Fii Sanatos


Un alt factor de risc pentru cancer

24/01/18 (5036 vizualizari)


Serviciul nocturn este un fenomen social actual, dar cu efecte adverse asupra sănătății. Cercetătorii din China au descoperit că, femeile care lucrează noaptea au un risc de 19% pentru a face cancer.

Cercetarea, publicată în “Cancer Epidemiology, Biomarkers & Prevention”, a analizat 61 de studii și aproximativ patru milioane de persoane din America de Nord, Asia și Australia. Ei au observat că femeile care au lucrat perioade mai lungi de timp în regim de noapte, au avut un risc de 41% pentru cancer de piele, 32% pentru cancer mamar și 18% pentru cancer al sistemului digestiv. Un risc mai mare s-a observat în rândul asistentelor medicale. Ele au avut un risc de 58% pentru a dezvolta cancer de sân.

Xuelei Ma, autorul principal al studiului, susține că riscul este direct proporțional cu perioada de timp a serviciilor de noapte. Pentru fiecare cinci ani de muncă în timpul nopții, riscul de cancer mamar crește cu 3,3%.

Totodată, autorul spune că studiile nu reflectă alți factori care ar putea influența riscul de dezvoltare a cancerului, precum dieta, activitatea fizică și obiceiurile de somn. Iar, riscul crescut de a dezvolta cancer în rândul asistentelor medicale de sex feminin, nu înseamnă neapărat că aceste femei sunt mai vulnerabile. S-ar putea ca ele să fie mai responsabile și să efectueze un control medical regulat, depistând astfel mai multe cazuri de cancer. Totuși, având în vedere numărul mare de persoane implicate, rezultatele merită a fi cercetate în continuare.

Acest fenomen este explicat prin mai multe mecanisme. Astfel, nivelul de melatonină, care, de regulă, crește noaptea ca răspuns la întuneric, este suprimat atunci când oamenii sunt activi și sunt sub influența luminii artificiale. Acest lucru poate constitui un factor de risc pentru cancer, melatonina fiind un antioxidant care inhibă creșterea celulelor canceroase și suprimă creșterea vaselor noi de sânge la nivel tumoral. Perturbarea ciclului normal de somn-veghe poate afecta și genele responsabile de repararea ADN-ului, ceea ce la fel poate duce la creșterea celulelor cu potențial canceros.

Autorii sugerează că ar fi bine ca persoanele care lucrează noaptea să beneficieze de programe de screening pentru depistarea precoce a cancerului, dar și de tratament adecvat. Fiți cu noi pe facebook: