Fii Sanatos


Nu lăsați să fie sărutat nou-născutul!

02/01/18 (419 vizualizari)

Nimeni nu poate rezista tentației de a atinge și săruta obrăjorii rotunjori și dolofani ai bebelușilor. Dar puțini cunosc despre pericolul care îl paște pe bebeluș atunci când e sărutat.

Virusul herpes

De fapt, există două tipuri diferite de virus herpetic: virus herpetic oral (HSV-1) și virus herpetic genital (HSV-2). Potrivit Centers for Disease Control and Prevention, mai mult de jumătate din populație este purtătoare de virus herpetic oral. Forma orală a virusului (HSV-1) este transmisă copilului prin sărut, iar cea genitală (HSV-2) – de la mamă la copil în timpul nașterii.

Pericolul este deosebit de mare în special pentru copiii până la 3 luni, deoarece imunitatea acestora încă nu poate face față virusului. Academia Americană de Pediatrie (AAP) avertizează că herpesul la copii poate provoca boli grave, afectând ficatul, plămânii, sistemul nervos central, pielea, ochii și gura. Semnele și simptomele care pot însoți boala sunt: eczema, febra, iritarea pleoapelor sau ochilor în prima lună de viață, inflamarea amigdalelor, pierderea poftei de mâncare.

Tot AAP susține că, chiar în prezența unui tratament adecvat evoluția bolii poate fi severă, iar uneori fatală. Astfel, copiii mici, mai ales nou-născuții, necesită întotdeauna spitalizare și tratament specializat.

Adolescenții și adulții suportă mai ușor prezența virusului. Acesta poate pur și simplu să-și ruleze cursul, exteriorizând unele leziuni veziculare specifice, care cedează timp de 7-10 zile.

Deci, nu lăsați să fie sărutat nou-născutul! Fiți precauți! Chiar dacă persoana nu are manifestări specifice pe buze, nu uitați că 85% din populație este purtătoare de virus. Iar, dacă manifestările herpetice au apărut la un membru al familiei, acesta va trebui să păstreze distanța, până în perioada de remisie. Fiți cu noi pe facebook:

Multă sănătate tuturor copilașilor!