Fii Sanatos


Iritația pielii - o consecință neplăcută a verii

24/07/19 (364 vizualizari)

Pe lângă vacanță și distracție, vara ne poate aduce și unele neplăceri. Soarele și căldura pot fi deosebit de periculoase pentru copii, în special pentru bebeluși, organismul cărora încă nu s-a adaptat să regleze temperatura, iar pielea este extrem de sensibilă.

Medicii susțin că erupțiile cutanate sunt foarte frecvente la sugari, din motiv că aceștia sunt deseori înfășurați sau acoperiți cu scutece, pături, haine etc., care crează un mediu cald și umed, obstrucționând ductele glandelor sudoripare și favorizând apariția erupțiilor cutanate (miliaria).

Aceste erupții, cunoscute și ca iritația sau alergia la căldură, apar sub forma unor papule mici, de culoarea pielii sau puțin mai roșii, sau vezicule umplute cu lichid și sunt dispuse în regiunea pieptului, spatelui, gâtului, pliurilor cutanate și mâinilor. De obicei ele dispar în câteva zile, fără oarecare intervenții. Procesul de vindecare poate fi accelerat prin hidratare adecvată, menținerea unei temperaturi reduse la nivelul pielii prin aplicarea compreselor sau clătirea cu apă rece. Evitați căldura, umiditatea și îmbrăcămintea ocluzivă.

Pentru a preveni acest tip de erupție la copii, evitați lumina directă a soarelui, mențineți un mediu răcoros folosind aerul condiționat sau ventilatoare, îmbracați copilul corespunzător temperaturii, în haine din bumbac, și supravegheați-l pentru a evita transpirația excesivă. Urmând acești pași simpli, veți trece mai ușor peste neplăcerile verii. Fiți cu noi pe facebook: