Fii Sanatos


Știați că sunt lucruri mai dureroase decât nașterea?!

20/10/17 (1514 vizualizari)

Există multe lucruri despre sarcină care deseori nu sunt cunoscute de gravide, dar faptul că nașterea este cel mai dureros lucru pe care îl simți în viață, cu siguranță este știut de toate. Totuși, când femeile au fost întrebate despre ce cred că este mai dureros decât nașterea, iată ce răspunsuri au dat:

Fracturi de oase

Mai multe persoane au menționat că acesta e unul din cele mai dureroase lucruri care poate fi simțit. O persoană a vorbit de fractura de gleznă, iar altcineva a menționat fractura de claviculă și durerea majoră provocată de aceasta.

Migrena

Migrenele, de asemenea, au fost în topul listei. Ele pot dura câteva zile. Multe femei recunosc că durerea este insuportabilă. Migrena este însoțită și de alte simptome precum greață, vomă, sensibilitatea la lumină, etc. Acestea împiedică efectuarea activităților cotidiene.

Colica renală

Și nefrolitiaza (calculi renali) a fost menționată. Unele femei au subliniat că mișcarea calculilor renali (pietrelor) prin tractul urinar poate fi mai dureroasă decât nașterea. Altele au spus că durerea este aproape aceeași, afirmând că "mișcarea pietrelor se aseamănă cu nașterea unui copil."

Litiaza biliară (calculi biliari)

Calculii biliari pot provoca, de asemenea, durere destul de puternică. Cu toate că există diferite remedii pentru combaterea durerii, această patologie durează o perioadă lungă de timp și evoluează periodic, prin pusee și colici. Mamele care au suportat astfel de accese, au spus că durerile s-au dublat în timp și devin tot mai dificile de calmat de un oarecare remediu.

Infecții ale vezicii urinare

Infecțiile vezicii urinare și ale tractului urinar, de asemenea, au fost pe listă. Această durere arzătoare a fost descrisă ca fiind de 10 ori mai mare decât la naștere. Ele au menționat că aceasta durează câteva zile și afectează rutina zilnică.

Durerea de dinți

Durerea de dinți poate fi destul de puternică și uneori nu cedează nici la analgetice, afectând serios activitățile zilnice, uneori chiar și câteva zile.

Intervențiile chirurgicale

Orice tip de intervenție chirurgicală poate fi mai dureroasă decât nașterea naturală. Și cezariana a fost menționată ca o intervenție chirurgicală. Unele intervenții chirurgicale sunt mai voluminoase decât altele, la fel cum unele pot fi mai dureroase, iar altele mai puțin.

Travaliul indus

Și travaliul indus a fost menționat. Travaliul este un proces fiziologic normal, în care corpul femeii se pregătește pentru naștere. Iar în lipsa contracțiilor uterine, se recurge la travaliu indus. Un plan de naștere efectiv poate rezolva această problemă.

Vestea bună este că sunt mai multe moduri de a face față durerii în timpul travaliului. Există metode care implică: relaxarea, mișcarea, apa, medicamentele intravenoase și anestezia epidurală. Nu sunt alegeri greșite sau corecte, doar cele personale. De aceea, atunci când vă pregătiți pentru naștere, cu ideea că este cel mai dureros proces din viață, încercați să vă reprogramați creierul. Spuneți-vă că durerea din timpul nașterii este doar temporară, intermitentă și nu durează mult. Amintiți-vă că este mai ușor să faceți față acestei dureri decât în cazul unei fracturi, că nașterea este mai previzibilă decât calculii renali sau biliari. Iar rezultatul este mult mai fericit decât plombarea unui dinte. "Nașterea nu este dureroasă, ci femeile sunt puternice" Laura Stavoe Harm. Fiți cu noi pe facebook: