Fii Sanatos


10 pași pentru a ameliora transpirația excesivă

05/08/18 (103 vizualizari)

  1. Utilizați un săpun antibacterian atunci când faceți baie. Bacteriile de pe piele împreună cu transpirația provoacă miros neplăcut. Ștergeți-vă bine cu prosopul după baie, deoarece bacteriile se dezvoltă mai bine pe pielea umedă.

  2. Purtați îmbrăcăminte potrivită. Hainele lejere, din materiale naturale, permit aerului să circule și încetinește acumularea umedității. În timpul exercițiilor fizice, purtați haine din materiale speciale, care țin umezeala departe de piele.

  3. Protejați pielea și hainele. Pliurile cutanate umede sunt predispuse la dermatită iritantă și infecții. Utilizați absorbante mici care se atașează de haine, pentru a absorbi transpirația și pentru a proteja îmbrăcămintea. Schimbați hainele zilnic. Spălați-le regulat.



  4. Alegeți antiperspirantul potrivit. Antiperspirantele pe bază de aluminiu acționează prin blocarea ducturilor glandelor sudoripare. Aplicați un strat subțire de antiperspirant pe pielea uscată înainte de culcare. Ingredientele active încep să lucreze în timpul somnului. Apoi, reaplicați dimineața. Deodorantele reduc mirosul, dar nu și umezeala. În cazul simptomelor severe, medicul vă poate recomanda un antiperspirant cu prescripție medicală.

  5. Reduceți stresul. Tehnicile de relaxare, cum ar fi yoga, meditația și respirația profundă, vă pot ajuta să controlați factorii triggeri și să micșorați efectele transpirației.

  6. Aveți grijă de picioare. Dacă hipertranspirația picioarelor prezintă o problemă, evitați încălțămintea strâmtă. Purtați șosete din bumbac sau materiale care absorb umeditatea. Asigurați-vă că pantofii sunt uscați înainte de a-i încălța. Încercați să nu purtați aceeași pereche de pantofi două zile la rând. Pot fi utile și soluțiile absorbante. Utilizați antiperspirante pentru picioare.

  7. Mențineți stabilă temperatura mediului. Folosiți ventilatorul sau un aparat de aer condiționat. Țineți geamurile deschise.

  8. Aveți grijă de sănătatea dvs. Obezitatea, fumatul și consumul alcoolului pot provoca sau intensifica transpirația excesivă.

  9. Limitați aportul de alimentele picante și cafeină. Acestea stimulează transpirația, mai ales la nivelul feței și scalpului. La fel și alcoolul. Faceți un jurnal cu produsele consumate, pentru a identifica care dintre acestea vă produc transpirații. Folosiți plante aromate blânde în locul condimentelor puternice.



  10. Ameliorați bufeurile și transpirațiile nocturne. Aplicați o pânză moale, rece și umedă pe piele sau consumați apă cu gheață, dacă suferiți de bufeuri sau transpirații nocturne în perioada menopauzei.

N.B. Dacă transpirația excesivă cauzează probleme, consultați un dermatolog. Injecțiile cu botox, curenții electrici de intensitate scăzută și unele medicamente pot fi binevenite. Apelați imediat medicul, dacă transpirația este asociată cu alte simptome precum febra, pierderea în greutate, durerea toracică sau creșterea frecvenței contracțiilor cardiace. Fiți cu noi pe facebook:

Sursa: www.webmd.com