Fii Sanatos


Adolescenții inteligenți sunt mai susceptibili pentru ”ceva nou și interzis”

05/12/17 (3996 vizualizari)

Un nou studiu cu implicarea adolescenților britanici a ajuns la concluzia că, adolescenții cu rezultate mai bune la școală, sunt mai susceptibili pentru consumul de alcool și canabis, decât colegii lor mai puțin inteligenți.

În acest studiu cercetătorii au supravegheat 6.000 de adolescenți de la vârsta de 11 până la 20 de ani, ce fumau tutun, canabis și consumau alcool,. S-a constatat că, în perioada adolescenței timpurii, elevii capabili au prezentat un risc mai mic pentru fumat decât colegii lor mai puțin talentați, dar în schimb, au avut un risc mai mare pentru consumul de alcool. Tot ei au prezentat o rată mai mare pentru canabis, dar acest lucru nu a fost semnificativ din punct de vedere statistic. Totuși, până la finele adolescenței, elevii inteligenți au avut cu 50% mai multe șanse să fumeze canabis, ocazional, și o probabilitate de două ori mai mare să-l folosească regulat, decât cei mai puțin capabili. Și riscul de consum a alcoolului a fost dublat.

Autorii studiului au declarat: ”Rezultatele cercetării date, care relevă că adolescenții cu capacități academice mai mari sunt mai puțin susceptibili de a fuma, dar au mai multe șanse de a consuma regulat alcool și canabis, corespund cu rezultatele studiilor similare efectuate pe adulți". 

Acest studiu a demonstrat doar corelația, dar nu și cauzele acesteia. Deși, cercetătorii speculează că inteligența este uneori asociată cu interesul de a experimenta ceva nou, care ar putea duce la încercarea drogurilor sau alcoolului. Fiți cu noi pe facebook: