Fii Sanatos


Masa de Craciun - magie și tradiții

24/12/17 (548 vizualizari)

Crăciunul este una dintre cele mai îndrăgite sărbători. Și pentru fiecare persoană ea are propria sa semnificație: pentru unii este o poveste, iar pentru alții – chiar cea mai adevărată și reală întâmplare. Crăciunul este o sărbătoare religioasă, iar gustările posedă propriile lor simboluri și tradiții. Cum ar trebui să fie masa de Crăciun?

Tradițiile de Crăciun, inclusiv masa de sărbătoare sunt sacre și sunt respectate chiar și de oamenii care stau la distanță de religie și biserică. Se întâmplă, probabil, pentru că fiecare dintre noi vrea să fie o parte a acestei povești. Dar despre ce fel de poveste poate fi vorba fără de masa de sărbătoare cu fel de fel de bucate?

De fapt, masa de Crăciun este servită de două ori: masa de post în Ajun de Crăciun și masa mai generoasă din ziua Crăciunului. Masa din ajunul Crăciunului începe cu servirea grâului fiert cu miere – un simbol al morții și învierii, mierea dulce reprezentând fericirea cerească. În amintirea vechilor creștini, ca semn al apartenenței către Biserică, pe masa de sărbătoare se servește pește.

În memoria lui Isus Hristos și celor doisprezece apostoli, se recomandă ca pe masă să fie treisprezece feluri de bucate. Numărul persoanelor din jurul mesei trebuie să fie par, în caz contrar, este necesar să se pună tacâmuri în plus – pentru un oaspete ocazional. Nu se servesc bucate la cald, deoarece gospodina casei trebuie să stea la masă împreună cu familia sa. De obicei nu se servește alcool – în această seară e bine să vă îndreptați gândurile asupra eternității și faptelor bune.

Mesele trebuie să fie generoase, dar nu exagerate, ele nu trebuie să depășească poftele invitaților și nici posibilitățile gazdei. Dar, ca un simbol al unității, asigurați-vă că cel puțin un fel de mâncare să fie servit integru – un purceluș copt, rață cu mere, pește, curcan, sau cel puțin o coptură mare. Copturile rămân a fi deliciul principal pe masa de Crăciun. Figurinele dulci sub formă de îngerași și măgăruși înfrumusețează orice masă. Și fructele fac parte din decorul mesei de sărbătoare. Mandarinele, merele și nucile învelite în folie de staniol, agățate pe pomul de Crăciun, sunt tradiții din Germania aduse de străbunei pe timpul lui Petru I.  

Cu toate acestea, adevăratul sens al acestei sărbători magice nu este ospățul bogat. În noaptea de Crăciun chiar se întâmplă minuni, dar numai pentru cei care sunt dispuși să facă lumea un pic mai bună.

Haideți să fim mai buni! Crăciun fericit!