Fii Sanatos


Ziua Internațională a Asistenţilor Medicali

20/10/17 (1031 vizualizari)

Anual, pe data de 12 mai, în întreaga lume, este celebrată Ziua Internațională a Asistentului Medical. Această zi a fost lansată în anul 1974, la inițiativa Consiliului Internațional al Asistenților Medicali. La nivel mondial, pe aceeași dată, se sărbătorește și ziua de naștere a asistentei medicale Florence Nightingale, care a deschis prima școală pentru asistentele medicale pe lângă Spitalul ''Saint Thomas'' din Londra (1860), realizând primul pas în pregătirea profesională și instituțională a asistentelor medicale, până atunci acestea fiind considerate persoane nepregătite, care îndeplineau munci umilitoare. Ea a fost considerată a fi precursoarea nursingului modern, care și-a dedicat întreaga viață restructurării asistenței medicale acordată pacienților, într-o vreme în care medicina era departe de ceea ce este astăzi.

De atunci și pînă astăzi activitatea asistenților medicali s-a schimbat foarte mult. Astăzi asistentul medical este cel mai important colaborator al medicului, persoana de legătură cu pacientul. De aceea pregătirea asistenților este din ce în ce mai bună și mai complexă. Fiind în contact direct cu pacienții, uneori, în țări unde numărul de medici este mai mic, asistenții trebuie să facă față multor situații complexe, uneori să suplinească lipsa acestora.

Prin noţiunea serviciului de nursing/ asistent medical, Organizaţia Mondială a Sănătăţii vrea să atragă atenţia asupra acestui serviciu, ca fiind important în îngrijirea pacienţilor.

În Republica Moldova, personalul asistenţilor medicali constituie una din cele mai numeroase grupe profesionale în structura cadrelor medicale, care la finele anului 2011 a constituit cifra de 22855 persoane, conform datelor Ministerului Sănătății.

În Republica Moldova, prin decizia Ministerului Sănătăţii, Ziua Internaţională a Nurselor este sărbătorită începând cu 1994. Nursing/asistenţă medicală este o activitate profesională, desfăşurată în scopul promovării şi menţinerii sănătăţii, prevenirii îmbolnăvirilor, îngrijirii şi recuperării persoanelor bolnave şi sănătoase de la concepţie pînă la sfîrşitul vieţii.. Fiți cu noi pe facebook: