Fii Sanatos


Pericol ascuns: cum poți alege o jucărie sigură pentru copilul tău?!

06/11/20 (4141 vizualizari)

Potrivit unui articol publicat recent în revista Clinical Pediatrics, aproximativ 150.000 de copii din Statele Unite, în fiecare an, sunt spitalizați din cauza traumatismelor provocate de jucării. Autorii acestui articol, care au colectat datele diferitor clinici pe parcursul a 20 de ani, au constatat că în rândul celor mai periculoase jucării pentru copii se enumeră scuterele, trotinetele, skateboard-urile, mașinile electrice și alte jucării pe roți.

Statistica privind traumatismele suportate de copii din cauza jucăriilor, nu este cea mai veselă...

Cauzele mai frecvente ale traumelor sunt: căderi de la înălțime (45,5% din cazuri), coliziuni (22,2%) și pătrunderea corpurilor străine în organism (10,9%). Cel mai frecvent sunt afectați copiii în vârstă de 2 anișori. Băieții sunt internați în spital din cauza traumatismelor cauzate de jucării, de două ori mai frecvent decât fetele, dar această diferență, dispare odată cu vârsta. Acest moment, se datorează faptului că copiii sunt extrem de creativi și, prin urmare, capabili să-și provoace un auto-traumatism chiar și cu jucării care par a fi suficient de sigure. Totdată, experții din SUA și nu numai, acceptă unanim faptul că, nu toate produsele pentru copii, care pot fi găsite pe rafturile magazinelor, satisfac criteriile de apreciere a siguranței.

Deci, care trăsături ale jucăriilor trebuie să fie luate în seamă atunci când sunt cumpărate?

Mirosul. Mirosul înțepător, indiferent de faptul dacă este folosit cu scop de aromatizare, mirosul de cauciuc sau plastic, este un semn cert ca jucăria să rămână pe raft. Prezența mirosului indică faptul că substanțele chimice din care sunt confecționate jucăriile, pot ușor pătrunde în organismul copilului în timpul jocului, prin piele sau mucoase.

Culoarea. Se recomandă de a evita jucăriile de culori "toxice", aprinse, foarte luminoase sau strălucitoare. Deseori acești coloranți sunt periculoși, pot conține cantități mari de plumb, antimoniu și cadmiu. De asemenea, merită atenție și modul în care sunt vopsite jucăriile - în cazul în care vopseaua se aplica pe suprafață, este posibil ca în timpul jocului să se desprindă bucăți mici și să ajungă în gura copilului.

Piese mici. Faptul că jucăriile mici, care pot fi înghițite, sunt periculoase pentru copil, este cunoscut de toți părinții. Cu toate acestea, trebuie să se acorde o atenție deosebită și obiectelor care sunt potențial periculoase, cum ar fi o panglică lungă care poate fi ușor dezlegată, sau boa care poate fi ușor găsită printre accesoriile păpușilor, granule mici ale jucăriilor moi, spirale, elemente de fixare a jucăriilor.

Numărul de restricții. Cu cât este mai mare numărul de restricții pentru o jucărie, cu atât mai puțin merită de a fi cumpărată. Instrucțiunea unei trotinete, apărute recent pe piață, avertizează că: ”jucăria nu poate fi folosită, în cazul în care în apropiere sunt mașini, motociclete și alte vehicule cu motor, pe străzi, piscine, dealuri, scări, pe un drum cu pantă”. Apare întrebarea: este posibil să asigurăm copilului un spațiu corespunzător sigur pentru joacă, sau ar fi mai potrivit să evităm cumpărătura.

Baterii. Înainte de a cumpăra o jucărie care funcționează cu ajutorul bateriilor, trebuie să ne asigurăm că copiii nu vor avea acces la ele. Adică, trebuie să fie înșurubate strîns, cu cîteva șuruburi. Bateriile și lichidul conținut din ele, reprezintă o amenințare serioasă - ele pot fi înghițite și pot provoca ulterior hemoragii sau arsuri chimice, sau pot obstrucționa căile respiratorii.

Rezistența. O jucărie pentru un copil de până la 3 ani sau bebeluș, trebuie să fie suficient de calitativă, pentru a asigura rezistența atunci când este roasă, mestecată, sau lovită de podea. Nasturii, ochii păpușilor, butoanele și alte părți mici trebuie să fie fixate bine. Nu se recomandă ca jucăriile să fie constituite din piese care ar putea strivi degetele copilului, sau din fire, panglici, șireturi, mai lungi de 18 cm, pe care copilul să le poate rupe și să le prindă în jurul gâtului.

Jucării cu magneți mici. Magneții mici și puternici – reprezintă un element uzual al jucăriilor moderne, iar în cazul în care se deprind ușor, copilul le poate înghiți. Doi sau mai mulți magneți înghițiți (sau un magnet și un obiect din metal) pot fi atrași unul de celălalt prin pereții tractului gastro-intestinal și pot provoca traume, obstrucție intestinală, infecții sau alte probleme și mai grave. De aceea, experții recomandă să nu cumpărăm jucării cu magneți pentru copii până la vârsta de 14 ani, sau în caz că sunt totuși cumpărate, copiii se vor juca cu acestea doar în prezența adulților.

KidsHealth.org