Fii Sanatos

Tratamentul cu antibiotice

Tratamentul cu antibiotice

Una dintre cele mai importante descoperiri pentru intreaga omenire este cea a penicilinei, primul antibiotic natural, in anul 1928. Autorul acesteia este Alexander Fleming. In anul 1945 lui Alexander Fleming si altor doi cercetatori (Ernst Boris Chian și Sir Howard Walter Florey) li s-a decernat Premiul Nobel pentru Fiziologie și Medicină. În timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, penicilina a salvat viaţa multor soldaţi raniţi. Exista doua forme uzuale de penicilina, una injectabila si cealaltă care se poate administra pe cale orală. Aşa au fost puse bazele antibioticoterapiei în lupta contra diferitor boli infectioase. Aceasta clasa de medicamente cunoaste cea mai mare dezvoltare in a doua jumatate a secolului XX, ca in prezent sa se observe o stagnare in descoperirea noilor substante chimice.

Antibioticele sunt niste chimioterapice produse de microorganisme, derivati semisintetici sau sintetici care selectiv si in dilutii mari actioneaza asupra diferitor organisme patogene cu distrugerea sau stoparea dezvoltării lor. De aici rezultă doua efecte majore pe care le au antibioticele asupra microorganismelor : bactericid, adică le distrug definitiv si bacteriostatic, care doar stopeaza dezvoltarea lor. Ambele efecte sunt foarte importante in practica medicala si in dependenta de aceste efecte si gravitatea infectiei medicul poate prescrie unu sau alt anibiotic.

Antibioticele sint eficiene doar contra bacteriilor. Bacteriile la rîndul lor pot fi sub formă sferică si au mai multe variante ca de exemplu  stafilococi, streptococi si pot avea o forma alungită sub formă de  bastonaşe, iar pentru a cunoaşte la care din aceste antimicrobiene sint sensibile aceste bacterii se face testul de sensibilitate sau antibioticograma.

În dependenţă de aceste rezultate medicul va prescrie un tratament eficace si adaptat pentru organismul dumnevoastră.

Sunt mai multe clase de antibiotice care pot fi utile in tratarea diferitor infecţii bacteriene. Cele mai utilizate in tratamentul infecţiilor sunt clasa beta-lactamelor din care fac parte aminopenicilinele (amoxicilina asociată cu acidul clavulanic), cefalosporinele (ceftriaxona, cefotaximul), carbapenemii, utili in infecţiile grave. Dar sunt si alte grupe ca aminoglicozidele, macrolidele, glicopeptidele, lincosamidele,etc.

Utilizarea antibioticelor trebuie efectuată cu grijă in special la persoanle care au patologii cronice hepatice sau renale. În aceste cazuri este necesară ajustarea dozei de antimicrobian. Deasemenea trebuie cu precauţie de utilizat antibioticele la o femeie insarcinată  si la copii. Există o serie de antibiotice interzise in timpul sarcinii - ciprofloxacina, cloranfenicolul, tetraciclina, sulfamide, gentamicina, streptomicina, kanamicina, pe cand altele sunt permise - penicilina, ampicilina, cefalosporinele etc.

Persoanele care mai primesc alte medicamente nu trebuie sa administreze desinestator antibiotice sau alte medicamente, deoarece medicamentele între ele ineractionează, astfel  făcîndu-le ineficiente sau chiar toxice.

În caz că utilizaţi pentru prima dată anumite antibiotice este indicat să faceţi proba alergică pentru a evita reactii adverse ale acestor medicamente  si anume  şocul anafilactic care in caz de lipsa masurilor imediate poate duce la deces.

La utilizarea antibioticelor pot aparea si alte reactii adverse ca greturi, vărsături, anorexie, diaree, care in caz de respectarea prizei in timpul, înainte sau dupa mîncare pot dispare, in caz de persistenta trebuie sa consultati medicul dumnevoastra ca acest medicament sa fie substituit cu altul.

Alcoolul  este contraindicat in caz de antibioticoterapie deoarece scade eficienta antibioticelor si chiar poate duce la intoxicatii cu deces. 

Este adevărat că astăzi discuţiile medicale se axează mai mult pe atentionarea la folosirea fără discernămînt a antibioticelor si la aparitia rezistenţei la acestea, deci implicit la cresterea vulnerabilitaţii in fata infecţiilor grave.

Deci rezistenta la antibiotice aparută ca rezultat al utilizarii nerationale, abuzive si fara prescriptie medicala  a dus la aparitia rezistentei anumitor microorganisme la tratament.

Ultimii ani se investesc surse financiare considerabile in studierea rezistentei la antibiotice.

Astfel s-au  determinat mai multe mecanisme de rezistenţă  ca exemplu:

• rezistenţa cromozomica  care poate fi naturală sau achiziţionată în urma încorporării unei gene rezistente. Aceste gene nu pot si transferate altor bacterii care nu le posedă. Iar dacă sunt prezente la nivelul acestor bacterii pot avea rezistenţa la antibiotice ca chinolonele  sau rimfampicina, respectiv facind dificil tratamentul infectiilor respiratorii , urinare sau chiar a tuberculozei.
• alt tip de rezistenta este cea plasmidica , care este cea mai raspindita , si este dezvoltată de  catre bacterii pe parcursul vietii lor. Acest tip de rezistenţă este foarte periculoasă deoarece bacteriile care o posedă pot să o transmită şi la alte microorganisme făcîndu-le si pe ele rezistente. Ele determina rezistenţa la β-lactame (foarte des utilizate in tratamentul diferitor infectii), aminoglicozide, sulfanilamide.

Bacteriile s-au adaptat la acţiunea antibioticelor şi astfel au elaborat mai multe mecanisme de luptă cu ele.

• secretia diferitor enzime ca exemplu Betalactamase  deasemenea inactiveaza antibioticele. Aceste enzime sunt produse de bacterii ca mecanism de aparare faţă de antibiotice;
• eliminare antibioticului din interior, aşa numitul eflux, sau în general împedicarea pătrunderii  substanţei antimicrobiene prin distrugerea porinelor, pe unde antibioticele nimeresc in organismul bacteriei.

Deci, inainte de a utiliza un careva antibiotic consultati medicul dumnevoastra, pentru a avea  efect asupra agentului patogen si a preintimpina  dezvoltarea rezistentei. Fiți cu noi pe facebook:

Autor: Holban Tiberiu, dr. hab. şt. med., conf.univ., şef catedră Boli infecţioase, tropicale şi parazitologie medicală.