special capul, gâtul, mâinile și picioarele. Astfel va fi prevenită cedarea căldurii.
  • Faceți exerciții fizice regulate, cum ar fi mersul pe jos, dar fără a depune forțe excesive.
  • Fiți atent la dietă, mai ales la micul dejun. Aici au prioritate carbohidrații (paste, pâine, orez, linte, boabe) și proteinele. Contrar ideilor populare, nu este cazul să mâncați mai multe grăsimi decât de obicei.
  • Beți mai multă apa, chiar dacă nu vă este sete, pentru că frigul, precum și unele încălzitoare deshidratează. Limitați consumul de alcool – acesta nu încălzește!
  • Evitați călătoriile lungi cu mașina. În cazul în care nu este posibil, aprovizionați-vă că apă, alimente, pături, telefon încărcat și interesați-vă despre vreme înainte de a pleca.
  • Dacă trebuie să ieșiți împreună cu copilașul, nu-l plasați într-un port bebe, ci purtați-l în brațe sau într-un cărucior pentru copii, pentru a-i păstra extremitățile la cald.

Sfaturi în caz că vă aflați la domiciliu:

  • Mențineți temperatura camerei la un nivel adecvat, inclusiv în dormitor (minim 19 °C).
  • Asigurați-vă că sistemul de încălzire funcționează, înainte de a-l utiliza. Nu supraîncălziți radiatoarele sau sobele cu lemne, întrucât puteți provoca un incendiu sau vă puteți intoxica cu monoxid de carbon.
  • Nu blocați orificiile de aerisire, care vă asigură cu aer curat, precum și siguranța dumneavoastră.
  • Nu uitați să telefonați regulat persoanele izolate, în vârstă sau cu dizabilități.

Sursa: lefigaro.fr
Foto: schnupfen.net