09/12/18 (5824 vizualizari)
Zilele sunt încă friguroase, se înserează de la ora 17.00, iar lipsa de energie specifică sfârșitului de iarnă ne îndeamnă mai degrabă spre canapea decât spre terenul de sport. Nu vă lăsați prinși în această capcană! Iarna nu este un motiv de sedentarism. Un program de exerciții fizice, efectuat în mod periodic și constant, contribuie la întărirea sistemului imunitar, la prevenirea excesului ponderal, la menținerea tonusului și a stării de bine.
Sportul este un remediu eficient contra depresiei de sezon și un bun relaxant, datorită eliberării de endorfine – faimoșii hormoni care aduc starea de bine. Mișcarea de dimineață ne înviorează, alungă gândurile negative și ne face plinul cu energie pentru întreaga zi. Cu ajutorul sportului putem scăpa de tulburări ale somnului. Iată un ritm de viață sănătos! Pe lângă faptul că ne ajută să scăpăm de caloriile suplimentare, sportul este un antidot pentru majoritatea suferințelor omului modern: migrene, dureri de spate sau cervicale, tulburări digestive.
Încercați mersul pe jos. Chiar și o simplă plimbare de o jumătate de oră pe zi este benefică și revigorantă.
Profitați de sezonul sporturilor de iarnă, mergeți la patinoar, la schi. De acord, nu toată lumea se pricepe, dar puteți încerca măcar de câteva ori pe sezon.
Cât despre activitățile de la sală, opțiunile sunt numeroase: de la cele individuale – fitness, cardio, mers pe bandă, pe bicicletă, gimnastică medicală, pilates, yoga, până la sporturile de echipă – fotbal, tenis. Cei care au nevoie de mai multă motivație pot alege activități plăcute precum dansul, înotul.
...Mai rămâne de pus la punct pregătirea corectă în ceea ce privește alegerea echipamentului și prevenirea accidentelor. Deși sunt relativ costisitoare, merită să investim în costume și accesorii de calitate specifice fiecărui sport în parte, pentru a asigura confortul și protecția necesare. În caz contrar, după cel mult 30 de minute de activitate în aer liber, frigul sau umezeala își va spune cuvântul, iar disconfortul nu va mai permite continuarea antrenamentului. În cazul sporturilor în sală, costumele de calitate permit pielii să respire fără a se produce transpirație în exces.
Febra musculară, contuziile, întinderile, precum și accidentările soldate cu entorse sunt destul de frecvente în cazul practicării unei activități sportive. Acestea nu trebuie să ne descurajeze. Dacă știm să acționăm corect, consecințele vor dispărea rapid. Potrivit medicilor, prima măsură de ajutor în astfel de evenimente constă în aplicarea terapiei reci sau crioterapiei. De aceea, nu uitați să puneți în geanta cu echipament sportiv un spray cu efect răcoritor rapid și plasturi de crioterapie. Cele mai noi metode de crioterapie sunt spray-urile și plasturii pe bază de levomentol. Această substanță produce senzația de rece la nivelul zonei afectate, ceea ce reduce durerea și ajută la prevenirea inflamației. Fiți cu noi pe facebook: