Fii Sanatos

Accidentul nuclear de la Cernobîl

Accidentul nuclear de la Cernobîl a fost un accident major în centrala nucleară, pe data de 26 aprilie 1986 la 01:23 noaptea, care s-a compus dintr-o explozie a centralei, urmată de contaminarea radioactivă a zonei înconjurătoare. Centrala electrică se afla în apropiere de orașul Prîpeat‎‎, Ucraina. Acest dezastru este considerat ca fiind cel mai grav accident din istoria energiei nucleare. Un nor de precipitații radioactive s-a îndreptat spre părțile vestice ale Uniunii Sovietice, Europei și părțile estice ale Americii de Nord. Suprafețe mari din Ucraina, Belarus și Rusia au fost puternic contaminate, fiind evacuate aproximativ 336.000 de persoane. Circa 60% din precipitațiile radioactive cad în Belarus, conform datelor post-sovietice oficiale.

Sindromul iradierii acute (cunoscut și sub denumirea de boală de iradiere) reprezintă o multitudine de efecte asupra sănătății cauzate de expunerea la doze mari de radiații ionizante într-o perioadă scurtă de timp. În primele zile simptomele pot include greață, vărsături și pierderea apetitului. Această perioadă poate fi urmată de câteva ore până la săptămâni, cu simptome reduse. După aceasta, în funcție de doza totală de radiații, persoanele pot dezvolta infecții, sângerări, deshidratare și confuzie sau poate exista o perioadă cu câteva simptome. Urmează fie recuperarea, fie decesul. Simptomele pot începe în decurs de o oră și pot dura câteva luni din momentul expunerii.

Iradierea are loc atunci când o mare parte a organismului este expus, în general, unei surse externe (situată în afara corpului), pentru câteva minute și implică o doză totală mai mare de 0,7 Gy (70 rad). În general, aceasta se împarte în trei tipuri: (i) sindromul măduvei osoase (0,7 până la 10 Gy); (ii) sindromul gastrointestinal (10 la 50 Gy); și (iii) sindromul neurovascular (> 50 Gy). Astfel de surse de radiații pot include reactori nucleari, ciclotroni și anumite dispozitive utilizate în tratamentul cancerului. Celulele cele mai afectate sunt, în general, cele care se divid rapid. Diagnosticul se bazează pe istoricul expunerii și simptome. Repetarea hemogramei poate indica severitatea expunerii.

Tratamentul sindromului iradierii acute este în general de îngrijire suportivă. Aceasta poate include transfuzii de sânge, tratament cu antibiotice sau transplant de celule stem. Dacă materialul radioactiv rămâne pe piele sau în stomac, acesta trebuie îndepărtat. Dacă fost inspirat sau ingerat iod radioactiv, poate fi recomandat tratamentul cu iodură de potasiu. Complicațiile precum leucemia și alte tipuri de cancer printre supraviețuitori sunt gestionate ca de obicei. Rezultatele pe termen scurt depind de doza rezultată în urma expunerii.

Sindromul iradierii acute este – în general – rar. Un singur eveniment poate totuși afecta un număr relativ mare de persoane. Cazuri notabile s-au produs în urma bombardării atomice a Hiroshima și Nagasaki și a catastrofei de la centrala nucleară de la Cernobîl. Sindromul iradierii acute diferă de sindromul iradierii cronice, care apare după expuneri prelungite la doze relativ mici de radiații.

Sursa

Sursa foto