Fii Sanatos


Evitați influența negativă asupra psihicului copilului

02/05/20 (4903 vizualizari)

Să fii părinte este o mare responsabilitate. În afară de faptul că dați viață unui omuleț micuț, mai sunteți obligat să-l educați bine în baza unor principii morale, asigurându-vă astfel că va deveni un adult sensibil și bine educat.

Dar, în unele situații, este foarte greu să-ți menții calmul. Astfel, accesul de furie a copilului atunci când încerci să descui ușa fiind cu pachete pline de cumpărături și mai și nimerind sub ploaie, nu este chiar potrivit. În astfel de momente, unele cuvinte chiar involuntare, pot avea un impact de durată asupra minorului. Utilizatorii de la Q&A au discutat cele mai dăunătoare comentarii din punct de vedere psihologic, pe care le pot spune părinții unui copil, bazate pe propriile lor experiențe. În timp ce unele sunt cu adevărat tulburătoare, altele sunt, probabil, comentarii de doi bani, spuse involuntar, fără să vă dați seama.

Vei înțelege cândva

Stephanie Munson a enumerat câteva dintre frazele pe care le-a auzit în copilărie - "nu mai fi atât de sensibilă", "vei înțelege cînd vei avea copii". Iar ori de câte ori cerea ajutorul mamei, ea răspundea: "Ce-ai mai făcut de data aceasta?!"

Alte comentarii asupra cărora avertizează Stephanie, sunt "Ce se întîmplă cu tine?" și "Nu fi o povară" – care, susține ea, i-au fost adresate ei după ce a fost exclusă de la unele activități școlare sau "în orice situație care implică alte persoane".

Nu este vorba despre ceea ce spui, dar cum o spui

Luke Meier, tată singur a trei copii, declară că cuvintele care "înjosesc efortul și talentul copilului" se află în topul listei cu lucruri ce nu ar trebui spuse copiilor - "mai ales dacă le spuneți în timp ce copilul încearcă să vă impresioneze sau primească laude." El dă ca exemplu un caz – dacă copilul dvs. învață vioara, iar dvs. îi spuneți, în mod constant, să "oprească chestia aia", ca să puteți viziona televizorul, el "nu va uita niciodată acest lucru."

Luke adaugă că "lucrul cel mai daunător pentru psihicul unui copil este o minciună, care mai târziu vor afla că nu era adevăr. Dacă acest lucru se repetă des, el devine foarte dăunător psihologic."

David Hunter insistă că important este nu ceea ce spui, dar modul în care o spui. El a scris: "Copiii sunt foarte sensibili la dispoziția și comportamentul părinților. Chiar mai mult decât la conținutul cuvintelor."

Dar, potrivit lui Karl Ngantcha, să nu spuneți nimic este la fel de dăunător psihologic pentru un copil. El adaugă că: "Prin nimic am în vedere atunci cînd nu vorbiți, nu comunicați sau nu interactionați cu copilul. Copiii depind de interacțiunea zilnică cu mama sau tata, începând cu vârsta de câteva luni și până la maturitate."

Nu minimalizați sau desconsiderați suferința lor

Miranda Marcus sugerează, ca părinte, că niciodată nu trebuie să luați în derâdere copilul sau să minimalizați durerea sau suferința lor, char dacă credeți ca sunt banale. Alții avertizează să nu "supracontrolați" totul, cum ar fi să forțați copilul să mănânce ceva ce nu-i place și să nu-i comparați cu frații lor sau cu alți copii. Fiți cu noi pe facebook:

De asemenea a fost menționat faptul că nu trebuie să faceți de rușine copilul în fața rudelor, povestindu-le despre greșelile lor

Alți utilizatori au subliniat cuvintele ce i-au afectat personal. Ellen Perkins a scris: "Fără îndoială, numărul unu în lista celor mai dăunătoare cuvinte spuse unui copil sunt "eu nu te iubesc" sau "ai fost o greșeală". Ea conchide: "Chiar și mai important, indiferent de cuvintele folosite sau comportamentul unui părinte, cel mai dăunător este sentimentul că nu ești iubit."