Fii Sanatos


Fii atent la ceea ce trebuie să știi despre vaccinuri!

25/04/18 (1305 vizualizari)

Vaccinarea sau imunizarea joacă un rol major în menținerea și asigurarea sănătății copilului încă de la naștere. Scopul său este de a preveni dezvoltarea unor dintre cele mai grave boli la copii. Deseori fiind dezinformați, sau informați eronat, alteori involuntar, părinții iau decizii ce pun în pericol viața nu doar a propriului copil, dar și a celor din jur!

Iată răspunsul experților la întrebările care ne apar în față atunci când e vorba de vaccinare.

Cum funcționează?

Când vă îmbolnăviți, organismul creează proteine speciale numite anticorpi, care luptă împotriva infecției. Următoarea dată când veți fi în contact cu același virus sau bacterie, anticorpii deja formați vor împiedica să vă îmbolnăviți din nou. Mecanismul de acțiune a vaccinurilor se bazează pe același principiu. Paul Offit, directorul Vaccine Education at Center Children’s Hospital, Philadelphia, a declarat că vaccinurile induc imunitate protectorie, o consecință a infecției naturale, dar fără a îmbolnăvi organismul.

Oamenii de știință creează vaccinuri prin dezactivarea unei bacterii sau virus, astfel încât acestea să nu poată provoca infecții, dar să poată produce anticorpi. Acești anticorpi se vor cupla cu viitoarea infecție și vor împiedica declanșarea bolii.

Vaccinurile pot eradica bolile infecțioase?

Melissa Stockwell, profesor în pediatrie și sănătatea familiei la Columbia University, a declarat că vaccinurile reprezintă una dintre cele mai mari realizări ale sănătății publice din toate timpurile. Dar, chiar prin vaccinare intensivă nu toate bolile pot fi complet eradicate. Singura boală eradicată cu succes prin vaccinare (adică nu va reapărea niciodată) este variola. Există și alte boli care ar putea fi eradicate, dacă ratele vaccinării vor deveni mai înalte. La acestea se referă poliomielita, rujeola, rubeola și varicela. Pentru alte boli, cum este tetanosul, eradicarea nu este posibilă, deoarece bacteria care îl provoacă, trăiește în sol și nu poate fi eliminată complet. Offit afirmă că vaccinurile au redus considerabil suferința, spitalizarea și mortalitatea cauzată de boală. Ele au transformat bolile precum gripa, varicela și tusea convulsivă, în boli ușoare sau fără simptome.

Cât timp acționează vaccinurile?

Unele vaccinuri, cum sunt cele împotriva rujeolei, oreionului și rubeolei (ROR) și vaccinurile împotriva poliovirusului, oferă protecție pe tot parcursul vieții. Pe când altele, inclusiv vaccinurile gripale și meningococice, precum și vaccinurile pentru pertussis, difterie și tetanos, necesită revaccinare la adolescenți și adulți.

La ce reacții adverse ne putem aștepta de la vaccinuri?

Oamenii de știință susțin că toate vaccinurile pot provoca reacții adverse. Mai frecvent ele sunt ușoare, precum durere și sensibilitate la locul injectării, subfebrilitate și iritabilitate. Vaccinul împotriva varicelei și rujeolei poate provoca uneori o erupție cutanată ușoară, care arată ca niște vezicule sau pete. Alteori vaccinurile pot provoca febră, cu declanșarea convulsiilor febrile (ele sunt inofensive, dar înfricoșătoare pentru părinți). Alte reacții adverse mai severe, sunt mult mai rare. Astfel, vaccinul împotriva rujeolei poate provoca scăderea de scurtă durată a numărului de trombocite.

Care este legătură între vaccinuri și autism?

Allison Singer, președintele Autism Science Foundation, a declarat că au fost efectuate zeci de studii pentru a cerceta relația dintre vaccinuri și autism, dar niciunul nu a demonstrat-o. O posibilă legătură a fost suspectată de dr. Andrew Wakefield, medic britanic care a publicat un studiu în 1998, în legătură cu 12 copii din Marea Britanie diagnosticați cu autism la o lună după administrarea vaccinului ROR. Singer a relatat că lucrarea lui Wakefield a fost retrasă de revista științifică în care a fost publicată, fiind declarată frauduloasă.

Ce este thimerosal și pe cât de periculos este?

Thimerosal este conservantul care permite păstrarea sterilă a vaccinurilor, pentru a putea fi inoculate mai multor persoane într-o anumită perioadă de timp (de exemplu vaccinul împotriva gripei). Acesta este un ingredient pe bază de mercur. Anume mercurul, fiind un metal greu care în doze mari pune în pericol sănătatea, a trezit suspiciunile pentru o posibilă legătură între autism și vaccinuri.

De la sfârșitul anilor '90 au fost efectuate șapte studii de amploare în SUA, Canada și Europa, unde au fost comparate datele clinince și paraclinice ale copiilor din Europa (unde mai multe vaccinuri pe bază de thimerosal au fost interzise din anul 1991) cu cele ale copiilor din SUA (unde thimerosal a rămas în componența vaccinurilor până în 1999). Aceste studii au concluzionat că vaccinurile cu thimerosal nu prezintă un risc mai mare de autism comparativ cu cele fără thimerosal.

Oamenii de știință afirmă că copiii sunt expuși la niveluri mult mai înalte de mercur din mediul înconjurător (de exemplu, bebelușii alimentați natural primesc o doză mai mare de mercur prin laptele matern decât prin vaccinare). În plus, tipul de mercur utilizat în vaccinuri (etilmercur) este eliminat mai rapid din organism decât cel din mediul înconjurător (metilmercur). Totuși, dacă vă faceți griji din cauza thimerosalului, consultați pediatrul în legătură cu vaccinurile fără thimerosal.

De ce bebelușii trebuie să primească atât de multe vaccinuri din primul an de viață?

Până la vârsta de 1 anișor, copii sunt cel mai expuși la anumite boli și au cel mai mare risc de a deceda în urma acestora. Anume din motivul de a oferi protecție maximală, majoritatea vaccinurilor se administrează la o vârstă atât de fragedă. Programul de vaccinare se bazează pe cercetările despre siguranța vaccinurilor în cazul administrării concomitente ale acestora.

Trebuie să ne îngrijorăm din cauza numărului prea mare de vaccinuri?

Poate fi vorba despre ”supraîncărcare sau exces de vaccinare” atunci când copilul primește mai multe vaccinuri simultan sau într-o perioadă prea scurtă de timp. În acest caz, sistemul imunitar al copilului poate fi afectat și nu va reacționa corespunzător. Experții afirmă că nu există dovezi științifice care să susțină această ipoteză. Iar Stockwell spune că sugarii în viața lor de zi cu zi vin în contact cu mult mai mulți antigeni cu care trebuie să lupte, decât sunt vaccinurile.

Au existat reapariții ale unor boli infecțioase, din cauza renunțării la vaccinare?

Cercetătorii susțin că atunci când ratele vaccinării se epuizează, bolile care revin sunt mai contagioase. Din această categorie fac parte rujeola, oreionul și tusea convulsivă. Și atunci când părinții întârzie sau refuză vaccinarea, ei nu contribuie la diminuarea șansei ca copilul lor să fie diagnosticat cu autism, dar cresc riscul lor de a contracta boli cu sfârșit letal. Este o mare tragedie faptul că în prezent copiii pot deceda din cauza bolilor împotriva cărora există vaccinuri.

Toate țările cer ca copiii să fie vaccinați înainte de a fi admiși la școală?

Majoritatea țărilor au anumite cerințe. Părinții pot afla despre acestea verificând site-ul departamentului de sănătate sau prin consultarea pediatrului. Multe țări admit excepții de la aceste cerințe pe motive medicale, religioase sau filosofice.

 

Dacă majoritatea copiilor sunt vaccinați, e obligator să vaccinez și eu copilul?

Offit susține că puteți trăi în siguranță în cadrul unui colectiv, dacă majoritatea sa este vaccinată. Aceasta este o ”imunitatea colectivă”. Dar, cantitatea vaccinaților trebuie să fie cu adevărat mare pentru a obține o imunitate colectivă bună. Totodată, posibilitățile zilei de azi, care permit de a călători liber, scad rata de vaccinare și cresc riscul de contactare a bolii. Cele mai multe boli sunt prezente în comunități, iar cel mai bun mod de a vă proteja copilul este să-l vaccinați!

Poate fi vaccinat copilul cu răceală?

Un copil cu o infecție ușoară, precum infecția tractului respirator superior, subfebrilitate sau diaree, poate fi vaccinat. Studiile au arătat că aceștia nu prezintă un risc crescut de dezvoltare a efectelor secundare. Dar, fiecare medic are propriile păreri și recomandări referitor la vaccinare, pe care vă sugerăm să le respectați.

Adolescenții și adulții trebuie să fie imunizați?

Adolescenții trebuie să primească vaccinurile meningococice, gripale și tuse convulsivă, precum și o serie de trei vaccinuri împotriva virusului papilloma uman (HPV), care a fost asociat cu multiple tipuri de cancer.

Adulții trebuie să se asigure că primesc vaccinul DTP, urmat la fiecare 10 ani de cel tetanic/difteric (DT) și vaccinul împotriva varicelei, dacă nu au avut varicelă în copilărie sau herpes zoster, sau nu au primit niciodată două doze de vaccin ce conține varicela.

Se recomandă vaccinarea gravidelor?

Da, există mai multe vaccinuri recomandate gravidelor. Astfel vaccinul pertussis din DTP trebuie să fie administrat după termenul de 20 săptămâni de gestație sau imediat după naștere (urmat de o revaccinare cu DT la fiecare 10 ani). Pertusisul poate fi fatal pentru sugari, iar mama sănătoasă este un mod eficient de a proteja bebelușii.

Femeile însărcinate sunt deosebit de vulnerabile la gripă, care la fel poate fi fatală, de aceea efectuarea vaccinului antigripal anual este importantă și în timpul sarcinii.

Femeile care planifică o sarcină trebuie să fie vaccinate înainte de sarcină împotriva rujeolei, oreionului și rubeolei. Studiile susțin că dacă o femeie însărcinată este infectată cu rubeolă, ea are o șansă de 85% să nască un copil cu defecte congenitale severe. Fiți cu noi pe facebook:

Este contraindicat ca femeile însărcinate să primească vaccinuri virale vii, precum vaccinul împotriva rujeolei, varicelei sau vaccinul gripal viu atenuat!